experiment ratat

expus, anomalie monstruoasă
m-am zămislit, trunchi fără rădăcină
mi-s crengile-nsetate de lumină
și-am înfrunzit în vorbe găunoase
rătăcitor prin carnea nebuniei
am scuturat boboci, moarte petale
arunc în mine ancora durerii
ecou rătăcitor prin spații goale
degeaba-ncerc să fiu cu voi pădure
pământul nu mă simte solidar
m-apasă aerul cu-a sa cruzime
și lacrimi rădăcini cresc în zadar


cochilie mută

urăsc zidirea mea-n nisipul mării
și rătăcesc din val în val a spumă
mă reclădești și eu mă surp, iar vântul
mă risipește-n noaptea fără lună
mă doare visul veștejit în mine
sămânța ce n-a fost să zămislească
dorințe măcinate-n moara vieții
și valuri ce-au căzut fără să crească
mă cern și pier odată cu-nserarea
țesută umbră-n lacrimă de stea
în carne-i dăltuită taina morții
și nopțile șoptesc uitarea mea
chiar de mă iei să-mi asculți răsuflarea
tăcere doar s-o naște-n șoapta mea
mi-e marea îngropat-adânc sub arcă
și arca-i trunchi ce în sămânță odihnea