poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 956 .



Povești cu morală
proză [ ]
Dragoste de mamă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Anyra ]

2009-03-06  |     | 



La poalele unui munte își avea locul o stână cu multe, foarte multe oi frumoase și câini credincioși de care ciobanul era tare mândru.
Într-o primăvară, după ce toate oile au adus pe lume mielușei drăgălași și zglobii, pe lângă stâna Baciului Ion și-a facut sălaș o familie de lupi. Nimeni nu a bănuit nimic până când, într-o noapte ...
- Da’ tare mai urlă lupii în noaptea asta! zise Baciul Ion ajutorului său, în timp ce stăteau de pază lângă foc.
Am uitat să vă spun că la stână ciobanii fac de pază, cu rândul, câte doi în fiecare noapte, chiar dacă sunt înconjurați de câinii lor. Câte odată și aceștia au nevoie de ajutor.
- Da, Baciule! I-am auzit și ieri și tare-mi pare că au culcuș pe lângă stână.
- Să fim cu băgare de seamă, Mărine! Că nu știm când vom da ochii cu ei.
Totuși noaptea a trecut în liniște. Nici lupii n-au mai urlat, dar nici ciobanii noștri nu am mai scos o vorbă. S-au cufundat fiecare în gândurile lui, având amândoi nenumărate întâlniri anterioare cu lupii. Știau amândoi că nu e de glumit cu aceste animale mereu flămânde și mereu puse pe distrugere.
- Mărine! Măi, Mărine! Hai să scoatem oile pe pășune să se mai dezmorțească și să vedem mieii cum zburdă! Striga de pe culmea dealului Mitruț, omul care făcea legătura dintre sat și stână.
Noaptea dormea în sat, iar dimineața urca la stână, aducând cu el cele necesare sus la poalele muntelui și ultimele noutăți din sătucul din vale.
- Bună dimineața, Mitruț! îl întâmpină băcița. Vino să bei o cană cu lapte și să guști o bucată de brânză, pân’ ce s-or trezi Baciul și Mărin.
- Da’ ce-aștaptă? Să se facă amiază sau să plouă ca să poată dormi mai mult?
- Azi noapte au urlat lupii mai mult ca altadată și mult mai aproape.
- N-are-a face, lupii urlă întotdeauna când e lună plină. Voi da drumul oilor și le voi păzi până se vor trezi ei. Ursu! Frunza! Codruț! Hai flăcăi, veniți la tata! Să le arătăm noi lupilor cum se păzesc oile!
Cei trei câini de bază ai stânii au alergat numai decât către cel care-i strigase, aducând cu ei alți șase dulăi mari și frumoși gata oricând să apere mioarele.
În câteva minute toate oile și toți miei erau pe pășune, chiar la poalele pădurii. Nimic nu le plăcea mai mult oițelor decât iarba proaspăt încolțită și mugurii copacilor. Miei zburdau de colo colo ca apucați. Le plăcea să zburde cât îi țineau picioarele. Mitruț privea spre marginea pădurii cu ochii încruntați și cu palma răzâmată de frunte. Nu știa de ce, dar parcă niște ochi flămânzi îl pândeau din desișul pădurii.
Câinii erau ocupați cu adunatul mielor, când, dintr-o dată, răul veni pe nesimțite. Singurul miel care ședea cuminte și mânca muguri de alun lângă mama lui a căzut pradă acestui rău nemilos. Era o lupoaică înaltă și costelivă. Nici un sunet n-a putut scoate bietul miel și bestia a și dispărut cu el în pădure.
- Lupul, măi! Lupul! striga Mitruț cât îl țineau puterile. Câinii au alergat numaidecât în pădure dar era era prea târziu – o bucată mare din spatele mielului lipsea.
- Blestemat să fie! a zis Baciul care ajunsese mai devreme împreună cu Mărin. Cel mai blând și cel mai frumos miel. Îmi pare rău Bălană, a mai spus el mângâind cu blândețe oaia care behăia într-una și privea ceea ce mai rămăsese din mielul ei.
