poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 824 .



Dactilografa minune
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [KOSTEA ]

2015-07-24  |     | 



Potrivit datelor furnizate de Inspecția Muncii cel mai mare salariu din România este obținut de o doamnă (domnișoară?) care, din poziția de secretară-dactilografă în cadrul unui sindicat, beneficiază de 186000 de lei brut lunar.
Este adevărat că o cam omoară impozitul deși, se pare, că femeia are stoicismul de a nu se plânge excesiv.
Într-o lume dominată de misoginie, respectiva domniță depășește salariile de mizerie de pe locul 2 și 3, ale unui director de program, cu doar 175716 RON pe lună sau al unui director general care asudă lunar pentru numai 175000 de RON, arătând că atunci când dorește, când pune mâna și când se ocupă cu seriozitate de probleme și o femeie poate să ducă acasă, soțului, prietenului sau peștelui său o sumă cât de cât decentă.
Nu discut despre importanța socială și relevanța activității de dactilografiere; mormanele de discursuri, păreri, aserțiuni și gânduri încă nedactilografiate care există prin țară vorbesc de la sine.
În plus ce încredere ai putea avea într-un sindicat dacă ar începe să-și plătească la mișo angajatele?
Și la urma urmei ce femeie normală la cap s-ar duce să asculte, necum să mai și transcrie discuțiile renumiților noștri sindicaliști dacă nu ar ști că, la finalul unei luni de trudă și cântat la tastatură nu îi rămâne și ei de un butoi, două de Chanel?
Sigur că pentru suma suspomenită mă aștept ca femeia să dactilografieze cam non stop, în poziții care de care mai ciudate și să nu lase nerezolvate cu competență nici una din problemele mai mari sau mai mici pe care pune mâna sau care îi trec prin fața nasului. La urma urmei probabil că toți șefii contează pe serviciile ei.
Față de alte domnișoare, silite la tot felul de chestii jenante pentru câștiguri mult mai mici, îndeosebi la cele care orăcăie pe scene, defilează pe podiumuri în chiloți sau care își dau cu părerea despre chestii despre care nu se pricep la televizor, iată că tânăra sindicalistă oferă o alternativă de carieră la care nu te-ai fi gândit.
În context nu pot să nu mă gândesc la ghinionul fiicei mele care, cu o notă atât de mare la admitere la medicină, va trebui să își cam ia adio de la o carieră cu adevărat bănoasă.
Pe de altă parte însă capacitatea femeilor de a fi econoame, descurcărețe cu banii și norocoase este binecunoscută. Cel mai bun exemplu este cazul doamnei Rovana Plumb, noul tartor PSDist (care este cu siguranță, mai ales dacă judecăm după straie, femeie) care dintr-un salariu de 1500 EU/lună reușește constant să suporte o rată la bancă de 8000 de EU lunar, ceea ce eu, de exemplu, cu mentalitatea și talentul meu limitate nu aș putea în vecii vecilor.
Așa că ce să mai zic?
Constat cu amărăciune că sunt prea bătrân pentru asta dar recomand mai junilor mei colegi de gen ca să o lase mai moale cu munca, realizările și dorința de înavuțire și să își caute nevastă, de tineri, câte o dactilografă.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!