poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 415 .



Speranța... dinozaurilor!
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-08-26  |     | 



Capitolul 21.


Privind în jur, chiar şi Renei îi era greu să accepte ideea că totuşi se afla pe Terra, nu în altă parte, ci doar în trecut. În depărtare, prin frunzişul des de la marginea pădurii, parcă recunoscu silueta unui Tyrannosaurus Rex şi se cutremură. Deci, sângerosul prădător stătea la pândă, gata de atac. Rena se temea pentru viaţa tânărului erbivor care-l salvase pe Als de la pierire. Ar fi vrut să-l protejeze cumva, în permanenţă, dar nu ştia cum. Se tot gândea, însă nu-i venea în minte nici o soluţie. Cum însă Ty Rex-ul pe care-l zărise la marginea pădurii nu dădea încă semne că ar intenţiona să intre printre erbivore, să le atace, Rena se linişti în privinţa vieţii dinozaurului salvator pentru Als, cel puţin pe moment. Reintră în navă, păstrând în minte, bine conturată, imaginea temutului prădător, care stătea la pândă. Probabil nu va dura foarte mult până ce va „îndrăzni” să atace, chiar în acea zonă, în apropiere de „Hope”, care, nemişcată ca o stâncă ivită de nicăieri drept în mijlocul acelui luminiş, nu reprezenta o ameninţare pentru faimosul „Rege Tiran” (Ty Rex). Cina, din nou singură, fără Als, care continua să zacă în stare de inconştienţă, i se păru inutilă. Tăcută, se retrase spre cabina ei, pentru a dormi, dacă va putea.
Spre dimineaţă, Rena se trezi nu singură, ci datorită lui Syrinx, care intrase în cabina ei. Robotul n-ar fi deranjat-o fără un motiv întemeiat, iar acest motiv părea a fi Als. Syrinx îi aducea la cunoştinţă faptul că Als părea a-şi reveni. La auzul acestei noutăţi, Rena sări drept în picioare, se echipă rapid, dar nu neglijent şi porni în grabă mare spre cabinetul medical, să verifice starea colegului ei.
Ajunse destul de repede în cabinetul medical, iar chipul i se lumină de bucurie când constată că starea lui Als se îmbunătăţea, într-adevăr. El nu-şi revenise complet, dar probabil că nici nu va dura mult până se va petrece acest lucru. Însufleţită de această constatare, Rena îl îmbrăţişă pe Syrinx, care-i înţelese manifestarea; probabil că dacă n-ar fi fost doar un robot, s-ar fi comportat în mod asemănător. Aşa însă, părea indiferent. După îmbrăţişarea acordată robotului, Rena îşi trase un scaun în apropierea patului lui Als şi se aşeză, aşteptând cu multă răbdare. Aşteptarea îi fu în curând recompensată. Als începu prin a-şi mişca uşor mâinile, clipi de câteva ori, apoi îşi deschise ochii. În sfârşit, îşi revenise!
- Salut, îl întâmpină Rena cu acest cuvânt, încercând să-şi mascheze faţă de el bucuria pe care o simţea în acele momente.
- Sa... Salut, bombăni cu greu Als ca răspuns, privind nedumerit în jur. Rena?! Tu...
- Da, eu... Te aşteptai să fie altcineva?
- Păi... murmură Als, fără a continua ideea.
Părea tare derutat şi privi încurcat spre perfuzia pe care colega lui i-o înlătura.
- Ce-ţi aminteşti? îl întrebă Rena.
- Nu mare lucru... Unde suntem?
- Bună întrebare! Depinde... Aici suntem în cabinetul medical al navei „Hope”, rosti cu precauţie Rena, ferindu-se să-i dezvăluiască totul dintr-o dată.
- „Hope”... repetă Als, oprindu-şi privirea asupra robotului. Syrinx... îşi aminti el denumirea robotului.
- Da, domnule, chiar eu... zise Syrinx, apropiindu-se de patul bolnavului.
- Mai e şi altcineva, Rena? întrebă Als.
- Aici, la bordul navei, cu excepţia noastră, nu!
- Ce s-a întâmplat? se interesă Als.
