Ai coborat din lumina nevazuta
a unei vieti de care nu stiam nimic,
nu te-am vazut pe tine
desi mi-ai spus ca esti adam.

Tot ce-am simtit a fost marul
pe care mi l-ai intins frematand.
Eu am crezut ca imi oferi soarele
si am cucerit necunoscutul.

Aici m-am regasit ca o noua eva
ispitita de nemarginirea unei atingeri,
de contorsionarea unor cuvinte
care pareau ca ma iubeau.

Apoi am stiut ca tu
nu esti decat umbra unui adam ispitit odata,
care a murit incercand sa se salveze
din ghearele neputintei.

Asa am inteles ca iubirea nu exista
decat atunci cand doare.
Sau nici macar

Dar n-am inteles de ce ai disparut.
Si unde este marul meu?
N-am luat decat o inghititura.

Nici macar ispita nu poate fi totala?