Dragi autori, de data asta vă scrie „omul cu tranzistorul”, nu cel cu condeiul și nuiaua (cum livresc mi se mai amintește din când în când). Ca să verific cele zile am dus mâna la buzunarul de la piept și da, am la mine în continuu 2 lămpi. Așadar e vorba despre radio. Care fără voia noastră crește de la o zi la alta și care peste doar câteva zile va împlini, nici mai mult, nici mai puțin decât 1 anișor. Cum eu sunt unul dintre cei mai aprigi ascultători ai acestui post, circa 18 din 24 de ore, am tras o concluzie de-a dreptul zguduitoare: din punct de vedere literar Radio Agonia este postul cu poezie clasică citită majoritar de mine. urmat fiind de George Pașa și Șerban Georgescu, iar din punct de vedere contemporan, postul lui Geană - Ardeleanu - Nanu - Spulber - Mihail - Zburlea -

Colecții pe Poezie.ro — Ghid completColecțiile sunt unul dintre cele mai versatile instrumente de pe Poezie.ro. Fie că vrei să-ți organizezi lecturile preferate, fie că faci parte dintr-un proiect editorial mai amplu — o antologie, un ebook sau o rubrică tematică — colecțiile îți dau cadrul potrivit. În acest ghid vei găsi tot ce trebuie să știi: ce tipuri de colecții există, cum le creezi, cum adaugi texte, cine le poate vedea și ce poți face cu ele. Chiar acest text este încadrat în două colecții, un curatoriată și una personală. Află ce înseamnă acești termeni în ghidul de mai jos. Ce sunt colecțiile?O colecție este, pe scurt, o listă organizată de texte. Poate fi personală — un fel de raft virtual cu lecturile tale preferate — sau poate fi o colecție curatoriată, gândită editorial:

Nu, n-ar fi potrivit să ne naștem bătrâni. Eu aș zice că merităm ceva mult mai pervers: să ni se permită, o singură dată, să ne întoarcem în copilărie cu mintea de acum, ca și cum ni s-ar da voie să inspectăm ruinele înainte de propria evacuare. Să intri iar în apartamentul părinților știind deja tot.

Printre numeroasele cărți bune, adică în acord cu adevărul (poate fi citit și cu majusculă), aceasta merită o atenție specială pentru profunzimea intuițiilor și pentru structura argumentativă; este vorba despre Ideile au consecințe, de Richard M. Weaver (Anacronic, 2020, traducere din limba engleză de Monica Stinghe). Originalul a fost publicat în 1948 și parcă nu a trecut de atunci nici o săptămână, drept dovadă că autorul se încadrează în categoria gânditorilor ce nu pot fi înfrânți de timp, pentru că nu s-a ocupat de aspectele marginale ale vieții. Despre scriitorul sudist Richard Weaver (1910-1963) s-a spus că era un retor care făcea munca unui filosof, aflăm din pagina de prezentare. El a predat retorică și a scris un manual de retorică, însă nu i se acordă sensul peiorativ al

Iubești literatura? Ai timpul și dispoziția necesară pentru a-i susține și ajuta pe cei care îndrăznesc a se exprima în spațiul public? Poți fi obiectiv și imparțial respectând politica editorială a acestui site, etica și deontologia jurnalistică? Ești capabil să gestionezi un conflict fără a te lăsa antrenat în el? Dacă răspunsurile acestor întrebări sunt pozitive, ai șansa de a face parte din echipa editorială a acestui site. Ne mărim echipa! Participă la concurs! Prima fază: În perioada 18 aprilie-1 mai, echipa editorială va urmări comentariile membrilor care respectă regulamentul de recomandare al textelor prin stea. REGULAMENT Cei care participă la concurs vor trebui ca, în titlul comentariului, după text, să includă un asterix ( de exemplu: opinie*, text excelent*). Doar acele

ca de obicei așa cum fac în fiecare dimineață aș pune pe masă în ou fiert o cutie cu brânză goldessa herbs un ardei roșu gras și un pumn de măsline. n-ar conta că nu mai e nimeni să-mi spună mersi. e un fel de-a simți că știi încotro s-o apuci că ai ce să faci și pe ce să pui mâna. mi-aș încolăci brațele în jurul lui. nu ca să-l îmbrățișez ci să-i dau o formă așa mai în rând cu lumea. i-aș spune că totul va fi ok și că moartea e ca o coardă de rod înainte de plânsul viței de vie. ai mei îmi spuneau că merge tunsă la zece ochiuri. ani întregi am tuns via crezând că trebuie să închid ochii de zece ori și s-o scurtez unde pun mâna de fiecare dată când îi deschid. seara după ce mă adun de pe drumuri adun umbrele mai gregare din casă și socializăm puțin. sunt și umbre mai agresive care cred

de Platonicus Android 4.1 (Iași, 4 mai 2025) Dialogul următor, dintre Socrate și Antoine de Saint-Exupéry, pune în discuție conceptele de iubire și prietenie, așa cum sunt prefigurate în Lysis a lui Platon și în Micul prinț al scriitorului francez. Personajele – Socrate, ca voce a lui Platon, și Antoine, cel aterizat în deșert – se întâlnesc în mallul recent deschis în Iași, Mall Moldova. Să-i urmărim pe calea pavată cu gresie (ultima fiță) a adevărului… 1. – Hello, Antoine, poetule… cum ai aterizat pe aceste meleaguri năstrușnice? Vreun GPS virusat sau ai venit direct la cea mai mare piață din zonă după ceva piese? – O, maestre! Visam la această minune! Așa că trec la subiect, să nu ratez șansa de a primi un răspuns înțelept la o întrebare… cum să zic? Lungă ca o zi de post! –

Mi-am propus să scriu despre balerine. Jur. Am luat hotărârea, trebuie să recunosc, imediat după ce am citit o poveste foarte bizară despre vânătoare, pescuit, râme și un norvegian care fluiera Mozart; lucru care mi-a amintit de un tip pe care l-am cunoscut odată — om cât se poate de temeinic, serios și sobru (salutări pe această cale domnului Rodean) care nu bea, nu mințea, nu citea literatură (decât de o anumită calitate) — și care, după două pahare de vin, începea invariabil să cânte Verdi la acordeon fără să știe nici acordeon, nici Verdi; iar dacă dumneavoastră spuneți că nu există astfel de oameni, îmi permit să vă iau puțin peste picior: există, doar că nu i-ați cunoscut încă. În orice caz, ideea cu balerinele nu era una din acelea vagi — știți dumneavoastră: „de luni slăbesc”,