- Îmi pare rău, Baciule! zise Mitruț.
- Nici unul dintre noi n-ar fi avut ce face, Mitruț. În fața acestor bestii însetate de sânge nu putem face nimic niciodată. Asta e! Să ducem olile la stână!
Au pornit-o la vale și au închis oile, au chemat câinii și și-au văzut mai departe de ale lor. Erau totuși mulțumiți că n-au fost ucise mai multe oi. Și pentru siguranța lor, Baciul Ion a trimis vorbă-n sat, cu Mitruț, ca chiar a doua zi dimineața, vânătorul satului să urce la munte și să caute bestia.
- Bună dimineața, Baciule! zise Costin, vânătorul, strângând mâna aspră a lui Ion.
- Bună să-ți fie inima, Costine! Ai adus cu tine pușca să putem omorî lupul?
- N-aș fi venit nici în ruptul capului fără ea. Mai ales că mielul era al Lelitței Safta de la capul satului.
Lelița Safta era cea mai bătrână femeie din sat și trăia din ce putea și singura ei avere era Bălana, oița a cărui miel fusese mâncat.
- Hai să punem mâna pe el, băieți!
Și așa cei trei bărbați, căci Mitruț, fiind cel mai tânăr, a rămas cu băcița la stână să păzească oile și să ajute la treburi, au pornit prin pădure, să prindă fiara. Nu au mers prea mult când, chiar în fața lor, s-a auzit un mârâit fioros.
- Se pare că e lupoiacă și că își apără puii, a apucat să spună vânătorul înainte să apese pe trăgaci, căci lupoiaca s-a și năpustit asupra lor. Dar acesta a fost ultimul ei atac, căci glonțul, tras cum trebuie, a pus capăt atacului.
- Asta a fsot tot! Cu ea am terminat acum hai să găsim bârlogul.
Oricât au umblat prin pădure n-au putut da de urma puilor. Așa că s-au întors la stână să-i liniștească și pe cei rămași acolo, că totul era bine.
- Nu vă faceți griji! Lupul nu stă niciodată cu lupoaica și cu puii. Iar micuții vor apărea în curând la marginea pădurii căci îi va răzbi foamea, a spus Costin vânătorul înainte de a-și lua rămas bun de la cei de la stână.
Zilele următoare au fost liniștite și nopțile la fel. Totul era la fel ca înainte doar că Bălana nu se putea deslipi de marginea pădurii. Behăia într-una și, parcă, aștepta ca mielul ei să apară din pădure și să-i răspundă. Dar mielul nu a mai apărut.
După câteva zile, Bălana nu mai era la marginea pădurii.
- Bălana! Bălana!
Au strigat-o ciobanii cât au strigat-o apoi când behăitul ei nu s-a mai auzit au pornit prin pădure să o caute. Într-un târziu au găsit-o iar ea a behăit fericită, parcă, atunci când i-a văzut pe Baci și pe Mărin.
- Doamne, Dumnezeule! a exclamat Baciul și s-a lăsat să șadă jos. Nu-i venea să-și creadă ochilor. Asta făcea Bălana în fiecare zi în pădure: dădea să sugă lapte la doi pui micuți de lup.
- Nu poate fi adevărat! Își dăruiește dragostea și laptele gurilor ce s-au înfruptat din mielul ei, gurilor care, dacă se vor face mari, ar putea-o mânca și pe ea. Dar ea e fericită! a zis Mărin, așezându-se lângă Baci.
- N-o să ne creadă nimeni, Mărine! Dar mâine trebuie să-l aducem pe Costin să-i mute de aici, că altfel până la toamnă vom avea doi lupi mari și frumoși și Lelea Safta va rămâne și fără Bălana.
Mărin a luat puii de lup, Baciul a luat-o pe Bălana și s-au întors la stână. A doua zi dimineața Costin a venit și a luat puii de lup să-i ducă departe, pe partea cealaltă a muntelui. Bălana avea să uite în curând de puii de lup și totul avea să reintre în normal la stâna Baciului Ion.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!