Comentarii

Revin la textul acesta, pe care l-am aprobat, l-am apreciat numai în gând, fiindcă nu am avut atunci răgazul și starea necesară spre a lăsa și un comentariu.
Este aici un text cu un paralelism sintactic bine realizat, fără monotonia pe care ar presupune-o un asemenea procedeu stilistic. De asemenea, este de apreciat cum reușiți, într-un stil direct, să treceți cititorul printr-un amalgam de stări, de la duioșia unor imagini artistice la sarcasmul altora. Iar finalul pică foarte bine cu acea constatare amară. Destul de bine se reușește valorificarea locului comun prin ironie și sarcasm.
Recomand!

Deși parcă există tendința de a se cădea în manierism prin recurența aceleiași anafore, totuși, felul cum este structurat textul de aici, într-o amplă frază, nu este ușor de realizat, mai ales că nu este aici un simplu exercițiu de stil, ci textul este, deopotrivă, simțit și profund.
Apreciez!

De corectat „crează”.

Formularea „la ce rost să ne vedem” nu este cea mai fericită (și nici corectă, fiindcă se spune „ce rost are să ne vedem?”). De ce n-ați folosi o exprimare atât de naturală cum este „la ce bun să ne vedem”?

Am observat că există în creația recentă a autoarei mai multe texte axate pe motivul privirii, așa încât - mai în glumă, mai în serios -, am putea zice că are în vedere un ciclu poetic al privirii introspective/ al privirii în sufletul celuilalt. Aici - ca și în alte părți, de altfel -, sufletul pare a fi reflectat în acea privire, urmând o cale sinuoasă, cu urcușuri și coborâșuri, ca a vieții, de altfel.
Din punct de vedere compozițional, mi se pare foarte bună această organizare a strofelor: prima, axată pe suflet; a doua, pe privire; a treia, pe atingere. Toate acestea - sufletul, privirea și atingerea - se îmbină armonios în ultima strofă, în ciuda ușoarei dulcegării romanțioase a finalului.
Limbajul este auster, cu recurențe ale unui lexic parcă ușor bătătorit, dar, aș zice, pământul bătătorit are mai multă trăinicie. (!)
Este o corectură de efectuat: se scrie „zgrunțuros” (nu „zgrumțuros”). De asemenea, aș evita lipsa de eufonie din versul „când câmpurile”, schimbând puțin ordinea cuvintelor: „când primăvara/câmpurile înfloresc”.
În ansamblu, este un text care m-a convins, de aceea las un semn de apreciere.

@Ottilia@Bogdan - mulțumesc mult pentru trecere. Nu știam Happy Prince, am citit și mi-am dat seama ce lacune am. Cât despre Radio, l-am ascultat pe Bogdan, pune mult în valoare un text prin modul în care o face, eu l-aș măcelări prin dicție și intonație

Mi se pare foarte bun articolul, fiindcă autoarea punctează punctează ceea ce i se pare relevant atât pentru conținutul cărții, cât și pentru „metoda” creatoare. Și mărturisește sincer că nu avem de a face cu o lectură comodă, cartea impunând și cititorului propria sa tensiune ca proces continuu al devenirii.
Felicitări atât autoarei articolului pentru acest semnal editorial, cât și autorului cărții!

P.s. Puteți să atașați dumneavoastră ilustrația, aveți această facilitate.

Felicitări autorului, felicitări celei care a descris plastic și credibil cele de mai sus. Spun credibil, deoarece recunosc principalele caracteristici ale liricii „mahmoudiene”, însă nu am repertuarul selecției finale, așa că merg pe încredere.

Un volum al unui autor cu state vechi aici.

Nu am ce sa mai completez.
Asa o simt...o poezie ca un tren plecat scurt dintr o gara

aleea iacta est, poemul tău, pune în lumină faptul că poezia este o decizie pe care, cel ce o scrie, trebuie să și-o asume integral, ceea ce tu reușești într-un mod autentic. am citit cu plăcere.

Alexandru, m-ai scurtcircuitat cu acest poem! Şi ce dacă ar putea semăna cu Happy Prince a lui Wilde, cu stilul tău atât de personal ai şters orice gând de descendență. Ce dacă ar putea semăna cu Bansheed of Inisherin? Să scrii despre "viața în trei bărbați", auzi la el! Încearcă să îi pui voce pentru Radio, te rog.

Şarpele casei sau Cãțelul pământului? Vorba lumii: nu conteaza rasa câinelui, ci educația stăpânului. De fapt despre asta poate fi vorba în poemul tău, despre respectul pe care îl acordăm increatului din noi, cel puțin pânã ne cheamă la Bar Mitzvah. După care eşti din nou liber să ți se facă dor, cu umbra amintirilor tale presărată prin lume pe spinare de balaur, în chip de membru corespondent. Ce glazură minunată cu aromă de taină dulceagă şi de jallapenos. Spune-o pentru Radio, George, spune începutul poveştii!

P.S.
Uite şi mia ta de sori din "Across the Universe":
"Images of broken light which dance before me like a million eyes"

Poemul tău are o aură, un abur de mistică sanscrită şi de naturalism național, toate proiectându-mă direct în muzica celor de la The Beatles, compusă sub influența indiană, într-un post-optzecism de dicționar. Concret mă gândeam la "Across the Universe". Şi sincer, dacă ai trimite-o pentru Radio cred că aş ilustra-o pe acorduri de sitar si tulnic. Felicitări!

Foarte obiectiv-romantic textul tău, exercițiu rar şi neoplatonic prin excelență, încât nu mă pot gândi decât la aceeaşi tramă dar din perspectiva lui. Poemul s-ar intitula Arnold Schwarzeneger, corespondentul de peste ani al lui John Wayne. La Zeppelin însă rămâne Zeppelin sau Purple dar piesa lui favorita de la Sting (cu The Police) nu poate fi decât "Don't stand so close to me". O desfătare să îți citesc poemele. Felicitări!

Probabil că unii ar spune: prea mult pronume personal!
Însă eu cred că el este amprenta întregului, a sufletului în dorința iubirii mărturisite sau nu, dar dorite cu întreaga ființă. De fapt, singura împlinire este iubirea!

Sensibilitate! Dacă am putea cu sensibilitatea să dărâmăm ceea ce doare, strică, distruge!
Felicitări!
Și nu uita să înregistrezi acest discurs pentru Radio Agonia!

Cinismul acesta reținut este dovada că o singură lectură pentru un poem este întotdeauna insuficient. Așa că la a doua lectură mi-a zâmbit din verde, Blandiana. Din verdele vegetal, nu alt verde. Numai că „poporul tău vegetal” este unul invaziv. Este anti-blandiana. Și uite așa, eu descoăr aici un metatext. Poate mi se pare. Dar asta e deja doar treaba mea. Sinceritatea, curățenia discursului și puținii tropi controlați rămân garanția unui poem cu garanție. Da, e bine-venit la Radio Agonia.

Bine ai revenit, Dan!
Mă bucură versurile acestea, dau o stare de confort, de bună dispoziție, de poezie!
Liniștea are țipătul ei, dar care nu asurzește, dimpotrivă, te încarcă energetic!
Te-aș invita să o reciți la Radio Agonia!

Corectez: „adversativă”.