poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1693 .



la bal
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [bertea ]

2005-10-10  |     | 



La Bal
Anul 1930, satul Balabanesti, pe linga Birlad. Este simbata dupa-amiaza. Trei frati, o sora si un var se imbraca de bal. Se tine bal in satul de peste satul vecin. Feciorii se uita in oglinda pe rind, isi aranjeaza vestoanele, dunga de la pantaloni si-si cauta bocancii de praf. Se duc pe rind la dulap sa-si ia batistele si armele. Valerica, fratele mai mare, dar nu cel mai mare, are camasa alba, veston negru, pantaloni largi gri, freza la linie, briantina. Se incrunta de citeva ori in oglinda apoi iese in curte. Iamandi si Gheorghita arata eleganti in costume cu dungulite. Al lui Gheorghita este maro si e la doua rinduri de nasturi. Al lui Iamandi este de comanda speciala, cusut de el insusi pentru el, din stofa englezeasca, la Scoala de Arte si Meserii din Galati. Buzu, varul lor care poate trage la pariu treizeci si trei de besini la rind, are camasa in carouri mici, gri cu galben. Este foarte voinic, nu-l incape niciun veston. Nici nu are vreun veston. Iamandi a aruncat cu mamaliga in icoana in zi de post, drept care probabil ca va muri tinar, singur, sprijinit de un zid in spatele unei usi inchise. Valerica va avea aceeasi secventa de final, patru zeci de ani mai tirziu. Nimeni nu stie de ce Valerica merita soarta asta, dar cu siguranta ca exista un motiv. Unul se duce sa puna calul la sareta pentru ca Virginica trebuie sa mearga si ea la bal si nu stie calari ca amazoanele. Ceilalti merg la caii lor sa-i mingiie sa fie buni. Valerica are calul cel mai bun, pe Chirita. De fiecare data dupa bataile si impuscaturile de la baluri, Valerica se apleca la urechea calului si-i zicea “Chirita, hotii!” Nimeni nu l-a ajuns din urma vreodata si nici nu l-a tintit dupa ce-a plecat lasat pe-o parte pe Chirita. Abia in mijlocul padurii se mai oprea Chirita din fuga ca vintul, atunci cind era limpede ca nimeni nu mai putea fi pe-aproape. Gheorghita, tacut si domol, fiind fratele cel mare este singurul care are palarie ca actorii de filme. Ii sade asa de bine ca unui Wyatt Earp moldovean. Toti patru au arme de vinatoare cu tevile retezate, ca sa incapa sub veston. Buzu isi ascunde pusca sub scaunul saretei. Si aici e o poveste cum sa-ti aranjezi pusca sa nu se vada, caci daca se vede, te iau jandarmii. Toata lumea stie ca trebuie sa ai o pusca la indemina, numai sa nu se stie unde se gaseste dumneaei. Valerica incaleca, Chirita trage-nainte, Valerica rupe o crenguta de mar din mersul calului, il struneste pe Chirita cu capastrul in mina stinga, il intoarce la locul unde Iamandi si Gheorghita se pregatesc pe cai, isi aranjeaza floarea de mar la butoniera, isi cere arma de la frate-su mai mic. Isi indeasa tevile taiate sub centuri, se potrivesc din nou in sei, Gheorghita isi aranjeaza palaria pe cap, Iamandi bombane ceva sau pe careva, Buzu ride. Chirita-i nerabdator, Valerica vrea si el sa plece-odata, dar il struneste pe cal si zice la baieti “haideti ma, ca ne-astapta fetele la bal”. Sora-sa, Sultana nu e gata inca; Valerica striga catre casa “Virginico haide-odata, c-ai sa iesi regina balului oricum”; si la ceilalti le zice “…am cumparat toate cartile dinainte”. Dupa citeva minute, sprintena, Virginica apare si ea si sare-n sareta. Bunica-mea are 19 ani.

