|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
 |
|
|
|
|
||
|
|
         
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ Pașadine în vers alb (73) 
Romanian Spell-Checker Contact |
Comentariile membrilor 
 Vizionări: 2509 
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-07-05 | |
Seara aceea trecu oarecum ca prin acele ceasornicului. Frumusetea ei nu era neaparat ceea ce un barbat si-ar fi dorit: era mai plinuta, avea coapsele implinite, sanii mediii dar rotunzi, ochi, nas, buze perfecte si cu toate acestea fata ei era maidegraba una de femeie in floarea varstei decat una de femeie proaspat iesita din adolescenta. Isi trecea mana prin par leganandu-si capul in mod ciudat in timpul gestului si zambea vrajitor cu dantura ei diforma. Nu era nici frumoasa, nici urata. Atragea prin fiecare suflare sub usurarea careia plamanii i se umflau si pareau sa scoata in evidenta la fiecare miscare pieptul acela, atat de bun pentru iubire. Busem cateva beri, ea la fel, insa ne simteam atat de bine dogoriti de libertatea aceea chibzuita incat am uitat totul din jur - chiar si oamenii de la masa - cu bancuri si discutii despre prerafaeliti.
Ma uimea in fiecare secunda, la fiecare cuvant rostit. Observam cum i se deformeaza buzele la fiecare zambet - si Dumnezeu stie ca avea o mie de feluri de zambete in sufletul ei. Cateodata isi ridica doar buza din stanga zambind sturlubatec cu gura inchisa, alteori radea cu toata gura, cu dintii aceia amestecati de iepuras si vampir. Ma trezeam cateodata cu ea intr-un razboi de ocheade si simteam ca imi priveste pana in adancul sufletului, acolo unde nu mai aveam nici o teama si nici un secret de viata. Isi schimba vocea, expresia fetei, privirea, reactiile si mastile in functie de discutie. Era o carte deschisa pe care as fi putut-o citi la nesfarsit, fara ca mintea mea sa cuprinda toate firele epice. Intrasem greoi in subiectul pe care il discutau ea si prietenii ei inainte de a veni noi la masa, fara sa stiu ca ma bag in gura lupui. Era vorba de rostul discutiilor cu tenta filozofica, iar eu fusesem indignat toata viata de oameni care nu erau in stare sa se afunde in meandrele sufletului si mintii omenesti. Incercam sa ii explic intai in cateva cuvinte, apoi tot mai pe larg, ca mintea si sufletul actioneaza pe acelasi plan, incercam sa ii explic ceea ce citisem in ilustrele carti de filozofie, insa fiecare argument pe care mi-l aducea era atat de inspirat incat aveam impresia ca fata aceea imi recita poezii douamiiste compuse pe moment, aberate doar pentru a putea sa ma contrazica. Si avuse dreptate. Intotdeauna avea dreptate fiinta aceea, sau ma facea s-o cred orbeste, asa incat eram in stare sa ajung la faza in care ideile mele imi provocau repulsie doar fiindca simteam ca acele conceptii pe care mi le zugravea ea pe loc erau mult mai sanatoase si mult mai bine definite decat cele pe care le avusem eu o viata intreaga.
Seara aceea s-a lungit foarte mult. Prietenii nostri plecasera in grupulete mici observand ca isi sunt aproape vecini, luand mai multi aceleai taxiuri. In tarziul in care ne-am ridicat si noi de la masa am simtit ca se invarte pamantul cu mine, eram beat pana la ultima rasuflare si imi venisera idei despre politie si luat carnet, desi eram cu bicicleta. Ea isi misca soldurile atat de natural incat imi venea s-o iau la rost pentru faptul ca e mai treaza decat mine. Ultimele doua ore le petrecusem in schimburi de priviri intre doua filozofii si eram ametit numai la gandul ca am stat atat de mult cu ea. Eram beat de-a dreptu', ce naiba? Simteam ca am ochii rosii, insa fascinatia aceea absurda pentru femeia care mi se explica in doua cuvinte bine formulate si trei balbaituri intrecea orice limita. Avea atatea masti carora ea le spunea fete, atatea ipostaze care mai de care mai ciudate, incat am simtit de mai multe ori pe parcursul acelei seri ca daca n-o sarut n-am sa stiu niciodata cine e cu adevarat, cine sunt cu adevarat. Asa ca am sarutat-o. Stateam langa bicicleta si incercam sa terminam o convorbire despre Dumnezeu si credinta, eu intrerupand-o tot timpul si cu toate astea simtindu-ma cu mult inferior ei. Toata seara fusese plina de ocheade, lucruri nevazute de altii, priviri care pe mine ma scoteau din sarite doar fiindca simteam ca sunt prea vulnerabil pentru ea, iar daca ma va cunoaste, isi va pierde interesul. Am sarutat-o intr-un final. A fost ca o ploaie de vara. O luasem de mana si am privit-o oarecum timid pentru un moment, insa atingerea mainii ei m-a curentat. Am avut atunci o viziune despre sfarsitul lumii si noi doi privind tot spectacolul inundati de carnea celuilalt. Apoi am privit-o din nou - sau poate ma uitasem la ea in tot timpul acela, dar o luasem cu mine in viziunea aceea puternica. A simtit fiara pe care tocmai o trezise in mine si ne-am ciocnit brusc cu gurile deschise si cu dorinta de a ne lepada de povara acelei incordari, insa n-am avut de unde sa stim ca gestul nostru va aduce cu el o incordare mai mare, perpetua si supraomeneasca, nu stiam ca urma sa ma prefac in demon pentru ea - eu, micul boem cu gura cusuta. Am condus-o acasa. Drumul a fost lung si obositor, ma dureau pantecele teribil la fiecare pas la care ne opream sa domolim tacerea cu limbile noastre. Fiecare sarut era o sfasiere. Ea se agata de mine de parca era in pragul mortii iar eu ar fi trebuit s-o salvez, s-o trag din prapastie, isi infigea degetele acelea mici in carnea mea si simteam ca daca nu tasneste sangele in momentul acela nu voi scapa niciodata de incordare, de ea, de mine. Statea la un moment dat in mijlocul straii intr-un picior incolacindu-l pe celalalt in jurul braului meu. Ne sarutam ca nebunii, ne dureau gurile, limbile, mainile de la puterea cu care ne tineam unul pe celalalt. Brusc, deveni alta: isi lasa jos piciorul intr-un gest oarecum resemnat si ma saruta pentru prima oara tandru, privindu-ma in ochi. Se trase incet de langa mine si imi spuse "hai!" cu o voce atat de trista incat aveam impresia ca tocmai violasem o sfanta si aceea imi dadea iertarea ei mai mult tacita decat monosilabica. Restul drumului isi tinu mainile ocupate si mergea langa mine, dar la o distanta oarecum lipsita de naturalete, asa ca n-am putut sa mai stabilesc nici macar cel mai infim contact fizic cu ea. Mergeam in tacere fiindca nu avusem curajul s-o intreb ce s-a intamplat cu ea si stiam ca nu mi-ar spune. Foarte aproape de casa in care statea, a inceput sa ma intrebe lucruri banale si simteam oarecum ca noi doi depasisem planul acela, credeam ca din seara aceea n-ar mai fi trebuit sa vorbim altfel decat doar in poezii, ghicitori si visari. Ma inselasem. Noi doi puteam mult mai mult de atat.
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| |||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | | |||||||
| |||||||||
|
