poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1837 .



Cenușă în zăpadă
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tristan ]

2004-03-08  |     | 



Tăcerea nopții nu s-a evaporat complet, iar bidineaua silențioasă a primului zugrav trimis de soare abia nuanțează cerul de peste munți. E o dimineață de iarnă aproape perfectă. Imperfecțiunea e lipsa ta.
Un pahar de țuică, ce trece drept focos atomic, dormitează de aseară pe masă și încă emană o tărie de uraniu îmbogățit. Þuica de Zalău de 12 ani vechime, răsfățată de lemnul prietenos al unui dud avansat la rang de butoi, bate oricând un Johnny Walker sau un Ballantine’s. Nici vorbă de patriotism local.
Pe geam, muște înviate de căldură fac exerciții de calanetics, parcă pregătindu-se de primăvară și de ceva preocupări serioase. În afara ferestrei, mercurul dârdâie în bulbul de sticlă al termometrului, arătând –17 grade C.
Zăpada acoperă totul, odihnind privirea, iar chiciura a colonizat crengile zarzărului, care mângâie geamul cu structuri cristaline. Profilele brazilor, împovărate de fulgi, păstrează momente lungi de reculegere, între rafale nehotărâte de vânt și secunde care migrează soldățește spre trecut. Iarna, timpul are o altă viteză. Viteza somnului. Natura adormită.
Privilegiul urmăririi cortegiului anotimpurilor este dăruit doar celor care trăiesc în zonele temperate ale planetei. Iarna e un fel de „Memento mori” care, pentru mine, la fiecare sfârșit de calendar, nu poate fi complet ascuns de urarea trivializată și aproape lipsită de conținut sufletesc „La mulți ani”. Ani mulți nu înseamnă neapărat ani buni. Urarea naturii, transmisă subliminal, îmi sună mai degrabă ca un „Trăiește-ți intens anii rămași”. Trăiește clipa.
În grădina vecinului, mai rezistă un cort vechi. Îl știu din vară, de pe vremea când era folosit de copii ca loc de joacă sau de odihnă. Acum, triunghiul ușii e complet înzăpezit, iar peretele dreptunghiular stă aproape nemișcat în vânt. Dacă ar fi să privim viața ca pe un cort în care partenera e stâlpul de susținere, iar prietenii sunt cuiele cu care-l fixezi, atunci am putea spune, simplificat, că, atâta vreme cât nu zgâlțâim stâlpul și mai ieșim să verificăm uneori soliditatea cuielor, scade mult probabilitatea ca structura cortului și confortul lui să fie afectate de intemperiile vieții. Fiecare dintre noi locuiește, pe rând, în multe corturi, trecând prin ipostaze diverse, în campingul imens numit formal „societate”.
O jumătate de Lună, ca o monedă într-o mână nehotărâtă, gata să cadă în telefonul public al paradisului, radiază galben, aproape cu nostalgie. Ici-colo, câte un câine își gonește visele cu lătrături neconvingătoare. Fuioarele timide de fum, care se ridică peste coamele caselor, se contorsionează de frig, dar anunță lumea că există viață între ziduri.
Cher îmi cântă cu sufletul „I want to turn back the time”. Cadranul ceasului de perete, pe care secundele sunt marcate cu liniuțe echidistanțate centimetric, măsoară nu numai timpul, ci și spațiul care mă îndepărtează de tine – 36 de metri pe oră. Imensă distanță pentru suflete siameze. Imaginea camerei este reflectată diluat de geamul transparent al ferestrei, acolo unde ceasul merge de-a-ndoaselea. Acolo, mi te apropie. Ce simplu. Domnule Einstein, cum e cu acea curbură a timpului și spațiului?
Un avion vandalizează albastrul cerului, iar prin invizibila tăietură făcută în salteaua raiului se revarsă un bumbac alb și pufos. Puțin mai târziu, ajunge la mine și zgomotul motorului, semn că cineva, acolo sus, are aspirator și preocupări domestice, căci scamele dispar.
Lumânarea, companionul meu nocturn, își îneacă flacăra în balta de ceară topită, nemaifiind nici o nevoie de lumina ei, de când săgețile soarelui au spart finalmente și ultimele glastre de umbră. Volute albe îmi scriu, în caligrafia Coranului, „adio” și se disipează. Asta fac și eu.


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!