poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1802 .



o noua sectiune din GNUM
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inoni ]

2007-02-16  |     | 



Bogdan se ridică din pat și pleacă la muncă. S-a angajat într-o maternitate de suflete. Dimineața spăla podele iar noaptea vindea la negru suflete. Era prietenul gunumilor. Mai mulți scriitori au început să scrie despre viața lui furtunoasă. S-a scris un roman și s-a turnat o telenovelă dar el nu vroia nimic din toate astea. Vroia să nu moară. Muncea pentru bani. Banii altora îi dădea o satisfacție aparte. Se năștea în fiecare zi de salariu. El vroia să devină poet. Strângea bani ca să își scoată un volum. Trebuia să fie marele debut. Un gunum care a reușit să penetreze societatea aberantă a prezentului.

Mi se par atât de bizare și viața și moartea. Nimic nu poate rezista mai mult de un timp în mine. Iar eu sunt. A ființa. Fiire. Tot felul de ființări de-astea îmi dau peste cap scara de valori. Mediocritatea absolută manifestată în zonele claustrofobe ale societății mă ambiționează mai tare. Sunt călăuza. Ultimul dintre împăciuitorii raselor. Voi ființa printre oameni ca să mă strădui să iubesc. Viața e doar un complex. Iubire, amăgiri. Când au apărut oamenii se plictiseau. Atunci a apărut iubirea. Filozofia mea despre viață e simplă. Dar atât de complicată pentru muritorii de rând care se zbat între naștere și dispariție fizică. Gunumii nu mor niciodată. Când le îmbătrânește pielea de om își iau alta de la orice colț de oameni. Nimic nu se schimbă. Totul e simplu. Aberațiile abstracționiste ale inteligențelor cotidiene ne fac să murim. Sau ne fac să nu ne pese. Nu îmi pasă de nimic și de nimeni. Eu sunt călăuza. Sunt singurul care mai are o șansă, care mai poate schimba ceva în timpul ăsta care se apropie de sfârșit. Voi privi din cenușa mea cum moare aerul. Cum se destramă orizontul în fâșii imaculate. La depărtarea neagră se nasc gunumii. Gnumul va deveni locul de refugiere. Oamenii se vor omorî pentru o gură de aer din Gnum. Dar oamenii... oamenii nu știu că în gnum nu există aer. Pentru că acolo nu e dumnezeu. Și numai dumnezeu are aer. E arma lui principală. Asta e o poveste a gunumulilor, a Gnumului. Dumnezeu nu iubește Gnumul. Și nici gnumul pe el. De aceea gunumii nu au nevoie de aer. Povestea e mult mai complicată dar e secretul meu. Oamenii pot avea secrete. De exemplu, un pesonaj de roman nu trebuie să îi spună cititorului tot ce are în cap, tot ce gândește, ce ar vrea să facă. Așa și eu am secretele mele. În felul ăsta mă pregătesc pentru viitorul meu roman. Probabil se va numi GNUM. Va fi un roman de compoziție în care personajele se vor telenoveliza singure. De ce să mă bag eu în viața personajelor. Să își scrie singure destinului. Dacă ele vor vrea să vorbească neîntrebate atunci să vorbească. Dacă vor să intervină într-un moment nepotrivit atunci să o facă. De ce să mă supăr eu. Romanul nu e poezie. E ceva mai complicat. Și așa voi face. Voi găsi câteva personaje în viața reală. Le voi sintetiza în caractere. Le voi codifica în aparențe și esențe iar apoi le voi încercui întrun manuscris. Sau poate voi tasta. Dar cu munca ce fac? Voi scrie în pauzele de masă sau poate chiar după program. Dar nu acasă. Acasă sunt prea multe tentații. Dar cu poezia ce fac? Anul ăsta vroiam să debutez. Poate spre toamnă. Întâi să fac rost de bani. Și între timp voi ajuta caracterele să își scrie o carte. Au și ele dreptul la viață. Da. Așa o să fac. Nimic nu trebuie să mă surprindă. Și din vânzarea volumului de poezie voi scoate și romanul. Și voi primi premii! Dar ce să fac cu ele? Voi câștiga bani! Și la ce mă ajută? Fericit nu o să fiu... mai bine... doar voi scrie. Mă voi izola în garsoniera mea. Voi privi podul negru și voi încerca să mor. Voi desface zilele ca de obicei în alfabete expirate și voi aștepta să îmbătrânesc. Atunci vine înțelepciunea. Iar apoi voi mai scoate o carte. Autobiografia. Voi scrie acolo despre mine și despre cărțile pe care le-am scos. Cum m-am născut. Ce frumos e GNUM-ul. Tot. Voi împărțăși lumii adevăratele adevăruri. Voi răspunde tuturor întrebărilor nepuse. Da. Atunci voi scrie Rânduri Goale. În care voi vorbi despre mine ca despre un geniu neînțeles care a încercat să schimbe lumea prin silabe și prin acele întrebări aberaționiste despre ocult-cotidianism. Mă voi dezbrăca de alfabete gheto-romane și voi adopta stilul fluture. Și când lumea se va plictisi de plictisul meu față de impertinitatea cu care îndrăznesc să mă citească, de-abia atunci, va muri omul de vată înfășurat pe sufletul meu de gnum.

