poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1755 .



pentru totdeauna
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihaela81 ]

2008-12-12  |     | 



Într-o zi neobișnuit de călduroasă din luna martie, am primit electronic, invitația fratele meu mai mare de a merge să locuiesc la el, pentru totdeauna. Îmi dezvăluise în câteva rânduri care sunt motivele pentru care dorește atât de mult să-i fiu alături în clipele în care, scria el, avea să aibă loc un eveniment foarte important din viața lui. Mă ruga insistent să nu-l las singur tocmai când avea mare nevoie de mine și, pentru a înlătura orice fel de gânduri în legătura cu banii necesari călătoriei, mă înștiința că a depus deja în contul meu, o sumă frumușică de bani. Mă ruga să-mi exprim câteva dorințe, în scris, în legătură cu noua mea locuință pe care urma să o amenajeze după bunul meu plac. Aveam să locuiesc într-o casă cum nu mai văzusem până atunci. Mai amintea și de lucrurile care mi-au lipsit cu desăvârșire până în acest moment: luxul, prietenii, banii, liniștea, perfecțiunea. Să nu-ți faci griji în privința mea, ne vom revedea curând și atunci am să te strâng în brațe pentru tot timpul acesta în care am fost departe de tine, îmi scria el, în încheiere. În ciuda rugăminților insistente de a da curs acestei invitații, mai adăugase că dacă voi hotărî să nu vin, el va înțelege acest lucru și-mi va respecta dorința.
Nu înțelegeam ce rost avea spusele pentru totdeauna. Există vizite care durează câteva zile, săptămâni sau chiar luni, dar pentru o perioadă nedefinită de timp nu eram încă hotărâtă. Îmi surâdea ideea, pe de altă parte, de a locui într-o casă cum nu mi-am închipuit vreodată, de a avea tot ce-mi doream și de a sta lângă fratele meu. O mare parte din viața mea se consumase însă aici, acasă, unde m-am născut și am crescut, unde am învățat și unde l-am cunoscut pe iubitul meu. E adevărat că de multe ori mă declaram nemulțumită de stilul de viață pe care-l duceam din cauza neajunsurilor. Îmi doream foarte mult o locuință personală, a mea și numai a mea, în care să-mi aranjez fiecare ungher după bunul plac, să mă trezesc în fiecare dimineață cu zâmbetul pe buze, cu chipul luminat de bucurie și fiecare zi să fie specială.
Am privit în jurul meu o dată și încă o dată. Camera în care locuiam mi se păruse dintr-o dată respingătoare. Varul sărise în unele locuri vizibile dând impresia unui loc arhaic, neîngrijit. Mi se făcuse greață de pereții aceștia vechi care au fost martorii multor evenimente ce au avut loc de-a lungul a trei generații în familia noastră. Nunți și botezuri, nașteri și înmormântări, pe toate le vedeam zugrăvite în cărămizile tocite de trecerea vremii. Și invitația aceasta făcută pe nepregătite…
Stăteam tolănită în fotoliu meu roșu a cărui mângâiere o primeam de fiecare dată ca pe o binecuvântare, cu gândul și privirea rătăcite. Mă gândeam că nu există locuință mai urâtă ca aceea în care îmi consumam existența și, totuși, nu aș fi schimbat-o în clipa aceea pentru nimic în lume, chiar dacă nemulțumirile mele se nășteau mereu din cauza ei. În cele patru colțuri ale camerei mele păianjenii zugrăveau amintiri ca și cum aș fi fost martoră la zidirea unei vieți, din fire subțiri și pânză albă. Aceasta era viața pe care o detestam dar de care nu vroiam să mă despart prea devreme, spusei cu voce tare.
