poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 403 .



În cercul meu
articol [ Recenzie ]
Cronică la: Cerul de la capătul scării, de Mihaela Aionesei

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2021-10-03  |     | 






Mihaela Aionesei, poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, are un frumos parcurs literar. Pe lângă multe alte volume de poezie, anul acesta întâmpină cititorul cu "Cerul de la capătul scării", titlu care pare el însuși că vrea să exprime o întreagă filozofie de viață. Volumul apare la cunoscuta editură râmniceană Rafet. 


Mihaela Aionesei scrie cu patimă și cu zel despre o lume interioară, asemenea unei scări care duce la cer. Suișul îi e greu, dar are capacitatea să vadă și mai ales să simtă că drumul acesta împovărat, al propriei ființe, prin lumea care nu este tocmai paradisul visat, trebuie parcurs cu blândețe și încredere, fiindcă acolo sus este acea viață în care sufletul își găsește alinarea.


Poeziile sale sunt adumbrite de tristețe, de amărăciune și de acea fericire "împlântată într-un vârf de sabie"/ În plânsul pietrelor. Poezia sa este una apăsătoare, a îndoielilor, a plângerii, a strigătului de durere, poate chiar a provocărilor ori a pocăinței. Ea oscilează permanent între viață și moarte, între bucurie și durere. Urcă și coboară spre o golgotă imaginară, autoflagelându-și sufletul, considerând că nu a făcut totul pentru a se mântui. Da, poezia Mihaelei Aionesei este puternic atinsă de suflul dumnezeiesc. Ea se disculpă prin îngerii săi și prin confesiunea creștinească: "... Mă decojesc/ de dorul Lui ca o sămânță/ și înțeleg fără să mă împotrivesc/ că asta-i marea biruință:/ să pot urca Golgota/ când toți ceilalți coboară/ și în iubire să rămân un prunc/ cum am mai fost.../ Ori o fecioară."/ În plânsul pietrelor.


Laitmotivul scării este evident, după cum urcușul și coborâșul, acțiuni care țin, evident, de spiritul uman: "Nu ne rămân decât amintirile-/ scări înguste pe care urcăm/ coborâm și iar urcăm/ în speranța că vom găsi/ în privirea pierdută/ un semn pentru care/ să merite să ne aruncăm/ în flăcări."/ La capătul îndoielilor. Ori căderea și ridicarea: "Sunt un om liber să cad./ Să mă ridic. Liber să-mi înalț temerile/ dincolo de colțul blocului/ unde seara răsar șchiopătând stelele/ și toți îngerii se adună pentru o rugă"/ Libertatea de-a fi asemeni mie.


Moartea este o temă universală, abordată în fel și chip de-a lungul literaturii universale, dar pentru Mihaela devine o obsesie, un mod de justificare a vieții, cumpănă și făgaș spre mântuire, iar ca poet, spre nemurire. Astfel, se întâlnesc sintagme propice: "mirosul de moarte", "coro(a)na morții", "de-atâta moarte", "moartea își ascunde rostul", "cuvinte speriate de moarte", "moartea se leapădă de oameni", "moartea rânjește în pantoful roz",  "am învățat să dansez cu moartea de gât" etc.


Mihaela este și o mesageră a dragostei față de glie, iar asta reiese din câteva poezii cu iz patriotic. Este dovada faptului că ea este și o luptătoare care arborează steagul înfrățirii pretutindeni, participând trup și suflet la nenumărate evenimente ale istoriei actuale, cu zbuciumul vremurilor în care trăim. Sunt câteva titluri demonstrative: Deseori pe interzis, Urcăm Golgota, Și de va fi..., Primul rai, Stare de nestare și altele.