Ion si Maria Popa au trait in satul de care ziceam cam 100 de ani. Au murit la o saptamina unul dupa celalalt, bineinteles ca nu de vreo boala, ci pentru ca “n-a mai putut sa manince”. Au avut mai multi copii. Fata cea mare a murit la 22 de ani dupa ce s-a spalat pe par si a iesit cu parul ud afara in frig. Urmeaza Gheorghita, Valerica, apoi Iamandi, apoi Sultana, apoi Nuta si dupa inca sapte ani a venit pe lume Ionel. Ionel e om bun, a devenit impiegat de miscare in Gara din Birlad. Nuta s-a luat de bautura prea tare ca sa poata face ceva cu viata ei. Astia sint fratii mai mici ai bunica-mii. Ce nume este asta, Sultana? Habar n-are nimeni de ce, pe Sultana o chema toata lumea de cind era copil Virginia. Vorba mergea ca tata-su, stabunicul, ar fi poreclit-o Virginica, numele adevarat nevenindu-i bine. Virginica s-a dus la Scoala de Moase, de unde printul Sturdza din Iasi a luat-o ca babisitter pentu ai lui. Citiva ani mai tirziu, un domn ii facea curte Virginicai. O ducea la baluri si la iarmaroace si nu cred ca fata l-a respins cu totul sau vreun pic. Tatal fetii insa, s-a suparat pe acest domn pentru “lipsa de respect si ingimfare”. Domnul cu iarmaroacele se numeste Dudas, are automobil Ford si avion. Problema cea mare a fost cind a venit Dudas cu avionul asa de aproape de casa lui Ion incit sa poata arunca Virginicai o scrisorica inghesuita intr-un tub de glont. “Spune-i sa nu mai vina pe-aici, sau ii impusc aeroplanul”. Necaz si lacrimi, Dudas nu a mai venit niciodata. In schimb a venit Constantin Cozma din Dorohoi, crescut la trupa de “anteriana” de cind avea vreo opt-noua ani. Sergentul Constantin Cozma e baiat frumos si simpatic; este foarte voinic, e blajin, voios, curtenitor si disciplinat. Nu-mi dau seama daca facea misto sau nu, pentru ca ochii lui foarte albastri nu se vad in nici o poza. Constantin a cerut-o imediat pe Virginica, iar in 1935 au avut prima fata dintr-o serie de cinci. Asta e mama mea. Pentru ca lui Constantin ii placea sa asculte la petreceri un anumit cintec popular italian, pe mama a numit-o Santa-Lucia.

Iamandi este cunoscut in neam prin faptul ca a aruncat cu mamaliga in icoana in zi de post. Era mereu suparat, se pare ca si necredincios, drept care toata lumea intelege de ce nu i-a mers bine in viata. Nevasta foarte frumoasa l-a inselat, iar el a murit tinar asa cum am zis. Cind era inca copilandru a fugit de-acasa si s-a inscris la Scoala de Arte si Meserii din Galati, de unde a devenit croitor. Din poze reiese ca era un “baiat frumos, inalt si subtire, dar tare innegurat”.

Desi Ionel este favoritul bunica-mii, probabil pentru ca l-a cam crescut, pe Valerica intotdeauna l-a portretizat ca pe un tip extraordinar. Avea tinuta cea mai dreapta, era aprig, era cel mai iute la orice, facea totul mai bine si mai repede decit ceilalti si avea si calul cel mai bun. Valerica a avut grija de Virginica pina tirziu, cind s-a maritat. Bineinteles ca lui Valerica i-au mers afacerile foarte bine si a ajuns foarte instarit. Totusi, a murit ca si Iamandi, in spatele unei usi, sprijinit de usa, nu de zid. A murit la patruzeci de ani dupa Iamandi.

August 1968, Snagov. Tancuri sovietice au intrat in Praga. Oameni de-ai locului inghit benzina si-si dau foc in piata mare. Tov. Nicolae Ceausescu tocmai pronuntase la difuzor citeva cuvinte marete care l-au mai tinut in functie inca treizeci de ani. Mama si tata erau in URSS in vacanta. Petrut si cu mine eram la Snagov, la bunici. Un domn necunoscut, categoric un calator, fiind imbracat ca nimeni din sat, cu costum maro la doua rinduri de nasturi, cu palarie ca in filmele americane si cu servieta de piele, asteapta nemiscat in fata portii, sub un soare turbat. Ma duc spre poarta si-l intreb cine este si ce vrea. Credeam ca ar vrea apa din put. S-a uitat la mine zimbind cumva fara drag si a zis: “cind m-or vedea, or sti; acum du-te si cheama-i”.

