Nu mă întreba de viața mea.
Nu cred să-ți pot răspunde.
Bucată cu bucată, încerc să reconstruiesc acest puzzle imperfect
căutându-mă pe mine sau anii pe care i-am întins
ofrandă trecătorilor.
Nu mă întreba. Eu…n-are rost
să vorbesc. Ajunge
să mă privești și-o să vezi trecându-mi prin ochi
toate nopțile
pierdute pe marginea patului
palmele întinse, mîngîierile reținute
cuvintele nespuse, gîndurile
care mi-au fiert creierul și m-au clasificat drept
o femeie incomodă.
Cuvintele
perverse, sucite, marile trădătoare
întoarse împotriva mea, în pieptul
deschis ciocului altora
ciocului meu.
Nu mă întreba, te rog. Mă doare. Dă-mi voie
să-ți mîngâi buzele
să-ți disprețuiesc necunoașterea, să-ți ating răspunsurile, firele de păr
să ți le mângâi. Ajută-mă tu
să re-construim
acest puzzle imperfect
împreună