Comentarii

Zvera End ... îți mulțumesc frumos pentru timpul dedicat parcurgerii acestui text. Mărturisesc faptul că inițial, textul, a fost construit fără ultimele două linii și îmi suna echilibrat așa. Pe urmă am realizat că oricum ar fi, pentru majoritatea oamenilor, gura lumii aduce drona aceea pe pământ (sau în bucăți sau explodată_prin combustie internă, din cauză de presiune internă/presiuni externe) ... de aceea abruptul și cumva inesteticul alipit! Ai văzut potrivit, mă bucură buna ta vedere. Iar de ar fi fost mult diferită de a mea eu m-aș fi bucurat de vederea ta, învățând din mers. Cum am ajuns la mare(pe bune), sub talaz și împământarea nisipului, parcă văd lumea altfel și iată-mă! Mulțumesc frumos de trecerea ta și aplecarea asupra cuvintelor închipuite. La bună citire.

Poezia bună nu devine mai adâncă prin acumularea de cuvinte rare, sacrale sau surprinzătoare. Uneori o singură imagine precisă face cât patru metafore baroce.Un ghiveci stilistic: muzică jamaicană pusă la nasturii unei cămăși țărănești. Când încerci să înduri în doar 16 versuri vulcani, safire, condori, muzică reggae, atomi, psaltire, calomfir, mir și ape repezi, nu mai faci poezie. Faci un exercițiu mecanic de asocieri forțate . Textul nu are timp să respire, nu are o atmosferă unică și nu lasă nicio emoție în urmă, ci doar o amețeală de cuvinte mari.Scuze pentru sinceritatea bruta

Disponibilul indisponibilizat. Cam așa aș rezuma eu textul tău în 2 cuvinte. Deși nu e foarte liric, aici se află un întreg scenariu oniric, imposibil de trecut cu vederea. Mai rămânea să pui o liniuță de dialog: - Vezi, spuse orbul, ai semnat aiurea, ca primarul! (Asta cu orbul care zice „vezi” mi se trage de la o prietenă nevăzătoare, din când în când introduce glumița asta amară. Felicitări pentru poem!

Imi place mult ce citesc aici fantast, melodios si cu sens dar mi se pare ca finalul pica usor brusc, brutal si explicativ față de restul si imi rupe filmul de California Dreamin'. As fi pus pentru sonoritate si strange, "maine s-ar putea sa fiu altul".

Poeme precum surâsul sau lacrima condiției umane, iar comentariile le dublează frumusețea și gingășia.

Foarte picturala, fulguranta si cu finaluri top notch, memorabile! Multumesc!

Ottilia Ardeleanu ... vă mulţumesc foarte mult pentru venirea aproape de textul acesta, vederea potrivită a nuanţelor care contează şi pentru cuvintele d-voastră cu energie plăcută, dintr-un timp dăruit mie. La bună citire / veghere.

M-am jucat puțin cam mult cu sensurile, dar asta e, nu pot fi mereu în maximă inspirație!

Îți mulțumesc pentru încurajare și pentru constanța semnelor tale de lectură!

"Zborul, aur filozofal" adică "zborul, aur filozofal," Între virgule, pentru că "aur filozofal" este o apoziție.

O deschidere spre liniște și grațiile ei, într-un mod nefebril, așa cum îi este obiceiul acestui autor!
Să ai un cer de duminică înseamnă pace, relaxare, plăcere, beatitudine...
Cerul tău de duminică poate fi auzit/ simțit cu drag la Radio Agonia.

Am savurat porțiile de bun gust din dieta propusă.
Felicitări!

Titlu frumos pentru un conținut frumos.
Abilitatea de a ține cadența discursului pe un portativ metaforic. Mi-a plăcut paralela între ardere și lumină, între liniște și limpezimea din ochi.
Interesant și plăcut totodată! Felicitări!
Nu ar fi rău să-l rostiți la Radio Agonia!

Povești și realități dure față în față!
Remarc naturalețea discursului.
Plăcut!

Mi se pare că aţi vrut, mult, să alergaţi cu textul acesta prin toţi ceilalţi, până la oboseala şi retragerea tuturor, cât să vă puteţi bucura în tihnă de o singurătata ca de un plin (experienţele cu ceilalţi). Şi nu pare să fie vorba despre drum / cale. Pare să fie vorba despre două puncte legate cu un elastic, o punere în mişcare şi o bucurie celălalt capăt de ascultare binemeritată. Şi lipsa unor promisiuni îi dă o uşoară nelinişte, cum ar putea exista ceva neutru (cum un viitor) care să nu aibă explicaţie. M-am bucurat de text, mulţumesc frumos! (e doar un punct de vedere). La bună citire.

