poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2779 .



Singur pe lună
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Allan Clar ]

2004-09-23  |     | 



SINGUR PE LUNÃ


Stătea, așa, cu capul într-o parte sprijinit de palma mâinii stângi, cu gândurile departe, departe, dincolo de acest univers, care, de ani de zile îi înghițise și îi subjugase toate visele.
Nu putea decât să-și închipuie că este la bar cu prietenii, sorbind nesătul halbă cu halbă, pierzându-se în aburii alcoolului ce-i distorsiona realitatea și-i dărâma încet, încet zidul rațiunii, făcându-l să-și amintească mereu de Jimmy, câinele lui, care semăna cu un șoarece din cauza botului lung și îndoit în jos și a urechilor clăpăuge ca două frunze de chiparos.
Prima întâlnire cu Jimmy a fost într-o dimineață geroasă de februarie când se trezise pe trotuar amețit încă de berea băută peste noapte în bar cu prietenii. Prieteni pe naiba, îl abandonaseră pentru a mia oară acolo pe trotuar, poate pentru că știau că e obișnuit să se trezească așa după fiecare noapte pierdută în lanțurile alcoolului. De fapt, îl trezise un miros acru, înțepător de gunoiși își spuse că iar borâse în somn berea îngurgitată de cu seară, dar când deschise ușor ochii se sperie de șobolanul fioros care îl fixa ca o fiară turbată, cu nările umflate, lipite de nasul lui. Încercă să se miște, să sară în sus, să fugă de scârboșenia de lângă el, dar mușchii nu-l mai ascultau, corpul îi tremura în spasme, mintea îi înghețase de frică iar lighioana aceea își apăsa și mai tare nasul lui de șobolan de nasul lui și, scoțând printre dinți o limbă imensă, roșie și băloasă, începu, fără să se grăbească să-l lingă, să-l lingă și să-l lingă. N-a mai putut decât să țipe scârbit în liniștea dimineții.
Așa îl cunoscuse el pe Jimmy, câinele lui, cum îi plăcea să-i spună și de atunci au fost de nedespărțit. Era un câine mic și urât la prima vedere. Blana de o culoare nedefinită, gri sau maro poate, îi stătea sârmoasă ca cea a unui arici, dar cel mai haios îi era capul acela de șobolan care privit dintr-o parte, din cauza dinților mici și ascuțiți care îi ieșeau în afara cavității bucale peste blană, semăna cu craniul unui dinozaur expus la muzeul de științe naturale. Era defect rău câinele ăsta, dar era inteligent. De fiecare dată, în fiecare dimineață, îl trezea lingându-l încet încet pe față cu limba lui roșie și băloasă.
Jimmy a murit într-o zi, acum ceva timp, ceva mai mult timp. A murit de bătrânețe sau de plictiseală, oricum fericit, abandonându-l fără ca măcar să-i spună bun rămas.
Îi veni să plângă.
Îi simțea lipsa.
Înjură.
Îi simțea lipsa acelui suflet care se legase de el și care îl însoțise peste tot, la frizerie, la serviciu, la bar, la cinema, la întâlnirile cu Luana.
Luana … Luana …



Privi afară pe fereastră și văzu stelele, stelele acelea imense care îl enervau la culme, care îi apăreau și în vise, clipocind nervos pe cerul de catran.
Nu se putea obișnui cu ele, erau ca niște gândaci grași și albi mișcându-se greoi pe o bucătărie văruită în negru.
Și ce frumoase erau stelele când se plimba, pe vremuri, în parc cu Luana.
Luana cea frumoasă cum îi plăcea să-i spună. Era frumoasă într-adevăr, brună și înaltă.
Când apăruse în bar, noaptea, atunci la doisprezece, îi făcuse pe toți băieții, praf. Și pe el. Încremeniseră cu mâinile în aer și gurile căscate ca într-o fotografie. Parcă nici muzica nu se mai auzea, doar vocea ei hotărâtă: „O sticlă de Bourbon, băiete!”
Barmanul gras se repezise peste bar, cu mâinile tremurânde, înfășcă o sticlă, dărâmă două pahare, o halbă de bere și fâstâcindu-se îi spuse într-o franceză tâmpă: „Tiens, madame!”
Nu își amintea cum se lipise de ea, oricum băuse mult și pentru prima oară îl prinse dimineața în bar fără ca Jimmy să îl mai lingă pe față.
Luanei îi plăcuse mult cățelul și de aceea venise cu bourbonul la masa lui. Băuse cot la cot cu el și cu prietenii lui, bourbon după bourbon până ce, rând pe rând, băieții căzură pe sub mese, și, rezistă numai datorită faptului că ghivecelor de flori din stânga lui le plăcea borbonul la fel de mult ca și Luanei.
În zorii dimineții plecară amândoi din bar, împleticindu-se în răcoarea adusă de briza mării, cu Jimmy alergând bucuros în fața lor ca un iepure hidos.