Deodată un fir subțire de culoare roșie se desfășură de-a lungul peretelui dinspre răsărit și o voce se auzi strigând „ taie mai repede că moare copilul în brațele tale.” O mână nevăzută trase o draperie albă și în spatele ei puteam zări chipul unei femei cu părul negru ca de abanos și pielea roșie precum o pătlăgică coaptă. Pe fața ei curgeau adevărate râuri de apă care se întâlneau pe pieptul dezvelit ce se zbătea în agonie. La picioarele femeii o bătrână cu capul învelit într-o basma albastră ținea în brațe o minge roșie căreia îi crescuseră aripi. Nu orice fel de aripi. Erau galbene și zbârlite de parcă le mângâiase furtuna la sosire în gara vieții, în vremea acestor zile zbuciumate în care nici măcar amintirile nu le putem păstra ca fiind ale noastre și numai ale noastre, pentru că trebuie să le alungăm locuind în altă parte.
În minutele următoare mă străduiam să descifrez natura acestor vedenii, însă cortina se trase iar. De data aceasta pătrundeam greu cu privirea prin ceața densă care cuprinse întreaga cameră. Un văl albastru se trase și-mi descoperi un alt tablou pictat pe peretele dinspre apus. Culorile sobre mă izbiră ca și cum aș fi primit o palmă zdravănă de la un muncitor. Glasurile celor prezenți la reuniune se transformaseră într-unul singur. Toți strigau în cor „iertare”, ca și cum povara păcatelor comise de întreaga lume era aruncată pe umerii lor iar puterea lor se sfârșise. Vedeam în fața ochilor femei și bărbați îmbrăcați în haine negre, lungi până în pământ, care ridicau praful în sus cu fiecare pas făcut prin încăpere. Tristețea le strălucea pe chip asemeni unui fard de bună calitate întins pe o suprafață perfectă fără riduri. Nu mi-am putut lua ochii de la un mic detaliu ce se mișca încet în colțul din stânga al peretelui. Un ghem de ață se desfășura ca și cum ar fi fost tras de o mână nevăzută aflată sub masa din mijloc. Nu puteam distinge care era forma mesei deoarece își schimba poziția la câteva secunde, timp în care decorul se pierdea în spatele unui nor de flăcări.
Îmi trecuse prin minte că numai eu puteam să văd asemenea tablouri vii, în care oamenii plâng și râd în același timp. Următoarele imagini zugrăvite în cărămidă le vedeam ca într-o oglindă răsturnată, pe care erau schițate câteva rânduri într-o limbă necunoscută. Imaginile dinspre miază-zi și miază-noapte contrastau prin culoare și prin starea de spirit a personajelor care, trebuie să recunosc, m-au fascinat. Peretele din nord era zugrăvit în alb. Din loc în loc pete de umbră întunecau imaginea care mi se părea că seamănă cu o scenă în care se joacă o piesă de teatru cu actori îmbrăcați asemeni bulgărilor de zăpadă. Mi-am aruncat privirea spre sud sperând că o să prind ultima șuviță de păr tăiată din podoaba capilară a pruncului ce se zbătea în brațele mamei. Lumea este veselă aici, mi-am spus în gând. Poate ar trebui să merg la fratele meu, să-mi împart somnul și liniștea cu necunoscuții ce vorbesc în altă limbă decât cea pe care o înțeleg eu.
Mișcările mâinilor mele deveniseră dintr-o dată incontrolabile, de parcă se cutremurase pământul iar unda de șoc fusese transmisă și menținută în corpul meu. Mă străduiam să stăpânesc liniile care alergau pe coala de hârtie din fața mea, pe care încercam să schițez câteva obiecte importante, necesare în cazul în care mă voi hotărî să plec la fratele meu. Fusesem martoră la multe evenimente petrecute între pereții acestei camere și nu mai știam dacă s-au petrecut în trecut sau se derulau aievea, chiar sub ochii mei. Nu eram capabilă să disting realitatea de vis.
