Am ajuns în acel punct al nopții
în care liniștea
ne-a împachetat cu specificația
"fragil".
Face asta la nesfârșit,
cu nerușinarea comerciantului
care extinde termene de valabilitate.
Spre est
— Vrei să ne împrumutăm formele jocului de-a soțul și soția?
Te-am întrebat eu, pentru că nu mai eram de modă veche.
Nu voiam să te văd în genunchi,
florile le preferam pe câmp,
nu sugrumate pe masa
A șaptea zi am plecat
Printre cele două ziduri
În care cuvintele mele
Se înțepeneau ușor
Era atât de simplu:
A treia iubire la dreapta,
Doi pași înapoi, măsurați
Și o tăcere mai lungă
Drumul întors
Mi-ai luat brațele
educate să legene
ți-ai mângâiat creștetul
și le-ai pus bandaje pe răni.
Ai dat la maxim glasul meu
și l-ai gravat peste casetele vechi
cu voci de mame vitrege
care îți țiuiau în
sunt conectată cu galaxia de sori,
cu energie mă încarc în Calea Lactee,
nu las în suflet să pătrundă stresori,
cristalină lumină adun în cornee.
visuri siderale luna îmi livrează,
le ilustrez în
primăvara a îmbrăcat culori vibrante,
lumina-i blândă înfiorează pleoape,
în glasul ei răsună melodii dansante,
zâmbetele-i diafane sunt murmure de ape.
pe degetele-i fine giuvaere poartă,
mirabile
scandalos de puține lucruri pot fi duse la bun sfârșit
într-o sală de așteptare –
este ideea
de la care am abandonat mai demult
un mare poem,
premisele — stimate auditoriu —
premisele, aceste animale
O stea ginger,
c-o simplitate debordantă,
cu părul roșu prins în diademe,
aprinde focul în priviri.
În pântec am pus de toate:
spice galbene de grâu și vise,
un strop din mare și din scoică
și tot
Dumnezeu numără lacrimile femeilor
închisă în mine ca într-o colivie
adun în sânge plânset cu plânset,
înnod lacrimile una de alta, le înșir pe rânduri inegale
și urzesc din ele un păretar
scandalos de puține lucruri pot fi duse la bun sfârșit
într-o sală de așteptare
setea, nostalgia după marile culoare
ți se ghemuiește senină ca o vină
erai intruziv pentru că erai miop, ai fost
Drumul scanează pasul,
vântul scârțâie în păr.
Îmbrac pielea pe dos,
să fiu copac în sistemul de validare,
sau poate voi cumpăra o bifă,
să trec vama spre nicăieri
ca bișnițar de internet.
Pruncii
zburând de nebun cu viteza luminii
ar face arşice orice amãrâtã de stea
iar eu privesc ca un tâmpit cerul nopţii
convins cã stelele se învârt aiurea din vina mea
pentru cã stau într-un punct fix
pe
în fiecare dimineață transformi absolutul într-o mulțime de gesturi
legitime și provizorii
prudente sau cu scop terapeutic
căutarea sutienului cu push-up care dă bine cu bluza crem
mi se pare cel
imaginația mea e un perpetuum mobile,
nu are granițe și nici limite nu are,
plămădește cu migală speranțe nobile
și visuri îngemănate cu galaxii stelare.
nu credeam vreodată să fiu
dimineața, la ora 5, citesc poeziile altor oameni
și e ca și cum m-aș oglindi în apa altor mări
cu vietăți ciudate care nu apar în atlase
și trăiesc din amintiri mestecate iar și iar
cuvintele, încă
dacă am să vă spun
că pentru mine
poeziile sunt
niște desene pe asfalt
veți zâmbi
cu gîndul la
cretă colorată
soare galben
un copac cu frunze verzi
și o casă albastră
cu ferestre
Al meu cuget îl văd liber
Cum e pasărea pe cer,
Câteodată‑i un „b'ând biber”,
Rar de tot... precum un jder.
Niciodată va fi muscă,
Ori țânțar bun de zdrobit
Și nici soi de vreo moluscă.
Creier
înainte să expire lumea
să ne iubim pe poezie punct ro
codificat
să tragem pe limbă mierea ursului
să fim caii-putere a unei busculade absurde
să acordăm alegorii în carnavaluri cât mai dezbrăcate de
nu știu exact de ce...
dar în seara aia
m-am trezit spunându-ți foarte serios
că oamenii care se plimbă prin parc
și vorbesc despre pace
ar trebui supravegheați
ai râs
(aveai obiceiul ăsta
să râzi
comandantul, mai punk de felul lui,
lua masa la bătături, lăsând varicele pentru
spectaculoasele veri în care își împingea iubitele
în canal doar-doar l-ar privi de jos în sus,
remake propriu și