Își scutură capul cu un gest brusc și trecându-și mâna rin părul rar i se păru că aude un bâzâit la stație. Oricum nu mai avea nici o importanță. Acum ceva vreme a mai încercat să o pună pe frecvență dar n-a mers, stația se încăpățânase să tacă, așa cum tăcuse de fiecare dată.
O ura, o ura, o ura.
Ura tot ce îl înconjura, dar mai ales, ura hardughia asta pătrată și greoiae ce semăna cu piatra de la mormântul maicăsii.
„Mamă, ogihnește-te în pace”!
Murise săraca de mult, fără să poată să-i scoată din cap ideile lui. Și cât se luptase săraca. Îl bătuse la cap zi de zi, de acolo, din căruciorul ei de invalidă cu Jimmy în brațe. Jimmy, zicea ea, era singurul
ei prieten după ce Luana îl răpise pe băiatul ei.
Mama cea bună, cum îi plăcea lui să-i spună, încă din copilărie, se transformase treptat ]n mama cea rea, care atunci când vedea că el se încăpățânează să nu o asculte, începea să arunce în el cu cârlige, cu florile, cu căni de ceai, chiar ăi cu Jimmy;
Lui îi plăcea să o necăjească, să-i spună că nu se mai întoarce de acolo, că se va posta acolo sus, ca un înger bun și o va privi printr-o lunetă împreună cu Jimmy și atunci când îi va fi dor de ea, îi va face cu mâna.
Degeaba a încercat el să-i spună că Luana era iubita lui, că este ca nimeni alta, că lucrează la compania Moon Light Space și are un salariu cât zece de-ale lui. Pe ea o intriga faptul că vrea să îl răpească de lângă ea, să îl ducă acolo unde nimeni nu a mai fost. Susținea cu tărie că oamenii nici nu au ajuns pe lună, că asta e o prostie scornită.
De fiecare dată pleca de la ea trântind ușa, supărat. De ce nu putea înțelege că este visul lui, e viața lui, e visul unei lumi întregi, după cum îi spunea Vasea.



Se auzea doar zgomotul foșnit făcut de generatorul de aer; Ar fi vrut să iasă din cofrajul acesta din fier și sticlă termoizolantă, să zburde nestingherit, să fie liber, să alerge, să alerge precum un cal de curse.
Nu mai vorbise cu nimeni de mult. Nici nu avea cu cine. Încercase să vorbească de unul singur punând întrebări bizare și răspunzând cu altă voce ca și când eul lui s-ar fi dedublat, dar cuvintele sunau ciudat, izbite de pereții metalici. Senzația că o ia razna l-a făcut să renunțe.
Era o liniște ciudată aici, atât de departe de casă, o liniște apăsătoare ca atunci când Vasea, colegul Luanei, director la Moon Light m i-a spus adevărul.
Își amintea de ziua aceea, de parcă fusese ieri. Era o zi toridă de vară și plictisit, ieșise pe terasă, la malul mării, să tragă o bere rece până se întorcea Luana de la muncă. Jimmy, care până atunci ronțăise de zor o scrumieră albastră, furată de pe masă, începu să latre la un individ gros îmbrăcat la costum ce se postă în fața mesei lor.
Fără să-l invite se așeză, suflecându-și mânecile sacoului ăi spuse mai mult pentru sine: „Vasea, director la Moon Light Space”.
Îi întinse o mână moale pe care și-o retrase aproape instantaneu dându-i senzația că îi scapă un pește unsuros printre degete.
Vasea era un tip de treabă și îi îmbuibă capul cu planurile de viitor ale firmei. Băură beri după beri, cu Jimmy alături ăi îi spuse că Luana i-a povestit de el și că, de fapt, totul e o mare prostie.
Terminară două lăzi de bere, lumea i se părea minunată, soarele era de mult apus, iar Vasea i-o trăgea că Jimmy, de fapt e câinele companiei și că va zbura pe lună. Chiar era o prostie, o mare prostie.
Se despărțiseră râzând, promițându-i lui Vasea că se vor întâlni a doua zi. Vasea dispăru greoi în bezna nopții ca un cuirasat în ceață. Jimmy se bătea cu un motan, care, probabil, îl confundase cu un șobolan.
„Auzi! Jimmy pe lună!



