Tensiunea pluteste in camera micuta de la mansarda… Azi mi-am adunat gandurile, am grija-nici unul sa nu se piarda. Cele bune le pun in dreapta, langa ingerul ce-mi indruma fapta, cele rele se se spele, vorba zicalei, dar pana atunci le pun in stanga, pe genunchiul stang, obosit si cam natang.
Azi, dragile mele ganduri, vom decide impreuna daca el in inima are sa ramana sau se va scurge-ncet prin vorbele unui poet.
Ajutati-ma voi, cele bune, ma veti ajuta dragostei sa-i spun pe nume, s-o cand cu-a mea privire, lui sa-i dau de stire ca ii ofer din nou a mea iubire. Iar voi, cele rele de nu sunteti de-a lor parere, de-o amintire sumbra in spate sa ma trageti si hotatrat sa-mi spuneti: “Nu-I pentru tine, draga mea copila, hai vino, nu-i plange iar de mila!”. Iar voi ganduri frumoase, de sunteti voi mai multe, mai duiose, cantati-mi voi din nou oda iubirii sa simt gustul dulce-al amintirii. Dar daca vre-un gand intunecat in suflel mi s-a strecurat, c-un sovait intrebator voi uita de al meu dor.
Dar ce se-ntamplat, sufletul si inima mi-s pustiite... Gandurile-s ravasite, privirile-s intepenite, imbratisarile-s inmarmurite… Ce se-ntampla acum iubite?
Mai tarziu el mi-a cantat ca ale mele ganduri au zburat pe al uitarii vant ca sa faca loc unui nou inceput…
Apoi m-a sarutat…