Aspru și neguros a trecut finalul de an, amestecând, într-un iureș năvalnic, patimi, reproșuri, suspiciuni, acuzații. Venite din ambele sensuri. Mai mult sau mai puțin întemeiate, raționale sau juste, însă rostite apăsat, sentențios și vindicativ. E omenește să se mai întâmple, uneori, și așa.
Dar iarna e dusă, cu dinții ei de fier, cum spune poetul. În urmă sunt rămase frigul, ceața și iritarea.
E mai. Luna florilor. Și, îndrăznesc să sper, a reconcilierii noastre. Timpul încrederii, al păcii, al dialogului și al reconstrucției. Am reușit de atâtea ori, vom reuși și acum! Împreună! Să rămânem oameni, români și europeni! Să ne ascultăm unii pe alții, să ne întindem mâna, să zâmbim! Să ne bucurăm, prieteni!
Să primim, așadar, în inimile noastre, cu speranță, această frumoasă și vindecătoare Primăvară de la București!