În acest volum, Mihaela Aionesei se angajează în poezii lungi, masive, uneori compuse din fragmente, teatral, tocmai pentru a reliefa că tot ce ține de Dumnezeu și de pământ este de luat în seamă. Ea atinge atât subiectul pandemiei, cât și trecutul mai apropiat ori mai îndepărtat, susținând un paralelism între lumi ale aceleiași vieți, cu bunele, dar, mai ales, cu ne-bunele: "Învățăm repede să ne îndepărtăm/ unii de alții. La fel de repede/ și sloganul: "Spălați-vă pe mâini!"/ Ca roboții ne spălăm pe mâini, pe față/ de prieteni, de iubire, de viață/ fără să știm spăla picioarele nimănui."/ Laudă licuricilor; "Învățăm și noi să ne spălăm pe mâini de teamă,/ de părinți, de prieteni și frați păstrând între noi distanța/ că doar asta ni se repetă în reclama de fiecare zi,/ dar "sângele apă nu se face" când vor ei"/ Răspund provocării de a respira printre gratii.


Uneori, Mihaela introduce aproape versuri-aforisme, invitând la reflecții asupra vieții, destinului, menirii, morții, într-un fel echidistant, așa cum ai privi de departe și totuși lucrurile se apropie de tine, cu dioptriile prin care privești cu nemăsurată curiozitate mediul uman, înconjurător, științific, spiritual: "Viața- poezie pe pâine... Cât cuprinde"/ Reflecție;  "Tu vei fi piatra pe care-și ascut înțelepții idei"/ Vorbește-mi...; "Ce repede se întunecă/ în oameni..."/ Echinocțiu; "Bate un vânt străin de iubire."/ Bate un vânt cumplit dinspre Dumnezeu; "În ochiul unui animal rănit se scrie istoria."/ Fericiți...; "Mâinele meu e un înger/ cu inima în Soare"/ Diletanților mei; "Cine-și cunoaște setea/ nu va muri adăpându-se!"/ Ploaia sticloasă de aprilie.


            Versul Mihaelei Aionesei este unul de nestrămutat, asemenea pietrei pe care o valorifică în multe dintre poeziile sale din acest volum: "Piatra pe care n-am aruncat-o înapoi/ a crescut cât urletul unui tren Siberian/ cât zăpezile năpraznice care se aștern/ și eu le las ca și cum tu ai veni/ să-mi scrii pe suflet ultimul refren..."/ Ultimul refren; "Perna devine un pietroi/ legat de gâtul credulului"/ Somn orb; "Piatră cu piatră mă adun./ Nisip cu nisip./ Îmi pipăi rănile/ să-mi simt crucea-"/ Am învățat să dansez cu moartea de gât; "Stă scris pe o piatră/ pe care nu știu cine/ a ridicat-o din curiozitate,/ prețul fiecărei încercări/ cu o vărsare de sânge se plătește"/ Scris pe o piatră.


            Mai are poeta un semn al crucii de care nu se dezminte, fiindcă este legată de părinții săi pe care îi evocă în diverse poezii, cu mare căldură sufletească și evlavie: "Aici lângă cruce/ mă-ntâlnesc cu mama/ pe înserat se apropie/ cu cerul în spate și tata."/ Lângă cruce; "În liniștea unui/ miez de rugăciune/ ca în brațele mamei/ mă arunc și mi-e bine."/ În liniștea unui miez de rugăciune.


Mihaela Aionesei scrie o poezie de atitudine și puternică credință, de nezdruncinat, după cum reiese chiar din ultima poezie din acest volum: "Au încercat unii să mă convingă/ că ei sunt adevărul și calea/ uitând că fără Tine, Doamne,/ în viață sunt doar voluntari./ ... și am rămas în cercul meu/ un spectator uitându-mă în urma lor/ cum se zoresc la... tăietor"/ Un spectator.


Mi se pare că în acest volum, Mihaela subscrie gândului lui Martin Luther King: “Credința înseamnă să faci primul pas chiar dacă nu vezi toată scara.”!


Ottilia Ardeleanu, Năvodari, 3 oct. 2021



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!