Atelier Literar

Toți zmeii care așteaptă vântul Să își întindă aripile peste noapte, Ca nori sunt atrași de lumina lunii Și se visează plutind peste bolta Ochilor în care li se strâng Din privirile

mestec cu sos de lacrimi fiecare înghițitură oricum la cina mea de taină doar un fulger face pe meseanul iar eu mă visez dansând cu stropii pe un câmp însetat a verde a iarbă a grâu a mii de

ai un craniu frumos, mai ales în poza ta din afișe. de sub el picură cuvinte pe care ni le injectezi intravenos, subcutanat și chiar în lichidul cefalorahidian. aplauzele — porția de aer, câte-un

iată un gând nepământesc, un soi de muzică ce își strânge aripile peste toate trăirile, un scâncet care deodată se oprește la zâmbetul unei tainice rugi și mă așteaptă între două lumi care se caută

Omul naiv bate la poartă crezând în ospitalitate; omul lucid o face fiindcă s-a săturat de propria izolare. În miezul nopții, când realitatea își leapădă fardul și lasă la vedere scheletul gol al

Sub merii-n floare ne privim tăcuți, Iubirea e un cântec și vrei să îl asculți, Vântul, ca un pictor de sentimente Ne scrie dorul pe albastre pergamente. Copacii sunt lumini căzute-n

genunchii mă dor și-n suflet așchii de sticlă se sparg iar cuvintele ... orice cuvânt din gând devine incandescent și-mi arde ca un fitil orice mișcare a literelor ce devin conglomerate spărgându-se

Povara cea mai grea pe care o purtăm Este povara clipei pe care o trăim. Mai grea decât lumina ei nu poate fi Nimic din ceea ce ne e dat să fim. Din fiecare strălucire-a ei ne cresc În carne umbre

Câteodată, Mă doare inima în piept Pe partea dreaptă. Alteori mă doare ca și cum ar fi În mine deodată întreagă. De fiece dată în care mă doare Aștept să văd cât mă ține Durerea ei

Când înveți să urci, urcarea e înălțătoare Doar pentru tine. Odată cu tine, cei care te privesc urcând Cred că urcă, asemenea ție, Pe cărarea lor fiecare. Tu, când înveți să urci, Și urci treaptă

Prizonier visării Se simțea în mijlocul fetelor ca într-un ciclon. Îl asaltau cuvintele lor frivole, gândite parcă să-l provoace emoțional. După lunga călătorie din Oltenia până pe litoral,

Cum te-aș putea uita, Lacule Tei? Ar fi ca și cum m-aș uita pe mine, Aș uita pe tata care cobora rar pe malurile tale Sau pe bunicul care-și adăpostea turmele de bivolițe prin smârcurile tale. Aș

Nu toate întâlnirile dintre oameni se petrec în lumea vizibilă, acolo unde trupurile confirmă existența și vocile dau contur realității. Există întâlniri care se desfășoară într-un strat mult mai

aș vrea să îți ofer porția de zi preferată să îți promit muzica pe care doar tu o adori și tăcuți până la noapte să ne odihnim în doi să măsori liniștea ca pe lichidul ce-l poți turna încet picătură

sub liniştea ochilor mei locuieşte o herghelie de mustangi prin inimã-mi curge lava într-un fel vezuviu într-un fel submarin golul dintre omoplaţi e dovada cã nu mai sunt nici nemuritor nici

Stau pe marginea mării ca pe terasă Îmbrăcată într-o rochia albă Ca și cum aș fi goală. Goală de tot viitorul pe care am să-l nasc. Cuprinsă de apus ca de brațe iubite Care cu clipe mă