Căşcatu şi Şnapi
în
Delta Dunării

Au fost odată ca niciodată, doi căşcați frumoşi. Căşcatu se trăgea din familia ursuleților de pluş, iar Şnapi din cea a albinuțelor de pluş.
Ei locuiau cu o familie de tineri care aveau mare grijă de ei şi îi iubeau foarte mult
Lor le era tare bine în mijlocul familiei în care trăiau. Doar un lucru îi supăra: de ce trebuie să se spele în fiecare zi? O dată pe an nu era suficient? Tinerii cei fericiți le spuneau că trebuie să se spele pentru că se murdăreau de la atâta joacă, şi nespălați nu mai erau la fel de drăgălaşi, şi atrăgeau microbii, şi miroseau urât. Mai în glumă, mai în serios, tinerii îi amenințau că le vor schimba numele din căscați în puturoşi pentru că deseori puțeau, chiar.
Într-o frumoasă seară de vară, în timp ce căscații se jucau împreună, apare tânara care are grijă de ei în cadrul uşii cu o figură misterioasă:
- Am o surpriză pentru voi! Vom pleca într-o excursie mâine dimineață.
- Da? Unde? întreabă Caşcatu.
- Undeva departe...! Unde este multa apă şi unde este foarte frumos! În Delta Dunării!
- Unde? murmură uimită Şnapi.
- În Delta Dunării. Tânărul cel fericit vrea să ne ducă pe toți acolo să vedem şi noi frumusețile naturii.
- Ce bucurie! Acum îmi fac bagajul pentru a fii gata mâine dimineață prima. Hai Căşcatu să ne pregătim că vom merge într-o excursie de neuitat.
A doua zi dimineața, prima trezită fu Şnapi, care dădu deşteptarea întregii case:
- Haideți, treziți-vă somnoroşilor că trebuie să plecăm într-o călătorie minunată. Treziți-vă; țipă Şnapi cu vocea ei pițigăiată.
Cu greu s-a trezit toată lumea şi s-au pregătit de plecare. Au pornit în marea lor aventură spre ținutul misterios şi plin de apă al Dunării.
-Ce bine că plecăm! Abia aştept să ajung şi să fac plajă, spuse veselă Şnapi.
- Dar mai ales veți face baie că sunteți foarte murdari, iar apa este caldă şi curată! spuse tânăra cea fericită.
- Dar noi nu vrem să facem baie. Nouă nu ne place apa, răspunse Căşcatu.
- Dar trebuie să vă spălați pentru a fi curați, şi pentru a nu lăsa microbii să se apropie de voi şi să vă înbolnăvească.
- Dar eu sunt frumoasă şi dacă nu mă spăl! Mie nu îmi place să mă spăl! Nu vreau să fac baie! plângea Şnapi.
Dar Căşcatu îi şopti:
- Lasă Şnapi, nu mai plânge că vom găsi noi o soluție să nu ne spălăm, că nici eu nu vreau să mă spăl.
După o călătorie de 3 ore, au ajuns. Au văzut o apă mare, mare şi curgătoare care se numea fluviu, şi un frumos vaporaş acostat la mal, care-i aştepta. Fiecare şi-a luat bagajul şi s-au urcat pe vaporaş. Căscații s-au cazat împreună cu tinerii cei fericiți într-o cabină care se legăna mereu, iar apoi au ieşit pe puntea vaporului pentru a privi Dunărea cum curgea lin.
- Ce mare-i apa asta! De ce e aşa de mare?
- Pentru că este plină de peşti şi de plante care locuiesc în ea.
- Şi eu vreau să văd plantele şi peştii din apă! se rugă Căşcatu. Când pornim cu vaporul în expediție?
- Mâine dimineață.
A doua zi, vaporul a pornit, dar lui Şnapi îi era foarte frică deoarece se legăna mereu când într-o parte, când într-alta. După câțiva metri de alunecat pe apă Şnapi a început să plângă:
-Mi-e frică, dacă o să cădem? De ce se tot mişcă vaporul?
-Pentru că suntem pe apă, de aceea ne legănăm. Iar dacă veți cădea în apă, noi vă vom salva imediat, nu veți păți nimic, doar veți face baie cu ocazia asta; răspunse zâmbind tânărul cel fericit.
-Dar noi nu vrem să ajungem în apă. Nu ne place apa, nu vrem să ne udăm; se plângea şi Căşcatu. Dar tot plângându-se şi nefiind atenți, căscații au alunecat căzând în Dunăre.
-Ajutor! Ajutor! Am căzut în apă! Ne e frică!
Iată că apare un peşte mare şi auriu care-i ia pe căscați în spinare şi-i duce tot mai departe de vaporaş.
-Unde ne duci? întrebă speriat Căşcatu.
-Vă duc în Delta Dunării să vedeți cele mai frumoase păsări, multe plante, şi să-i cunoaşteți pe verişorii mei din alte neamuri.
-Dar mie îmi este frică. Vreau să ne duci înapoi! răspunse tremurând de frică Şnapi.
-Nu vă speriați; nu trebuie să vă fie frică de mine sau de apă.
-Dar cine eşti tu?
-Eu sunt Peştele de aur, stăpânul acestor meleaguri.
Dar iată că au ajuns într-un loc în care era doar apă, cât vedeai cu ochii şi foarte multe plante viu colorate care ieşeau din apă.
-Ce frumos este aici! Câte plante frumoase! Şi vai, ce păsări minunate! spuse Şnapi foarte încântată.
-Dar uite: se mişcă apa! De ce? întrebă Căşcatu.
-Pentru că înoată verişorii mei, peşti din toate neamurile de aici din Deltă, şi fiind mulți, apa este mişcată de către ei.
Din depărtare se vedeau venind bancuri de peşti de zeci de culori şi nenumărate forme şi mărimi.
-Sunt foarte frumoşi! Ce culori frumoase au! Se miră Şnapi.
-Mă bucur că vă plac. Dar s-a facut cam târziu şi trebuie să ne întoarcem la vapor. Vă duc înapoi că se lasă întunericul.
Peştele de Aur îi duce rapid pe căscați înapoi. Ajunşi la tinerii cei fericiți, căscații au fost luați din spinarea Peştelui de Aur, plini de apă, dar foarte fericiți şi curajoşi că au înfruntat frica de apă şi încântați de tot ceea ce au văzut. Şi-au luat rămas-bun de la Peştele de aur. Toată seara pe vapor, la cină,nu au făcut altceva decât să povestească întreaga lor aventură.
-Aşa de frumos a fost...; iar de apă nu-mi mai este frică; îmi chiar place apa acum!
-Şi mie! Nu ne faceți în seara asta o baie caldă să ne curățăm pentru a fi şi noi curați?; întrebase Căşcatu.
-Bineînțeles. Ne bucurăm că acum acceptați să vă spălați, pentru că nu este bine să fiți murdari. Murdăria aduce după ea microbi şi boală.
Şi astfel, de la întâlnirea cu Peştele de Aur, căscații au început să se spele şi să le placă apa, dar mai ales le place să fie cei mai curați pentru a speria microbii.
Aşa trebuie să fii şi tu, dragă cititorule, cel mai curat dintre toți copiii, iar apa şi săpunul să-ți fie buni prieteni.