Atelier Literar

fiecare răutate fiecare vis pe brațele tale mă simt în abis iubirea mă cheamă ce ardea dintâi a mea chemare o iubesc cântare Bună dimineața Doamne știu că am greșit dar poate inima mă cheamă zi iar

E atâta vară în noi Că nisipul acesta Se transformă în mare Putem auzi valurile de aici De la sute de kilometri depărtare Aerul devine salin Iar vântul acesta mort Devine briză de mare Putem

Prima lună din noul an Gerar popular se numește Gerul e cumplit Totul e înzăpezit. Troienile sunt mari Pârtii s-au făcut Din casă de-ai ieșit Vântul te-a învăluit. Zăpada scârție sub

fiecare vis fiecare nebunie O visam cu tine dar dar visul cel mai rău îl am cu tine în zadar inimile noastre pot întruna de trei ori pe adânc de flori cu tine pe față nu mai pot să trăiesc de mor

La Porțile Cuvintelor strig de o viață: „Sesam, deschide-te!”, către comorile gândului! Dar ele rămân ferecate. Oamenii mă apostrofează că mai cred în minuni și-mi aruncă radiouri sau

Văzduhul îi liniștit Tăcerea s-a lăsat Orașul îi adormit Pan' la răsărit. Tăcerea pătrunde În fiecare colțișor Comod se instalează Și încet avansează. În tăcerea nopții Se aude doar

crezi că știu, dar nu pot adăuga unui bas maiestuos culoare și ea să fie chezășie frumuseții sunetului să prefac în  șuier un sunet greu ca păcura și să sufăr odată cu el să plîng  ori să

Din lutul greu și gândul pământesc, Eu cern lumina pură, neatinsă, Cuvintelor le dau un rost ceresc Și las o torță-n noapte Aprinsă. Aripilor ce cresc din mândre stări Le dau un cer întreg să se

prietene cu unghia mea murdară am scrijelit pe cuarțul unghiei tale ultima liniște pe care metalul gândului o așază peste rumoarea sâmburie să nu atingi cristalul versului asclepiad se mătuiesc

lumea acum parcă e nebulos carnaval, o mască râde când o altă mască plânge, în raiul răvășit suspină intens un caval, iubirea divină în ignoranță se frânge. dar e vie speranța în inimile

Tolba lui plină Zilnic o plimbă Găsești în cutia poștală Ce îți lasă poștașul în cutia goală. Bate kilometri întregi Indiferent timpul cum este El a venit Cu ce ai de primit. Pensia ți-o

Din nopțile în care stă minciuna Iubito, tu pe mine dă-mă mie Aproape-n toate sutele din mie Și de prin clipe să te-așezi în una. Chiar dacă nu mă sting din nebunie Ce-mi zace-n gând cu stelele și

Purtăm în noi o taină de nespus, Căci Sfânta Treime-n suflet își face casă, O geamănă lumină, mătăsoasă, Lăsată ca un semn de la Isus. Dar lumea își pune măști de fier și tină, Pe chipuri ce-au

mă uit la un film De parcă se uită el la mine mă întorc cu spatele tot se uită Acțiune, groază, comedie Nu te interesează filmul se uită la tine Și tu poți doar să jubilezi(sau juisezi) că

îmi miroase subțiorul a nepăsare berea a rece țigarea a fum dragostea a luptă Ție a mine golul a plin Șamd... poștașul extrem plânge solistițiul vineri Tu marți îmi miroase totul a nimic Mesteacăn.

Te-am mințit. Mă gândesc uneori... Da, mă gândesc. Eu chiar mă gândesc. La ziua de mâine sau De peste zece ani, La tot și la nimic, Dar mai ales La tine. Mă gândesc și... Mor de fiecare dată Când

Se poate spune că înca mai exist, Între sublim și infinit, În căutarea timpului pierdut, Din vise care au început să-mi tulbure necontenit, Inconștienta stare de profund necunoscut. Și totuși, din

În zarea de mirt și de palid argint, Se stinge un clavir în acorduri ușoare, Sunt umbre ce trec și lumini ce se sting, Pe umeri de ceară în reci coridoare. Iar clipele curg în potale de

Picioarele te duc Tot ele te aduc De ele ai grijă mare Că sunt foarte folositoare. Unghiile sunt lăcuite Picioarele îngrijite Porți sandale cu toc Să fie frumoase foc. Băieții le privesc și

Culcat cerul și-a întors toate gurile de foc spre întunericul ce tocmai te-a propulsat visătorule mai ai o șansă la o mie și una de nopți Costel Zăgan, Hiperbole blitz, Editura Axa, Botoșani, 2005