poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2634 .



Anunț la mica publicitate - fragment 2
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ameliamo ]

2010-02-26  |     | 




Baba făcu focul ca de obicei. Copiii se adunară repede în jur. Știau că Baba le va spune o poveste. Poate aceea cu regina focului. Cerul însă începu să se învârtească în jurul lunii, ca un câine-n jurul cozii. Luna dispăru. Întunericul se prăvăli din înalt. Baba nu-l mai putea ține în spate. Aerul îi astupase nările și gura. O gheară nevăzută i se-nfipsese în coasta stângă și o strângea. Durerea era roșie și ardea ca focul. Foc peste care se prăvălise împroșcând scântei, ca niște stele căzătoare. Flăcările îi făcură repede veșmânt. Jarul încropi un tron. Lumina focului îi auri fața. Părea o imagine din poveștile ei. De mult copiii credeau că Baba vine din povești. Copiii țipau: Baba e regina focului, regina focului! Oamenii au sărit să o ridice. Au îngropat-o în câmp, aproape de colibă. Mama Evei a rămas acolo, lângă mormânt. Urla iar ca lupul.
Pe Eva au luat-o vecinii; una, mama Tinca. Unde-s copii mulți, nu mai contează încă unul. Maică-sa a dispărut din acea noapte. O căutaseră cu toții peste câmp până hăăt departe. Un sătean, la furat de lemne, văzuse un lup alergând prin pădurea de salcâmi. Tot atât de bine ar fi putut să fie și un câine pribeag. Dintotdeauna au fost mai fascinante poveștile, așa cum la aceeași întrebare, uneori, răspunsurile complicate pot fi preferate celor simple. Oamenii credeau că fusese acolo în în pădure un lup pribeag. Deși le era frică și de lup și de vârcolaci o căutaseră și acolo. După părerea lor, mama Evei se întorsese în lumea ei de unde venise. O ființă ciudată ca ea, apărută de nicăieri și fără grai de om, nu putea să fie decât om pe jumătate.
În casă la mama Tinca erau numai lavițe pe care dormea ea, bărbat-su și cei opt copii. Acum dormea și Eva pe o margine, spre ușă. În coliba Babei nu mai stătea nimeni. Oamenii se temeau de vârcolaci, să nu se întoarcă noaptea și să îi bântuie.

Eva mersese de acum la școală unde unde îl întâlnea pe Ion. Nu se mai jucau în noroi. Timpul lui trecuse. Tălpile altor copii plesneau acum noroiul. Noroiului nu-i păsa cine-l plesnește. Riposta cu stropi.
Ion mergea de-acum la câmp; câmpul avea nevoie întotdeauna de oameni la muncă. Eva se strecura printr-o grădină de meri și apoi prin lanul de porumb, pândindu-l ca o pisică. Când Ion era singur, venea lângă el și îi dădea mere furate din grădină. Ion mânca lacom. Munca la câmp îi făcea foame și el era mereu flămând:
- Nu poți să mai aduci și altceva? Măcar niște pită.- spunea gura lui plină cu carnea albă a mărului.
Seara, uneori, Eva se ducea tiptil în pădurea de salcâmi. Spera să o întâlnească acolo pe maică-sa. Dar maică-sa nu venea niciodată.
Venise Titi Bosul; fratele mamei Tinca, cea care o primise pe Eva în casă. Avea capul ras și o față aspră de om care a făcut pușcărie. O privise lung, cercetător, pe Eva ca pe vițica altuia. Nu zisese nimic. A șușotit doar cu soră-sa Tinca și cu bărbat-su, noaptea afară.
- Asta-i ce-mi trebuie mie. Þi-o plătesc. - îi zise cumnatului.
- Nu ți-o dau! -sări soră-sa.
- Taci muiere nu fii tâmpită! - O repezi bărbat-su.
- Ce o să faci cu ea aici? Îi zise fratisu cu glas scăzut. - Asta face repede plozi și fără bărbat. Îți zic eu că mă pricep. Îi lucesc ochii-n cap ca la mâțe. Ce faci dacă vine cu burta la gură? Poți să o mai ții?
- Nu vine, că-i fată cuminte.
- Fată cuminte, ai mai văzut tu?
- Poate oi mărita-o?
- Cu cine? Cine ia așa o sărăntoacă? Ce faci, o vinzi la țigan? Crezi că i-o fi mai bine?
- Nu știu!
- Vezi?! Eu am intrat într-o afacere. Vă dau bani, bă, pe ea. Ce nu vă trebuie bani? Îți ajung cumnate banii pe care îi ai, sau nu-i ai, pentru băut și mâncare?
- Ajung, pe dracu! De unde bani...
- Și tu fă! N-ai nevoie pentru copii?
- Da n-are decât treișpe ani juma, - mai încercă soră-sa.
- E dezvoltată. Astea mici se caută. Hai,...fie. O să o iau data viitoare când vin. Poftim bă, bani. Na și vouă pentru copii. Da să știți că-s de arvună. Încheie Titi Bosul discuția în hârșâit de hârtii.
De a doua zi bărbatul mamei Tinca începu să se uite lung după Eva. Ea continua să se vadă cu Ion în pădurea de salcâmi. Nu se priveau. Frunzele copacilor tremurau la atingerea vântului, ochii Evei tremurau sub pleoape. Îi tremura și inima. Tremurau și degetele când îl ținea de mână pe Ion. Gurile lor nu spuneau nimic. Mâncau mere.
Bărbatul mamei Tinca o urmărea cu ochii și cu mâinile. Venea lângă ea și începea să-i scormonească sub haine. Puțea a băutură și a transpirație. Mama Tinca nu avea vreme să vadă. Era ocupată cu îngrijitul copiilor ei cei mulți.
Eva se întâlnise într-o seară, mai târzior, cu Ion în pădure. Ion era supărat: Eva nu-i adusese nimic de mâncare. Și lui îi era foame. De ce naiba s-ar mai fi întâlnit cu ea dacă nu avea niciun folos? Eva îi promisese plăcintă cu dovleac, dar nu-i adusese nimic. Nici măcar o bucată de dovleac copt Era îmbufnat și cu greu acceptase să o țină de mână. Bărbatul mamei Tinca se ținuse și el ascuns de întuneric, în urmă. Ion plecă repede. Se grăbise să se ducă să mănânce. Ai lui cu siguranță se așezaseră deja la masă. Când Eva ajunse în dreptul colibei părăsite, bărbatul Tincăi sărise pe ea ca lupul pe oaie și o târâse înăuntru..
- Târfă – îi zisese. - Dacă spui la careva te omor!
Și o trântise jos. De atunci nu se mai văzuse cu Ion.
Peste încă o lună veni Titi Bosul și o luă pe Eva.

