Atelier Literar

fachir aș vrea să fiu să îmblânzesc focul, să nu mai genereze incendii în Paradis, să nu le mai ardă fericirea, norocul, oamenilor doritori de bine de cer promis. cu visul meu de armonie nu dau

Diminețile... da... toate dar toate cu gândul la tine... da... dar doar de plecare, da iubito, de plecare... spre un paradis, al tău... la mare, mare depărtare, spre frumoase altare, de diamant, ce

Mă plimb cu pașii grei de Iorga o Doamne în ce veac am scris tăcerea-și acordează orga și mă trezesc din nou în vis O Doamne în ce veac am scris pe trepte de solar liceu de-mi părea cartea

Un, doi, trei… o sută. Trec galop în spațiu-timp, Trec şi peste mine, Facând gunoaie-n anotimp “Sper că simți, îți e mai bine!”. Un, doi, trei… o sută. Atât am numărat, Dar totuşi nu s-au

În vraja visurilor mele Pădurea pare de argint Sub luminile din stele Iară eu, copil ce sunt Îi spun Lunei c-o iubesc Dar ea râde somnoroasă Eu, de vorba mea, roșesc Și sub o salcie

Iată! Vine înserarea Și cuprinde toată zarea Ea coboară lin la vale Te învăluie și-i moale. Vântul în culcuș s-a băgat S-a cuibărit bine în pat S-a săturat de colindat Și de atâta șuierat. Pe

Cum vântul s-a liniștit În uliță pe derdeluș Copii din case au ieșit La concurs de săniuș Sunt voinici și fără frică Săniuțele zboară-n sus Unii cad, alții se ridică Și dau în clocote de râs Sunt

- Ce ai tu, om pământ? - Am oceane! - De ce? - Ca să-mi înec în lacrimi plămânii, inima și malul apei sărate.

Tacit se descurcă Din încolăcirea trupească, Întreaga agonie, Ce numai sufletului știe Cum să-i facă iar de furcă. Împingându-l spre abis Și cedându-i un aviz, Conform căruia totul se va

Râvnind la azima dreptății, Ales-am calea de-avocat, Sperând că-n aula judecății, Voi fi cu-atenție ascultat... Pierdut în mii de legi și noduri, Avântul meu s-a dărâmat, Căci legea-i scrisă pentru

Ieri, ploaia a dansat Ore întregi a cântat Nu se mai dădea dusă Că pe udat era pusă. După ce ne-am răcorit Soarele ne-a pârjolit Aerul s-a încins Ca un cuptor aprins. De căldură ce era Soarele

Adunați de prin coclauri Când amiaza-i de hodină A apărut un stol de grauri La cireșul din gradină - Or fi venit americanii Cu avioane tip 'plevușcă'? Se întreabă cuțulanii Ascunzându-se în cușcă -

beau elixirul vieții din potir de alabastru, prin aer plutește parfum de vacanță, visez cu ochii deschiși sub cerul albastru, ca un crin să înflorească timida speranță. înalț spre univers a inimii

cântec ce sună a veșnic mormânt, funebru, gol și negru, cu ale tale elogii, aduci numai a miere și moarte în al tău pământ, eter mormânt. ce stai tu, prin tuneluri, case, turle părăsite că doar

Copil e soarele în dimineață Făcând la gura mării calde spume Cafeaua vine, treaz să mă asume Și noaptea depărtarea o învață. Și Ra izbește pueril în lume Iar omului se vând minciuni în piață Din

în dimineață tu vii cu șoapte de cafea, ziua e-n copilăria soarelui și-mi zici despre puerila rază ca despre noaptea din cană, a ne trezi amândouă, frica totuși ne este apogeul gândirii

Eu sunt mantra universului în formulă infinită, Sunt lumina cea din urmă ce-i aprinsă pe vecie, În văpaia vieții sale din ființa sa finită Limitată-n timpul nostru, c-apoi iarăși să învie. Eu sunt o

am uitat de griji, de singurătatea fumurie, întregul meu se contopește cu muzica stelară, sufletul îmbracă haina de lumină aurie, îmi simt conștiința o formă de sferă solară. fără iubirea sfântă

De căldură ne-am săturat Omul răsuflă ușurat Norii au venit buluc Valuri,valuri de clăbuc. Torente au început Peste oraș au căzut Vîntul nu s-a lăsat Bate ca turbat. A plouat, a tot

Stai să te-ncălzesc la vatră, să-ți iau lacrima din gene, Românie, scumpă țară, tu ai demnitatea-n vene! Să-ți așez printre cosițe flori, fâșii din steagul sfânt, Și să-ți pun în sărbătoare portul