Am fi ramas claditi la freamatul marii,
intre stanci lepadate de nisip,
unde soarele exasperandu-si glasul
se napustea in toate
mai patruns de culoare.
Am fi ramas nemiscati,
cu privirile surde
spre lumina,enigmatica creasta deschisa
cu ochii spre soare,
avizi de intelegere si nepasare.
Am fi putut gasi
culoarea marii scaldata in univers
si atunci
nisipul inclestat ca un sarpe
ar fi pierit ca dara unui nor
fara ploaie.
Cand linistea se abate insa
peste mare
e semn ca s-au stins
razele de soare,
incununandu-ne privirea
peste zare!