Stăpâna mea întunecată ca adâncul mării
îți sunt dator viața jumate,
odihna mea, singurătatea
și reverii iubite de păcate.
Deși din veșnicie ai venit,
păreai la fel de tânără ca mine,
dar te-am trădat de multe ori fidelo
cu plăsmuite străluciri sublime.
Ți-ai luai mereu revanșa ascunzându-mi ochii
sub pleoape și-ți vedeam loialitatea
în negrul infinit croindu-ți rochii
cu trena între stele sclipindu-ți puritatea.
Misterioasă mi-ai părut o vreme,
chiar și fiori de teamă îmi dădeai
când mă găseai prin locuri mai străine
și-atunci nu te doream, chiar te uram.
Îmbrățișat de tine prin decenii
îmi știi și rugăciunile de taină,
tu stăpânești pe toți și toate de milenii.
și-îmbătrânim deodată dragă doamnă!?
Cu tine tot mai multe ore stau,
mă-învăți să cânt imnul eternității
când în regatul tău mă vei primi
supusul tău, supus al Nopții.