În peretele dinspre răsărit
era zidit în mărime naturală Dumnezeu
să nu se surpe mănăstirea aceasta de vise.

Îți dădeam lecții de Credință
apoi iar fugeam
în gustul de Măr.

Odaia avea alte camere alăturate,
câte una pentru fiecare
adâncire a sângelui în vin,
pentru fiecare delir al iubirii noastre,
în răvășirea părului tău lung până la veșnicie
făceam dragoste cu puțină moarte inclusă în trupuri.

Când pleca Dumnezeu
în surparea odăii apărea alta mai mare
și Domnul se rezidea și-n aceea,
în camera alăturată
beția de ieri
spinteca amintirea.