am totul ca să mă prefac că știu ce e fericirea
mâinile, capul, lungile nopți de somn
cineva tunde părul meu lung până ajung să
mă întrebi / ai cancer
iar eu îți răspund, da, e foamea aceasta de lucruri noi
știința abandonului ca un străin care mi se plimbă prin vene
e ziua în care nu am nimic de pierdut
la fel ca în celelalte zile
nu mi-e frică de tine, nu mi-e frică de nimic
doar ascult cum se dezvoltă programele spațiale ale nasa


//sunt un copil proiectat in vitro //


părinții mi i-am abandonat de mult
pe ecran începe să se scurgă scrisul
ca și cum ar fi o vopsea proaspăt întinsă
așa e inima mea în asistolă
în ea nu poate să intre nimeni

așa e cancerul
copiilor care au fost lăsați să moară pe treptele casei mele
pentru că da, am o casă
o colivie pentru păsări
doi câini care se joacă până la ultima suflare
și asta cred că înseamnă fericirea

fluturarea mâinilor pe geam atunci când un tren pleacă înspre
un tărâm al nimănui
degeaba flutur batista a la revedere, cancerul continuă sa crească și eu îi spun
fericire


când
cu mâinile îmi mângâi pieptul
capul mi-l rostogolesc până la poalele unui munte
în lungile nopți de somn te visez pe tine.