poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2042 .



Dialoguri despre femei
proză [ ]
Dialogul unu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [demetrescu ]

2006-07-23  |     | 



Tanarul Adonis :

- de ce nu iubim femeile ? Pentru ca le lipseste puterea introspectiei ; pentru ca sunt egoiste prin excelenta si nu pot privi mai departe de aparente, pentru ca se indragostesc de imagini, de reflectii in oglinda, de fum, de praf, de superficial ; iubirea lor este bidimensionala, nu are adancime, este plata prin excelenta ca o figura euclidiana.
Pentru ca sunt stereotipuri, algoritmi umani, pentru ca viata pentru ele este un mare cont de profit si pierderi ; o femeie iubeste, dar nu iarta, iarta, dar nu iubeste ; femeia moderna a renascut din cenusa umilintelor indurate de-a lungul secolelor, iar libertatea de care se bucura acum o transforma, o face sa sufere ; ea este propriul antidot, isi arde din nastere propriile sentimente pe rugul nepasarii ; ea este iubire fizica, sudoare, umori , senzatii, carne, pipait, boabe de struguri strivite intre incisivi, priviri, glezne perfecte, curbe, zambete false, ignoranta…
E atât de apropiata de regnul animal, încât isi simte pe umeri subjugarea propriei neputințe in fata cerințelor naturii ; făcuta sa procreeze, păstrează lângă sân grimasa prostituatelor antice, ce mulțumeau jumătate de Roma intr-o noapte, ca un stilet ascuns, gata sa îl scoată la prima nevoie acuta ; sunt obiecte antiplatonice, sclave ale propriului corp, sunt ființe pur dionisiace, iubesc spasmodic, cu disperare, iubesc corpuri, trupuri, ochi, buze, carne…spiritualitatea le sperie, sunt in stare sa se machieze doua ore fara ca prin cap sa le tresară catusi de puțin ceea ce numim deliciul dansului ideilor abstracte ; sunt propria lor arma, iar tinerețea este biletul lor către infern, pe care îl compostează chiar de mai multe ori ; exista un motiv pentru care nu sunt primite in altar, iar pasiunea pentru ele înseamnă exploatarea propriului trup, de cat mai multe ori si direct proporțional cu cat de bine arata ; estetica se reduce in ochii lor la frumusețea viscerala, externa, la eu-l mecanic, cel care trece strada si duce gunoiul, cel care scuipa după o halba de bere ; păstrează inca gena curtezanelor medievale, plictisul le e cel mai mare inamic, au inca in sânge dulcele plecat al ochilor in fata bărbatului pe care îl iubesc, se lasă dominate de cine nu trebuie, suferința le este necesara ca si trusa de machiaj.

Kameon :

- De aceea le iubim, iar nu in ciuda tuturor acestor motive ; pentru ca ele reprezinta scopul nostru, al barbatilor, noi suntem de fapt obiecte, numai ele ne pot salva de hăul absurdului cosmic, numai ele ne țin loc de credința, numai ele ne fac sa ne îndoim de Dumnezeu, numai ele pot fi cauza de suferințe enorme, pe care le induram altfel decât ele, numai ele au cheia către paradis ; pentru ele as rescrie « cântarea cântărilor… » :

« Așa că acum, când te privesc, întinsa pe cearceafurile astea albe, as vrea atât de mult sa-ti spun cat te iubesc, as vrea sa cântăresc acest sentiment si sa-ti scriu pe o floare de soc cate lacrimi măsoară, as vrea sa pot vorbi despre asta, dar ce pot face eu, legat cu lanțuri de catifea in fata maretiei tale, asa cum stai, pe jumatate adormita, pe cearceafuri albe, si nici nu stii cat ma doare ca nu te pot mangaia, ca buzele iti vor ramane pururea sterpe de atingerile mele, ca vei privi mereu pe langa mine, ca esti o probabilitate din acelea moarte, care nu se vor realiza niciodata ; asa cum stai acum, sprijinind timpul de pleoapele tale, as vrea sa petrec o eternitate doar ca sa-ti pot numara gandurile, unul cate unul, sa ma pierd intre ele si sa rad, si sa ma trezesc…as vrea sa te trag de maneca si sa-mi zambesti inciudata, pe jumatate trezita, pe obrajii tai sa curga roua de lacrimi, si sa te intreb – ce gust au ? - si sa razi, de doua ori, scurt, una dupa alta, as vrea sa pot face toate aceste lucruri, doar pentru tine, pentru multe eternitati, dar asa cum stai rezemata de timp, cobori din cearceafuri, pe langa trupul meu inert, si inveti sa traiesti, fara mine, fara eu-l meu de acum, care nu va mai fi decat cenusa, plin de eu-l tau strain ; esti vis pentru mine, sunt vis pentru tine, insa de ce nu ma pot trezi, de ce ochii tai sunt atat de mari incat privirea lor imi stinge toata setea de absolut, care m-a chinuit prin toate deserturile mintii ? de ce obrajii tai parfumati ma ametesc incat sufletul meu merge pe sapte cai lactee, toate poleite cu numele tau : femeie ? de ce gatul tau exista fara sa fie sculptat, de ce are nevoie de atatea atingeri ale numarului de aur ? de ce vocea ta e cantec heruvimic, din acelea care ma insotesc de fiecare data cand cobor inciudat in infern ? de ce tu imparti fericirea in dreapta si-n stanga, fara sa te sperii ca nu o sa ajunga pentru toata lumea ? »

Tanarul Adonis :

- ești îndrăgostit, dragul meu Kameon, si surâd când te privesc, ești atât de îndrăgostit, mai ceva ca Arhimede, aplecat peste cercurile lui, înainte ca insensibilul centurion sa-i tranșeze beregata...nu ascund ca te pizmuiesc, poate as vrea si eu sa-mi inmoi tampla in seva ignorantei tale, de as fi sigur ca saliva mi se va preschimba in nectar; dar nu va ramane oare la sfarsit decat venin?

