Poezie
if there was a poem written for my own heart
1 min lectură·
Mediu
când îți visezi dragostea
mâinile tale coboară din tine ca o ancoră ce rănește
aproape toate adâncurile
nu mai știi dacă între tine și celălalt este întuneric
sau dacă toate luminile au săpat un zid
să picuri încet în sângele lui
când adormi
pământul tău rodește frumos o grădină cu oameni
îți faci o cărare necuprinsă în toate limbile pământului
dincolo de carnea ce transpiră
un râu alb într-un vis cu miei.
051.320
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 72
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 11
- Actualizat
Cum sa citezi
Zavalic Antonia-Luiza. “if there was a poem written for my own heart.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zavalic-antonia-luiza/poezie/14189113/if-there-was-a-poem-written-for-my-own-heartComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
Un poem sensibil, dar și de adâncime, fapt sugerat, desigur, nu numai de utilizarea lexemului „adâncurile”. Ceea ce mă impresionează mai mult, dincolo de imaginile metaforice alese, este acea senzație de picurare lentă în ființa celuilalt/celorlați, ca într-un fel de alchimie a luminii. În plus, există multiple planuri de înțelegere a textului, dar toate stau sub pecetea misterului cristic al ființei.
0
să îi bag de vină acestui text, mi-ar fi greu să o fac. Este bine că a fost adus la „suprafață”! Deși mi se pare că partea cu „mâna-ancoră” a ieșit cel mai bine, aceste versuri, nu știu de ce, m-au surprins cu adevărat (în special ultimele două):
„nu mai știi dacă între tine și celălalt este întuneric
sau dacă toate luminile au săpat un zid
să picuri încet în sângele lui
când adormi”
Numai de bine!
„nu mai știi dacă între tine și celălalt este întuneric
sau dacă toate luminile au săpat un zid
să picuri încet în sângele lui
când adormi”
Numai de bine!
0
Bogdan,
Ionuț,
George Pașa,
Rareș
Un neașteptat șuvoi de lumină, cuvinte de încurajare/apreciere din partea domniilor voastre, nu poate decât să mă bucure enorm.
Tuturor, cu drag,
vă mulțumesc.
Ionuț,
George Pașa,
Rareș
Un neașteptat șuvoi de lumină, cuvinte de încurajare/apreciere din partea domniilor voastre, nu poate decât să mă bucure enorm.
Tuturor, cu drag,
vă mulțumesc.
0

P.S.
Citește-l (Numele autorului, Titlul) și trimite-mi-l mp3 la bogdan.geana@agonia.net ca să intre pe Radio Agonia. Scrie-mi dacă ai nelămuriri. Nu îți fă griji, scot eu zgomotele, egalizez sunetul și îl ilustrez muzical. Aștept!