Patul meu e-un talger de balanță
pe care ostenit îmi număr ecouri de furtună,
alunecarea vieții mele o văd un val în ceață
chemat de cântecul speranței – zână bună.

Împins de alte valuri ca al meu,
vibram pe marea vieții plină de magie,
deasupra cerul mă chema la Dumnezeu,
sub mine bezna din adânc, infern și agonie.

În valul meu deșeuri se-amestecă dement:
dezintegrate spaime, cadavre și blesteme,
îmbrățișări furate, păcate în ferment,
culori din ambalaje, câștiguri și probleme,
chipuri extaziate și doliu pe cioburi tatuat,
rătăcitoare gânduri, comori cu amintiri,
coji de plăceri mâncate și tot ce-am cumpărat,
fecioare despletite, glasuri și triști satiri.

Bogat mi-e valul vieții în vârfuri și prăpăstii
în care-am pribegit cu trupul de ecou
amenințat de soartă, când mă lăsa-n răspântii
să-mi pun în praf o dâră sau faima de erou.

Dar sunt o biată cuantă de viață sau foton
mișcându-mă ca valul în valul tuturor
cu mica mea valoare, jeton cu ghinion
jucându-mi cacialmaua, de viață debitor.