George ... am trecut de câteva ori pe aici şi n-am găsit cuvinte. Şi mi s-a părut că nu mai e nimic de adăugat. Ca şi cum aş veni la un măr, cu un singur măr frumos, dar mi-e jenă să-l iau eu. Ca şi cum ar mai fi şi ceilalţi, care şi-ar dori să-l culeagă iar urmele degetelor mele ar schimba ceva pe etichetă. Şi l-am citit încet, ca pentru o intradermoreacţie (chiar m-am gândit o clipă, că va trebui să aştept 72 ore ca să văd o urmă/reacţie pe pielea mea; aici zâbesc, dar mă ştii). Dar n-a fost să fie aşa pentru că am simţit totul cum o iubire inoculată ieşind mai apoi prin toţi porii. Nu ştiu cum ai câştigat intimitatea celuilalt (ca să nu fugă de ac, sau inocularea s-a întâmplat prin presiune intradermică); rămână talentul tău. Ar putea fi şi o cheie ascunsă, aici. Şi mă refer la introducerea propriei destrămări în celălalt ca într-un final, când eşti eliberat prin toţi porii, să te regăseşti / reîntregeşti, ca iubire, în cea mai bună vibraţie a ta. Şi da, ar putea fi vindecare, protecţie, lipsa unei necesităţi (cum de a fi al meu, ceva ce definesc după ce simt), o cale anume care contează mai mult decât rezultatul, fără solemnităţi ori trasee cosmice. Mi-a plăcut mult. E doar una dintre vederi (mă iartă; în definitiv e tot un fel de rană). La bună citire / veghere.

Am citit cu foarte multa placere acest text iar zambetul pe care finalul poeziei mi l-a starnit m-a facut sa scriu acest comentariu, spre a va multumi. De altfel, si in alte texte ale dumneavoastra (de ex. Despre bloguri, matusi…) m-a impresionat usurinta cu care jonglati cu idei, cuvinte, situatii tragice ori comice. Pare ca aveti o experienta de viata bogata si un talent deosebit sa o impartasiti cititorului. M-a impresionat si optimismul pe care l-am simtit chiar si in textele care par tragice. Alaturi de talent, cred ca acceptarea si sinceritatea va ajuta foarte mult sa exprimati ceea ce simtiti. Va doresc succes!

Am ajuns aici atras de o energie anume, atras de un titlu parcă “stricat dinadins” (dar îi stă bine aşa), cât să arate ca un şarpe care îşi muşcă propria coadă (în mod natural vedeam acolo “te iubeşte şi pe tine cineva, fără sfârşit”). Şi nu ştiu dacă asta a fost intenţia celui pe care o lejeritate cu care scrie îl îngăduie, cu graţie. De aceea am parcurs textul, prima dată (apoi încă de două ori), alunecând uşor pe suprafaţa cuvintelor, ca pe un tobogan. Ai reuşit să spui adevăruri greu de spus şi care dor în profunzimea lor, adevăruri cu energie grea ce par mai uşoare când le spui tu, ca şi cum ai trata rănile la vedere, cu apă oxigenată. Poveştile cu mama pot fi mereu poveşti fără sfârşit. Pare că ţi-e uşor să scrii, când tu ai totul în tine şi cuvintele de asemenea, parcă bine numărate. Frazele par scrise dintr-o suflare (dintr-o respiraţie a ta), fără să aibă nevoie de şlefuire. Tu reaşezi, parcă, într-un os fracturat al timpului, toate segmentele acelui os cu o măiestrie care doare (mă iartă că aşa văd eu).Textul pare cumva un dialog real fără dialog, ca şi cum acelaşi timp continuă să existe în toţi ceilalţi iar tu poţi spune tot felul de lucruri contradictorii fără să poţi fi contrazis. Mi-au plăcut toate imaginile, imagini cum “a ieșit vremea la drumul mare / strânge birul cu delicatețe timp”, ”îmi ascund zâmbetul în colțul salonului dezinfectat zilnic / cu periuța și pasta”(mi-a adus aminte de armată), ”nu mai crede în lacrimile care sapă la picioarele crucilor”. Şi am văzut cum primul şi ultimul vers se întregesc. Îmi place felul în care scrii. La bună citire.

Aș zice "omule-pământ". E o adresare în vocativ acolo. Sau alta este intenția?

Bogdane, ca de obicei, sunt onorat de comentariile tale, mai ales că puțini au curajul să comenteze textele mele. Chiar aș fi curios cum ar ieși "îngânarea" de care spui (deși, din fire, nu-s curios).

Am corectat.
Vă mulțumesc!