În clipa următoare îmi adunam foile împrăștiate parcă de un vânt puternic. Mi se făcuse frig și parcă dulapul meu cu haine dispăruse mistuit de flăcări. Am întins mâna după ciorapii mei de lână care-mi alintau picioarele de fiecare dată când îi îmbrăcam. Pur și simplu îmi transmiteau o stare de bine. Aveam nevoie de acea stare de bine, însă căutarea era în zadar. Nu mai înțelegeam nimic. Lucrurile mele dispăruseră iar camera mea era goală. Puteam să organizez chiar și o petrecere în ea. Invitații aveau loc destul să-și etaleze ținutele sofisticate și să-și arate pașii noi de dans.
Poate ar fi mai bine să vină fratele meu la mine. Chiar trebuia să plec?
În clipa următoare simțeam cum se învârte pământul de sub picioare de parcă cineva mă luase la dans. Începuse petrecerea? Îmi făceam acum probleme asupra ținutei pentru că nu-mi aminteam dacă mă îmbrăcasem cu rochia mea preferată. Ce vor spune invitații? Speram să nu observe nimeni că îmi dispăruse dulapul cu haine și toate lucrurile din cameră. Nu trebuia să afle nimeni că sunt singură și nehotărâtă. Dacă voi pleca nu trebuie să afle nimeni. Nu doream să-mi abandonez amintirile în brațele niciunui străin.
Abia apucasem să prezint aceste gânduri propriei mele conștiințe când îmi veni în minte o idee: ce-ar fi dacă existența mea s-ar consuma asemeni unui pahar cu apă și aș ajunge dintr-un salt la capătul liniei. Niciun vecin nu va reuși astfel să afle planurile mele de plecare. Voi locui într-o casă construită după un proiect făcut special pentru mine de către fratele meu și nimeni nu-mi va tulbura liniștea. Voi avea ferestre doar dacă voi dori să primesc vizite nocturne, și în plus, nu-mi va lipsi nimic, pentru totdeauna.
De fapt, casa mea, noua mea locație, nu avea nevoie de uși și ferestre, ci doar de el.
Abia se sfârșise dansul dinainte că lucrurile din jur, pereții și tavanul începuseră să se învârtă iarăși circular, în jurul trupului meu. Din nou, mi-am zis. Toate au un început și un sfârșit.
Fotoliul meu fusese luat de vârtej și aruncat într-o gaură deschisă deasupra capului meu, cât o gămălie de ac. Totul începea și se sfârșea în acel punct lacom și neînfricat. Era rândul meu să plătesc chiria locului pe care nu l-am iubit niciodată. Devenisem un fir subțire, asemenea celui țesut de păianjeni în colțurile camerei mele. Mă rostogoleam, mă întindeam și mă comprimam, parcă zguduită de friguri. Într-o clipă totul în jur devenise alb. Amețisem de-a binelea. Crampe puternice mă izbeau în stomac de parcă cineva ar fi tras clopotul bisericii.
O lumină puternică îmi chinuia pupilele care se dilatau spasmodic. Nu-mi mai simțeam trupul. Parcă înghețasem complet. Ciudat, înainte ardeam ca într-un cuptor încins. Greutatea corpului meu era echivalentă cu cea a unui fulg de zăpadă. Minunat lucru, în curând aveam să mă rătăcesc printre fulgii de gheață, mi-am rezervat libertatea de-a fi lângă fratele meu mai devreme decât mi-am închipuit.
Am rotit privirea în jur. Noua mea cameră era așa cum mi-aș fi dorit să fie dintotdeauna. Nici un colț nu-i știrbea libertatea de a se desfășura perfect rotundă în orizontul ochilor mei. Dintr-o sferă, asemeni unei bule de săpun, fratele meu îmi făcuse semn să tac, ducând degetul arătător în dreptul buzelor. Călătoria se sfârșise înainte să înceapă. Aici nu avea să-mi lipsească nimic, și în plus, locuiam cu fratele meu, pentru totdeauna, cum spunea el.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!