Citeam mai deunăzi cele scrise de Iulia Popovici (care are, ea știe asta, tot respectul meu) despre parteneriatul civil: „De fapt, parteneriatul civil e recunoscut. E recunoscut pentru o secțiune mică de privilegiați - așa cum sînt președintele României și partenera lui -, pentru care poziția socială transcende limitele legii, discriminarea cuplurilor informale etc. Așa că-i înțeleg pe cei din această secțiune, oameni care chiar ar avea instrumentele să determine o recunoaștere formală, pe care-i doare-n pixul (de promulgare de legi) de situația altora. Dacă tu poți să-ți trimiți partenera (civilă), pe banii Statului și în poziție oficială, la Ziua Ucrainei, unde poartă discuții de la egal la egal cu persoane cu statut juridic cert, și nimeni nu întreabă nimic, de ce ți-ai pune tu

Colecții pe Poezie.ro — Ghid completColecțiile sunt unul dintre cele mai versatile instrumente de pe Poezie.ro. Fie că vrei să-ți organizezi lecturile preferate, fie că faci parte dintr-un proiect editorial mai amplu — o antologie, un ebook sau o rubrică tematică — colecțiile îți dau cadrul potrivit. În acest ghid vei găsi tot ce trebuie să știi: ce tipuri de colecții există, cum le creezi, cum adaugi texte, cine le poate vedea și ce poți face cu ele. Chiar acest text este încadrat în două colecții, un curatoriată și una personală. Află ce înseamnă acești termeni în ghidul de mai jos. Ce sunt colecțiile?O colecție este, pe scurt, o listă organizată de texte. Poate fi personală — un fel de raft virtual cu lecturile tale preferate — sau poate fi o colecție curatoriată, gândită editorial:

Când iubesc, îmi pictez ochii în tonuri despre care nici nu știam că există vantablack, pervenche și, uneori, bordo. Deseori pregătesc dezbateri mentale despre tot ceea ce cred că știu: existențialism, nihilism totem și tabu Și, în căutarea mea de tine, alteori port în gând

Există, fără îndoială, o vârstă de la care bărbatul n-ar mai trebui să se urce pe trotinetă electrică, numai că nimeni n-a stabilit-o încă, ceea ce mi se pare o lacună serioasă. Adică de ce pentru permis avem categorii, pentru pensie stagii, pentru colesterol valori de referință, pentru prostată controale recomandate, iar pentru trotinetă — nimic? Până și oul fiert are pragurile lui: trei minute, cinci, șapte, fiecare cu consecințele previzibile, în vreme ce omul poate ajunge la — hai să spunem — cincizeci și opt de ani, cu două hernii de disc, ochelari progresivi, o cutie de Concor începută în buzunar și o fată măritată la Brașov, după care, într-o dimineață frumoasă, scanează un pătrățel cu telefonul și pleacă în picioare, pe două roți cât farfuriile de cafea, cu douăzeci și cinci la

Site-ul Agonia.ro organizează concursul de poezie: "Marele premiu - Agonia 2015" Concursul își propune să evidențieze cea mai bună poezie/cel mai bun poet din concurs. Se va întocmi un clasament general cu toate poeziile participante. Cerințe/ Condiții/ Regulament: 1. Poate participa oricine are un cont valid pe site, cu nivel minim de acces 0. Nu vor fi admise textele trimise de pe conturile deschise după postarea anunțului.

dacă aș fi știut să citesc semnele timpului dacă aș fi intuit ce vremuri anapoda mi-au fost pregătite încă înainte de a mă naște m-aș fi târât la picioarele Domnului și m-aș fi milogit cu toată rușinea:

de Platonicus Android 4.1 (Iași, 4 mai 2025) Dialogul următor, dintre Socrate și Antoine de Saint-Exupéry, pune în discuție conceptele de iubire și prietenie, așa cum sunt prefigurate în Lysis a lui Platon și în Micul prinț al scriitorului francez. Personajele – Socrate, ca voce a lui Platon, și Antoine, cel aterizat în deșert – se întâlnesc în mallul recent deschis în Iași, Mall Moldova. Să-i urmărim pe calea pavată cu gresie (ultima fiță) a adevărului… 1. – Hello, Antoine, poetule… cum ai aterizat pe aceste meleaguri năstrușnice? Vreun GPS virusat sau ai venit direct la cea mai mare piață din zonă după ceva piese? – O, maestre! Visam la această minune! Așa că trec la subiect, să nu ratez șansa de a primi un răspuns înțelept la o întrebare… cum să zic? Lungă ca o zi de post! –

I În fiecare duminică, cantonierul Thiel ședea în biserica din Neu-Zittau. Dacă lipsea, asta se întâmpla fiindcă era de serviciu ori zăcea la pat. În decursul a zece ani, fusese bolnav de două ori; prima oară după ce o bucată de cărbune căzută din tenderul unei locomotive în mișcare îl izbise și îl aruncase în șanțul căii ferate zdrobindu-i piciorul; a doua, din cauza unei sticle de vin azvârlite din trenul rapid care-l nimerise drept în mijlocul pieptului. În afara celor două nenorociri, nimic nu-l ținuse departe de biserică atunci când nu era la muncă. În primii cinci ani, fusese nevoit să meargă singur pe drumul de la Schön-Schornstein, o colonie pe Spree, până la Neu-Zittau. Într-o bună zi, apăruse însoțit de o femeie firavă și cu o înfățișare bolnăvicioasă, care, după spusele