A nins cum n-a mai nins de mult...atat de-adanc, atat de mult, si peste tot s-a asternut zapada alba din trecut.
M-a invaluit cu bratele ei de picioare, si nu vrea sa ma mai lasa...mi le tin prizoniere si pentru ca alerga, le pun piedica, le pun alte brate, cat mai multe, cat mai reci, care incet incet se prelungesc si ajung la piele....acolo saruta talpa cu atat dragoste incat plange,talpa ce a
striveste cu nepasare degetele ei....dar lacrima ei este rece....si plange tot mai mult....
Incep sa inghet....de la picioare pana la crestet....incep sa nu mai iubesc fulgii ce se cern cu atata gingasie de ingeri...din contra, incep sa detest gramezile de zapada, albul nu mai este alb, ci e nisip greu, ud, aruncat de colo colo....
Nu, nu este basm zapada ce a acoperit orasul....e doar ispita ce te rapeste peste timp, te face sa uiti de tine, de anotimp si iubindu-o sa-ngheti in mainile ei prea reci, sa-ti prinzi sufletul in inima ei de gheata...
Si totusi, a nins frumos, a nins marunt....a nins...unde sunt acum?