În casa de la marginea orașului, casa cu gard înalt prin care nu se vedea nimic înăuntru, venise doctorul. Un bătrân cu mutră de bețiv. Titi Bosul îl adusese. În camera mică fumul țigărilor vălătucea lovindu-se de pereți. Doctorul sta chircit pe vine. Degetul lui noduros scotocea în Eva. Fața i se înroșise și gâfâia.
- Cum e? - Îl întrebă Titi Bosul nervos.
- Încă se mai poate.
Titi Bosul începu să înjure. O luă de păr pe Eva și o dădu cu capul de pereți. Ghiulul de aur de pe degetul lui, scânteia prin păr.
- Ce-ai făcut fă? Cine dracu a fost?
În ochii verzi de pisică ai Evei scânteia ura:
- Cumnatu-tu!- îi spuse ea printre dinți.
Titi Bosul o lăsă și începu să înjure:
- Mama... mamei lui... de hoț! Mi-a furat banii. Îl omor!
Totul s-a petrecut pe o masă de bucătărie. Se pusese și o pătură în geam. Pentru mai multă siguranță. O veioză stătea strâmb pe un scaun.
Masa era de lemn. Eva își încleștase unghiile în el. Degetele ei deveniseră frunze uscate. Simțea cum se rupe viața din ea, în bucăți și se aruncă în găleata de gunoi.

Ceva mai târziu, poate trecuse o lună, o mașină neagră le dusese pe Eva și încă trei fete, în noapte, la o altă adresă. Coborând pe bâjbâite niște scări la subsol, au ajuns într-o sală îngustă și rece. Titi le ordonă să se dezbrace. Apoi le înghesui într-o cameră cu un reflector. Doi tipi cu capete rase și cu mutre aspre le priveau. Burțile puhave râdeau scuturându-se peste curelele de la blugi.
- Pentru asta nu mă tocmesc! – Spuse Titi Bosul arătând cu degetul cu ghiul de aur spre Eva.
- Pe asta o și vrem!
- Vedeți că trebuie să o mai învățați.- Zise Titi Bosul în timp ce-și număra mulțumit „banul”, scuipând pe buricele degetelor.

Madame Claude era severă. Nu le lăsa pe fete să tragă chiulul de la muncă. Avea un caiet în care nota când aveau ciclu și le dădea la ore fixe pilule. Erau cinci. Doar Eva și încă o fată Lalia, erau ținute ascunse. Eva avea puține cuvinte Cele mai multe rămăseseră acasă. Aici nu aveau nevoie de cuvintele Evei. Aveau nevoie doar de trupul ei.
Se împrietenise cu Lalia. Pielea ei avea nuanțe violete. Ochii scânteiau precum nisipul pe care pica luna. Zâmbetul îi înflorea rar printre dinți, ca o floare de colț. Când îi povestea Evei despre ținutul ei, i se aprindeau ochii. Acolo pașii se pierdeau și drumul ți-l arătau stelele. Îi plăcea să citească. O învățase o rudă bătrănă. Nu prea avusese ce, acolo la ea. Mai găsea uneori aruncate pe la gunoaiele de la marginea orașului, pagini din reviste. În paginile acelea vedea o altă lume posibilă. O lume a femeilor fără văluri. Imaginația ei colindase prin lumea aceea.
Laliei îi plăcuse șalul Evei. Îi adusese un rest de praf din care își vopseau, acolo la ei, hainele. Era puțin pentru a-i da o nuanță închisă; suficient însă pentru a face ca șalul să capete viață. Culoarea vibra în lumină. Nisipul, cerul care niciodată nu avea nori, apusul vișiniu de deasupra pădurii de salcâmi, păreau că își găsiseră oglindă în el. Lalia zâmbi:
- Îmi place cum a ieșit! Are și ceva de la mine și ceva de la tine. O să-ți amintești cândva spusese Lalia.
- Cum ai ajuns aici?- o întrebase Eva.
- Am crezut că o să devin manechin,.. la o casă mare de modă, undeva în străinătate.. - îi povestise Lalia. - Găsisem un anunț care încă mai era valabil, pe o foaie de ziar. Am fugit de acasă și m-am prezentat la concurs. Am câștigat...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!