Ediția de astăzi online de la The Guardian publică un articol intitulat „Romania’s Eurovision song criticised for ‘glamorising sexual strangulation” (Cântecul de Eurovisiune al României criticat pentru glorificarea strangulării sexuale) semnat de Robyn Vinter. Niște plictisiți deveniți statisticieni au numărat de-a lungul a 3 minute 30 de repetiții ale invitației „choke me” pe care le aduc drept dovadă pentru pericolul pe care îl reprezintă proliferarea unor astfel de tehnici sexuale, solicitându-se deja descalificarea României pentru o piesă cu un astfel de mesaj. După care se citează câteva versuri scoase din context, dar care într-adevăr sună cam așa: „It’s hard to breathe in” (e greu să inspiri), „I want you to choke me” (vreau să mă strangulezi) UNDE MAI PUNEM CĂ ESTE ŞI CITAT

Colecții pe Poezie.ro — Ghid completColecțiile sunt unul dintre cele mai versatile instrumente de pe Poezie.ro. Fie că vrei să-ți organizezi lecturile preferate, fie că faci parte dintr-un proiect editorial mai amplu — o antologie, un ebook sau o rubrică tematică — colecțiile îți dau cadrul potrivit. În acest ghid vei găsi tot ce trebuie să știi: ce tipuri de colecții există, cum le creezi, cum adaugi texte, cine le poate vedea și ce poți face cu ele. Chiar acest text este încadrat în două colecții, un curatoriată și una personală. Află ce înseamnă acești termeni în ghidul de mai jos. Ce sunt colecțiile?O colecție este, pe scurt, o listă organizată de texte. Poate fi personală — un fel de raft virtual cu lecturile tale preferate — sau poate fi o colecție curatoriată, gândită editorial:

Când ultimul val a redevenit ocean, întinsul și cerul erau ca două pagini de oglindă, cu cotorul în orizont. Iar eu, cu ochiul roșu de uimire, nu mai puteam distinge albastrul cerului de al apei și sentimentele de memoria lor. De ce mă tulbura liniștea? Tânjeam contrastul

După ce problema rinichiului a fost așezată pe baze lexicale solide, iar chestiunea râmelor a fost tratată cu o seriozitate biologică pe care râmele însele probabil n-ar fi cerut-o, simt că discuția riscă să rămână prea aproape de sol. Pentru a o ridica puțin — dacă-mi permiteți (și vă rog să-mi permiteți) — trebuie să stabilesc mai întâi un mic detaliu. Desigur, aș putea să nu o fac; conversațiile au mers înainte și fără asemenea precizări. Dar, cum lucrul acesta se leagă destul de bine de ce urmează, ar fi mai prudent să-l lămurim de pe acum. Și anume: se întâmplă că trăim în Europa. Or, trăind în Europa, suntem supuși unui număr destul de stabil de stereotipuri culturale unul dintre ele — formulat, dacă nu mă înșel, de La Bruyère, deși memoria îmi poate juca feste (Caragea ar ști

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovișteni, Biblioteca Județeană „I.H.Rădulescu”, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” și cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, desfășoară în perioada 3-4 noiembrie 2017, a XLIX-a ediție a Concursului Național de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor”, structurat pe patru secțiuni de creație: poezie, proză scurtă, eseu și teatru scurt. Festivalul - concurs Național de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor”, ediția a XLIX- a este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Concursul se adresează creatorilor de literatură din toată țara, care nu au împlinit 40 de ani, indiferent dacă sunt membri ai uniunilor de creație sau au publicat volume de

primul lucru pe care îl înveți aici: nu există noapte sau zi lumina și întunericul sunt doar probiotice cu prelungită eliberare. aici sunt doar oscilații armonice ca atunci când ești viu și pe nepusă masă vin peste tine fragmente de oameni și locuri

de Platonicus Android 4.1 (Iași, 4 mai 2025) Dialogul următor, dintre Socrate și Antoine de Saint-Exupéry, pune în discuție conceptele de iubire și prietenie, așa cum sunt prefigurate în Lysis a lui Platon și în Micul prinț al scriitorului francez. Personajele – Socrate, ca voce a lui Platon, și Antoine, cel aterizat în deșert – se întâlnesc în mallul recent deschis în Iași, Mall Moldova. Să-i urmărim pe calea pavată cu gresie (ultima fiță) a adevărului… 1. – Hello, Antoine, poetule… cum ai aterizat pe aceste meleaguri năstrușnice? Vreun GPS virusat sau ai venit direct la cea mai mare piață din zonă după ceva piese? – O, maestre! Visam la această minune! Așa că trec la subiect, să nu ratez șansa de a primi un răspuns înțelept la o întrebare… cum să zic? Lungă ca o zi de post! –

Ultima oară când Agmund mâncase altfel de carne decât trufandalele de râme, se nimeri să fie în ajunul morții lui Tove, sau, mai ales pentru că gândirea rece se născuse la Svalbard, mai concret la Longyearbyen, leat 1919, în noaptea când Yiva, pentru ceilalți „lupoaica”, pentru el doamna mă-sa, se dezgolise pentru prima oară de cele șapte cămăși de focă și trei cojoace din blană de urs polar și oftă, spunând ceva numai de ea auzit atunci: începe să fie rău! Pereții erau calzi, aproape fierbinți pentru ea, învățată că niciodată nu e prea rece decât atunci când e cu adevărat rece, și pe deasupra mai era și Baronul Fredrik Hartvig Herman Wedel-Jarlsberg, care îi jurase credință, chiar dacă departe de ochii lumii, părintele neștiut al lui Agmund. Așa avea să fie, un an mai târziu totul