Lacrimi cresc alături de mine,
clipe rătăcite aduc pe umerii istoviți,
doar liniștea morții alină suspinul
căderii în necunoscut.
Aspră capcană a viselor reci,
resimt odată cu ceasul ce ticăie
electicele spasme de fier prăfuit,
grelele ore mă apasă spre frontul
apocalipsei dezlănțuite, plin de deznădejdea
firavelor puteri ce mi-au mai rămas.
Așa voi petrece sumarele frânturi
ce se mai văd, din tortul bucuriei
de a fi un pământean.