Povestea lui Teodor Bertea si a Valeriei Laza este mult mai incurcata din cauza faptului ca acolo a fost o intelegere in citeva cuvinte. “Am sa ma duc in America sa fac banii. Cind am sa am banii sa cumpar pamintul, am sa vin sa te iau. Ma astepti?” “Te astept”. Valeria a asteptat din 1914 pina in 1923, timp in care Toderica a lucrat prin minele de carbuni ale General Graphite Company din Pennsylvania si din Ohio, impreuna cu varu-sau, Iosif Baiduc. S-au intors amindoi acasa in Cauasd, Bihor atunci cind aveau destui bani. Au cumparat cam tot ce era de cumparat in zona, dar niciunul dintre ei nu a priceput vreun avantaj de pe urma proprietatilor imobiliare, chiar dimpotriva, la un moment dat le-a luat Statul tot ce aveau. Fiind neamuri de muncitori, ne-chiaburi, atit Teodor cit si Iosif au fost absolviti de cei doi ani regulamentari de Canal.

O familie pe nume Bertea, pietrari de prin zona mediteraneana a Europei, au venit inspre Ardeal, unde era si marmura destula si erau si oamenii destul de pricopsiti ca sa poata comisiona niste meseriasi sa le ciopleasca monumente. Bineinteles ca n-au venit de bine ce le era acolo de unde au plecat. Nu cred ca se mai stie de unde au venit. Tata spune ca noi sintem romini, e inutil sa ne batem capul cu intrebari la care nu ne va raspunde nimeni. In neamul asta pare ca ar pluti un cod al tacerii care aminteste de omerta. Nimic important nu se vorbeste vreodata deschis, totul se pregateste in tacere, desi toata lumea stie clar ce se pregateste. Apar Ion si Mihai Bertea, feciorii marmurarului venetic. Niciunul dintre ei nu aveau pamint prea mult. Se face asa ca unuia dintre fii lui Ion, pe nume Teodor, ii pica cu drag o domnisoara din imprejurimi, Valeria, fata mai mica a domnului Laza. Nu stiu cum se potrivesc lucrurile in asa fel ca si Valeriei ii pica cu drag Teodor. Toate ar fi fost in regula daca s-ar fi-ntimplat in ziua de azi, logodna ar fi anuntata in vara asta, iar nuntasii ar juca si ar chefui la vara viitoare. Domnul Laza a fost de acord cu alegerea fetei, le-a dat blagoslovirea parinteasca sa faca nunta, dupa ce Toderica va fi avut “pamintul ala uite de-acolo unde-ti arat eu cu mina, pina in partea dreapta pina acolo, nu se vede si in spate pina la granita”. Problema grea. Teodor Bertea si Iosif Baiduc vorbesc unul cu altul si-si zic “aud ca merg oamenii in America, e locul unde poti sa faci banii de pamint inainte sa mori…, si-oi merge si eu cu tine”. “Da, T, am sa te astept pina vii”. Noua ani mai tirziu, TB avea banii si a mers cu ei la domn’ Laza. “Am banii, am muncit si i-am adunat, numai ca piciorul asta mi-e intepenit la genunchi de cind a cazut mina pe noi. Eu am avut noroc mare ca am scapat cu viata, m-au operat doctorii de mai multe ori, mi-au luat piele de pe spate sa-mi puna la genunchi ca sa nu-mi taie piciorul”. “Draga Toderica, stiu ca banii se fac greu, dar tie nu banii iti trebuie, ci pamintul”.
Teodor si Valeria au avut sase copii. Unul dintre ei e tata. Fiecare are cite o poveste mai mult sau mai putin interesanta. Despre America, da, este un loc unde se pot face banii de pamint inainte sa mori.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!