Kameon :
- despre ce venin vorbesti?

Tanarul Adonis :
- pai, veninul Sarpelui, in inima paradisului...muscand din mar, femeia primordiala gusta inclusiv din veninul taratoarei; asta o face sa nu-si pastreze tradarea pentru ea, devine o unealta; ea iubeste, nu zic nu, dar iubeste egoist, nu vrea sa cunoasca infernul singura, il trage de mana pe barbat, mai alunecoasa decat lucifer, mai vanata la inima decat urma muscaturii pe mar; adam o iubeste, deci o urmeaza, oriunde, departe, fara frica Negrului, in necunoscut, intr-un cuvant in Suferinta; prima floare de colt a suferintei creste pe versantul inimii barbatului, iubirea lui, pentru ca se naste din suferinta, este altruista, alege damnarea nu pentru el, ci pentru ca va fi si ea acolo; iti imaginezi varianta inversa, ar fi plecat eva, dupa adam, in infern? Eu cred ca si-ar fi terminat , liniștita, mărul, si s-ar fi șters după aceea la gura cu frunza de smochin...

Kameon :

- ești vulgar, tinere Adonis, si un pic misogin; ești cinic, ca Diogene in butoiul sau, insa nu uita ca adam a arătat-o cu degetul pentru fapta ei; este asta un semn de iubire? De fapt singura figura tragica in toata aceasta poveste nu poate fi decat ea, femeia, purtând in pântec durere, suferind la unison cu Timpul prin spatii siderale...si poate heruvimul ce inca strajuieste cu sabia de foc intrarea in gradina Eden-ului; nu neg ca femeia este o fiinta aparte, dar are dreptul sa fie asa, suferinta ei este pozitiva, pentru ca creeaza viata, si creează iubind, cu un tumult pe care noi nu-l intelegem, dar de care ne folosim ca sa ne ștergem de pe frunți, cu palmele ei, sudoarea ancestrala a plictiselii universale; sunt la fel de neintelese ca si noi, privește-o pe Medeea, singura, cu gleznele goale, prin zăpada plina de așchiile unei ierni morocănoase; e amurg, iar copacii dezgoliți sunt atât de inlemniti, si negri, ba nu, cenușii, in lumina crepusculului, frigul este înlocuit in inima ei cu o dulce chemare, nici ea nu știe de unde, si spre ce, iubește, din tălpi si pana la tâmple, lacrimile ii ingheata pe obraz, înainte sa se spargă in văzduhul spumos…

Tanarul Adonis :

- ce tragic! O tragedie care ne umple inimile cu o contemplare surda, amestecata cu pasiune, iubim alături de ea, dar privește-o mai îndeaproape, Kameon, cum cade in genunchi, si spune-mi daca crezi intradevar ca iubește…are mai mult de 19 ani ?, nu cred, iubirea ei este o stare maladiva, blestemul ei este ca nu poate retroactiv ieși din ea, nu-i ramane decât suferința, la care se deda cu un sadism uluitor, si iată, sângerează, firișoare de sânge i se scurg din nas, pe zăpada alba, ce contrast frumos, nu?! Nu simți zăpada ce se topește ușor sub căldura sângelui ei cald ? are puterea sa strige ușor numele lui, se prabuseste, are ochii tumefiați, accepta te rog ca nu este o priveliște deloc plăcuta, i-a inghetat saliva la colturile buzelor, se îneacă , scuipa sânge, ii recunosc insa un anumit curaj, de a-si învinge Marea Frica, de a accepta sa ramane întinsa, in propriul sânge, nemișcata, privind in gol, la corbul așezat pe cea mai înalta creanga a copacului dezgolit, ce o privește senin, in contemplarea lui de animal, cum moare, încet, încet, sub razele pline de regret ale lunii…

Kameon :

- Da-mi voie sa cred ca iubirea ei nu s-a pierdut, a rămas pe buzele timpului, flamande…ce rost are sa-i privim ochii tumefiați, sau moartea viscerala? Nici o moarte nu e frumoasa, si Roland, ucis de sagetile sarazinilor, a căzut cu fruntea in praf, curgându-i balele amestecate cu sânge si urinând in spasme…nu e nimic eroic in acest act; ce e eroic, in cazul ei cel putin, al Medeei, este pasiunea pentru care a ales sa-si vanda sufletul, este starea aceea de nemișcare, care înnobilează, chiar si pe ea, atât de singura si ignoranta, este sublimul moment când toate femeile se condensează in lacrimile ei, de la începutul timpului si pana acum…moartea ei nu mai contează, este un detaliu.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!