Niciodată nu a fost atâta lume adunată sub podul negru. Se auzeau urlete. Planurile răsunau fără secret. Se declanșase revoluția gnumiană. Gnum-ul trebuia să cadă. Oamenii vroiai resturile de suflete nedigerate puse la păstrare în Gnum. Venise momentul să scape de dinastia hipocritiană a gunumilor. Nu îi deranja cu nimic. Doar că oamenii nu mai visau. Ființa umană devenise sătulă de excesul de negrotisme și perversități divine. Vroia să viseze. Să facă dragoste. Să nu înjure. Vroiau să creadă iar într-un Dumnezeu care stăpânea aerul. Iar pentru asta erau în stare de orice.

Mă plimbam cu mâinile în buzunare. Oamenii mă priveau grijulii. Conspirativ câteodată. Le zâmbeam. Am stat câteva ore încercând să îmi dau seama daca toți oamenii de sub pod sunt oameni. Dacă mai era unul care visa. Dacă erau toți fumători. Speranțele au murit. A venit vremea să mă descompun. Pielea asta mucegăită de om a început să mă mănânce. Mă jenează nasul și urechile au devenit grele. Cred că mi-ar prinde mai bine un orb. Înainte am fost olog. Era bine. Eram mai aproape de Gnum dar în același timp dumnezeul oamenilor vorbea mai des cu mine. Îmi aduc aminte că sufletul meu a băut niște lapte cu dumnezeu. Iar el a încercat să mă umanizeze. I-am spus că refuz. Rostul geniilor e să fie genii. Așa că am preferat să îmi schimb pielea o dată la zece ani decât să fiu om.

Voi începe să îi povestec viața. Unde s-a născut. De ce. Cum. Cine l-a născut și apoi îi voi face o descriere a caracterului lui. Exact așa voi face. Când va apărea în roman Bogdan va avea vreo douăzecișicinci de ani. Îl voi face poet. Un poet nebun. Și chiar mai mult. Schizofrenic. Va fi poetul schizofrenic care va speria ființa umană. Vă locui întro garsonieră închiriată de unde va putea vedea podul negru. Va iubi gunumii pentru că îi vor face statui și îl vor lăuda pentru talentul lui extraordinar. Iar lui îi va place supușenia lor. Va fi în culmea fericirii când femeile îi vor zâmbi seara. Atunci când femeile îl vor mângâia noaptea când vor face dragoste sau sex. De fapt sex! El nu trebuie să știe să iubească și să facă dragoste. El nu va simți cum cresc florile și nici când apune soarele sau când lunile în nopți vor muri sugrumate de sinucigașii de la podul negru. Am scris doar primul rând din roman. Primul paragraf și de altfel primul capitol. Aș putea numi cartea GNUM. Ca un omagiu adus gnuminiei în acel loc fabulos. Sau poate cartea va începe și se va sfârși cu același capitol. Îmi pare rău! Sau să fie cartea doar atât. Se va vinde în mii de exemplare pentru că va fi ușor de citit și se va citi repede. La biografie voi trece viața oamenilor. Îi voi trece pe cei cărora gunumii le-au furat sufletele. Lumea va citi romanul și vor rămâne cu o întrebare. Cine cui cere iertare. Poate lumea cere iertare lumii. Poate Gnumul cere iertare gunumilor. Sau poate eu cer... Gnum-ului că nu am avut tăria să îi urmez calea. Comercializarea sufletelor se fac noaptea. Acolo va fi Bogdan. El îmi va da numele celor care rămân fără vise. Sau voi scrie despre mine. Sau despre el.

Luminile au început să se miște. Pământul se răsturna în Gnum. Totul se petrecea conform sistemului de vase comunicante. Regula generală era sinceritatea accentuată a nevoilor personale. Cotidianul devenea o parte dizgrațioasă a morilor de vânt. Toți. Orice rasă aștepta să se desfășoare manierismele la nivelul antipatico-politic. Totul se rezuma la așteptare. Așteptăm. Aștept. Poate voi auzi că războaiele s-au oprit. Ce bine ar fi! Ce bizar ar fi! Lupta nebunilor de clasă se va sfârși într-un recipient de țuică. O voi servi înainte de masă. Apoi o supă. O pulpă cu cartofi prăjiți și o cană cu lapte cu usturoi, pentru răceală. În garsoniera mea curentul s-a întrerupt. Televizorul îmi e acvariu iar în acvariu stau ultimele volume ale poeților. Când mă plictisesc de stat mai citesc o carte. Un poet scos în vreo treisute de exemplare. Sărmanii. Voi scrie o recenzie și voi mai adăuga pe listă încă un poet care mă vrea mort. Cât de curând voi fi ucis vreo mie douăsutetreizecișipatru de suflete. Următorul e cititorul cel mai înfocat. Poate tu.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!