nopți îmbătate cu ceață
mi-e dor de rouă transparentă
în formă de pește
un ochi ți se deschide în bobul de grâu
și clipește

ai uitat
ochiul ce plângea în buza ierbii
ții minte cum sclipea?

culcați în lanul lan
lan lan după lan
noi printre spicele umflate de rouă
legănați de pământul cald în formă de oase

mi-e dor de pielea umflată de scaieți
usturimea pe pielea înecată în spirt

mi-e dor de brațele stufoase ale verii
tunetele apăsau aripa de rândunică
mama se făcea mică și-mi acoperea urechile

nu te speria
nu te speria
se ceartă îngerii cu strigoii

da
mi-e dor de o reîmpărțire cerului

un cer peste tine un cer peste mine
un cer plin de rouă
un cer plin de scorțișoară și rodii
un cer pufos cerul mătăsii

ascultă....foșnetul trestiei ...
pe pământ mesele sunt umede de lacrimi
roua a secat
a băut-o broasca și șarpele din șanțul acela și rața sălbatică și-a lipit-o de aripi...

e interzis pasul de om...
trestia crește peste umbrele toate…