semințe de lumină
aroma trandafirului
picură pe pământ
în cupe de întuneric
ce împreună se fac bob –
marele miracol al întâlnirii
zămislirea e ca o despărțire
fir de lumină frumosul
Există o zi în care încetezi să mai cauți.
Nu pentru că ai găsit.
Ci pentru că, într-o dimineață, ridici telefonul de pe noptieră și observi că nu mai ai pe cine verifica.
Nu pentru că ai
atârnă în mine un om
este vuiet și nor
câteodată se dă la o parte
să-mi iasă din inimă
soarele
mă fac pădure de salcâmi
acolo unde un suflet
mă strigă din demult
aud un cântec vechi
ropote de cai
Gândurile mi s-au întunecat
până când marea, Marea, s-a unit cu pământul într-o singură culoare ternă, iar cerul și-a dat ultimul cuvânt întunericului, suflându-și norii spre depărtările gropilor
ea trăieşte într-o clepsidră
inconştient
şi firul ei roşu se scurge în castele de nisip
(dar, în favoarea cui)
castele unite printr-un singur pod
rupt între ea şi
ea doar un singur pas
limpezimea
cărţile fierb şi atunci mă întreb
şi te întreb, pur şi simplu
nu mai las loc să ne întrebe ceilalţi
despre hărţile vechi
despre un zvon, strivitor de zorzoane
despre ape adânci
despre un
freamăt
Plimbându-ne semeți măruntaiele fragede, tăinuite sub dantele fine,
Între ramele înguste ale ferestrelor deschise spre străzi mozaicate cu dale de frenezie
Ascultăm ecoul cantabil al gamelor de
nu sunt deprinsă să săvârșesc fapte mari
să ofer corecturi unei limbi vii
un capăt e o întindere pur personală mărturisește sfârșitul unui rând
iubind totuși
precis, ca o poliță
A venit toamna,
Recită Nichita de pomană
Și zicea de frunze uscate,
despre amintiri mâncate
care se scufundă-n băltoace
și copilul zace
la mă-sa-n brațe.
Toamna asta,
of-uri și văitat,
măi, e
Somnul rațiunii zămislește monștri, nu? Iar eu dorm, de regulă, în fiecare noapte. Ba uneori și ziua.
Când dorm rațiunea e vigilentă sau doarme pe ea și ea?
Rațiunea, ce noțiune! Cam cere grabnic
Există un lucru pe care îl înțelegi târziu despre viață: aproape niciodată nu ne este dor de locuri.
Ne este dor de versiuni ale noastre care au locuit acolo.
Ani de zile am crezut că mi-e dor de
La un moment dat, încetezi să mai pierzi oameni.
Îi așezi.
Ca într-un muzeu.
Pe unul îl lași în sala în care încă mai crezi că avea dreptate.
Pe altul în încăperea în care nu l-ai iertat
Am plecat din orașul în care luminile rămâneau aprinse mai mult decât oamenii.
În fiecare dimineață, aceleași clădiri mă priveau
ca niște martori care știau ceva despre mine
și refuzau să
Când balanța bugetară a început să încline în favoarea lui Grig, prietenul său Vlad nu ezită să se împrumute de la el. Motiva că a rămas fără bani deoarece a trimis copilului în provincie dar de
Adie prin noi ca un vis din străbuni,
Cu doruri de mamă și sfinte minuni,
E glasul ce curge din tată în fiu,
E cântecul unui popor care-i viu.
E doina din munte, e râul din vale,
E dorul de casă ce
Cu toții probabil că am auzit cel puțin o dată: „Întrebările sunt mai romantice decât complimentele.”
Dar suntem cu adevărat capabili să răspundem la fiecare întrebare care ne este adresată? Suntem
A plecat Natașa.
A luat cățelul, draperia verde, haine și pantofi,
a palmat coniacul, toată-argintăria, banii, lampadarul, zeama din compot, laptopul, chitara, timbrele, piperul, cada,
Poezie cu rădăcini
Adâncite în pământ,
trasee în libertate,
protejate de lumea exterioară.
Rădăcinile mele
cresc nemărginit,
dar la exterior rămâne un trunchi.
Un trunchi,
uneori cu ramuri
Doi străini îmi zguduie trupul,
mă sărută.
Și totuși, inima pare să-i cunoască.
Au mușcat din ei lupii timpului –
Mama, tata, grănicerii copilăriei.
Mamă, îți umblă trupul pe drumuri, Căutându-ți
Capitolul al doilea. Unde...
- Stai pe loc, mă! Așa scurte capitole? Păi, ce fel de text îs eu, dacă mă las așa, necrescut bine, nedus la școală, fără o educație completă, nedospit cât trebuie,