Mâinile îi tremurau, avea o stare proastă, nu mai mâncase nimic de ceva vreme ăi îi venea să urle ca atunci când era pe stadion la meciul echipei lui favorite. Ce vremuri! După meci mergea cu băieții la bere. Nu mai băuse bere de la plecare. Ii uitase și gustul.
Vasea i-a promis să facă parte dintr-un program al companiei. El și Jimmy. A acceptat ușor, îmbrobodit de vorbele lui Vasea și au urmat antrenamente lungi și obositoare. Jimmy, după câte a aflat, a fost un câine creat special pentru acest program, dar într-o noapte de februarie reușise să fugă de la Moon Light Space. De atunci, Luana, inginera, îl căutase peste tot, până ce l-a descoperit în bar, la noul lui stăpân.
Văzând atașamentul dintre ei, lui Vasea cel gras, cum îi spuneau pe ascuns, împreună cu Luana, i-a venit ideea de a-i trimite în spațiu pe amândoi. Un câine ăi un om, pentru a sta un an pe lună, după care va urma colonizarea. Un program în care se pompaseră miliarde, un vis al omenirii, ce trebuia realizat.
Se simțise în acele timpuri ca un erou, era stăpânul universului.
Nu a mai contat nimic, doar el și Jimmy. Pe Luana o uitase în nesfârșitele antrenamente. O vedea uneori stând crispată când el era supus la teste.
Jimmy era cel mai fericit. Lătra și se zbenguia ca un ied, bucurându-se de toată atenția celor din jur.



Se ridică ușor de la masă și se apropie de fereastră. Își lipi încet capul de geamul rece și zări Pământul, casa lui, inima lui, mormântul mamei, Luana, visele lui.
Cu mult timp în urmă, atunci când îl privise pentru prima oară din spațiu, prin hubloul navetei, ce îl ducea spre lună, își imaginase că seamănă cu globul fermecat a unui vrăjitor și că el este stăpânul lumii din glob.
Această senzație nu îl părăsi decât atunci când înțelese că ceva acolo jos se întâmplase, că nimeni nu îi răspundea pe stație; că nici o navetă de coloniști nu sosi după un an pentru a începe construcția ăi a-l prelua pe el.
A trăit cu speranța că cineva își va aduce aminte de el, de el și de Jimmy, până când săracul Jimmy, câinele-șobolan, prietenul lui a murit. Adio, Jimmy!
Ridică mâna dreaptă și își duse Coltul la tâmplă. Pistolul străvechi îl cumpărase de la un magazin de arme pe ceva mărunțiș, atunci când se certase cu Luana din cauza maicăsii. Îl cumpărase, așa de nervi și se gândise să îl ia cu el, împotriva regulamentului, în caz de o întâlnire de gradul trei. Orice e posibil pe lună, nu?
Simțea gura țevii apăsându-i tâmpla, ca un inel rece de gheață. Pământul era hidos și se părea că este ochiul unui vrăjitor ce se uită la el dincolo de sticla globului fermecat.
Apăsă trăgaciul.
O văzu pe maică-sa cu aripi de înger, făcându-i semn cu mâna de pe pământ și îi simți limba roșie și băloasă a lui Jimmy lingându-i încet, încet tot mai încet.
Jimmy … Jimmy … m-ai lăsat singur pe lună.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!