Pe fruntea mea aflată-n haos
Așează-ți mâna în repaos,
Și darul viselor senine
M-adoarmă-n mângâieri divine.

În palme-obrajii să-mi cuprinzi
Ca-ntr-o râvnită-mbrățișare
S-ar dărui arzând, fierbinți
De dorul atingerii tale.

Cascada buclelor rebele
Mi-ar deveni ascultătoare
Păstrând complice între ele
A șoaptei tainică dogoare.

Privirea să-mi înalț spre tine,
Timide gene am învins!
Dar ce mi-ar fi putut reține
Focul patimii nestins?

Zâmbind, nerostita-mi chemare
Mi-ai ascultat! Si ai răpus
Cu cea mai tandră sărutare
Buzele-mi care…s-au supus.