- În ultimul timp, destule, ezită Rena să intre în detalii, preferând ca el să-şi amintească totul, treptat.
- Ce zi e azi? continuă Als cu întrebările.
- Azi?!... Ah, dificil de precizat. A noua zi de când ne aflăm... Aici, se încăpăţână Rena să nu-i spună nimic concret.
- Aici, unde?! spuse Als, forţându-se să se ridice, dar nu reuşi. Unde suntem?
- Stai liniştit, eşti slăbit! îl sfătui Rena.
- Aşa-i; chiar mă simt slăbit. Aş mânca puţin.
- Desigur, imediat, zise Rena, privind spre robot.
Deodată, Als îşi aminti ceva:
- Mâncare... Avem?!
- La drept vorbind, nu prea multă. Stăm prost cu proviziile, dar Syrinx va găsi ceva pentru tine.
- N-avem mâncare şi suntem doar noi... „Hope”, Syrinx, tu şi eu... Misiunea noastră; Epsilon M nu era acolo, la locul ei... „Black-hole”, Terra, dinozaurii... îşi aminti Als, treptat-treptat. Dinozaurii... Suntem pe Terra, dar în trecut, pentru că am traversat un „black-hole”, cu „Hope”. Afară... e Cretacicul Superior! Sunt dinozauri!
- Cam aşa ceva, aprobă Rena. Văd că ţi-ai amintit. Acum ştii şi ce ai păţit?
- Parcă... nu păru Als convins de acest amănunt. Au trecut deja nouă zile de când ne aflăm aici, în compania dinozaurilor? ceru el o confirmare.
- Da, spuse Rena simplu. Aproape nouă.
- Vai... Şi nu mai avem provizii alimentare suficiente, energie şi combustibil.
- Exact, întări Rena.
- Şi trebuie să le procurăm de afară, continuă Als să-şi amintească.
- Întocmai, îl aprobă din nou Rena.
- Acum ştiu! tresări Als. Am ieşit deja odată, iar eu am rupt nişte iarbă, parcă era oţelită. Spuneai că ar fi otrăvitoare... zise el, privindu-şi mâinile, încă bandajate.
- Vezi că ştii... Tu cu iarba ta! Nu era comestibilă, ci doar otrăvitoare... Şi de fapt, e un soi de ferigă; în Cretacic nu exista iarbă! Deci, nu este iarbă, se corectă ea.
Între timp sosise Syrinx cu o tavă destul de încărcată. Rena îşi ajută colegul să se ridice într-o poziţie cât mai convenabilă, apoi aşeză tava în dreptul lui.
- Parcă economiseam hrana... îşi aminti Als, privind spre tava destul de încărcată.
- Aşa-i, dar tu n-ai mai mâncat nimic de ceva timp, deci meriţi o porţie îndestulătoare, pentru a-ţi reface forţele.
- Ah, merit... zise el şi începu să mănânce. De cât timp sunt aici?
- Nu de foarte mult timp. De vreo două zile, plus câteva ore. Şi încă n-au trecut nouă zile de când ne aflăm aici; asta-i a noua zi în compania dinozaurilor, îl corectă Rena.
- A trecut deci, o săptămână, concluzionă Als. Şi încă nu am reuşit să procurăm nici energie, nici hrană, nici combustibil.
- Încă nu, dar nu-i timpul pierdut, rosti Rena. Totuşi, adevărat, va trebui să ne grăbim!
- Scutul protector mai funcţionează? se interesă Als.
- Evident, replică Rena. Altfel cum?
- Şi dinozaurii? Tot erbivorii mişună pe afară?
- Deocamdată, da. Dar ieri am zărit prin desişul pădurii un Ty Rex care ameninţa să intre printre erbivore. S-a oprit însă la marginea pădurii, dar probabil nu pentru mult timp.
- Ty Rex... repetă Als denumirea prădătorului. Şi cum ai obţinut antidotul pentru mine? schimbă el subiectul. Spuneai că iarba e foarte otrăvitoare.
- Ah, antidotul... Asta a fost foarte dificil. Iarba era, într-adevăr, foarte otrăvitoare; şi de fapt, repet, e un soi de ferigă! Ştii ce te-a salvat? Sau, mai exact, cine?
- Nu, replică Als, privind-o încurcat. Cine m-a salvat?! Nu tu?
- Poate că eu, însă doar cu ajutorul unui Corythosaurus de afară, preciză Rena.
- Cum?! se miră Als.
- Am obţinut antidotul necesar din sângele unui dinozaur erbivor, pe care l-am sedat. Altfel, era vai de tine! N-ai fi scăpat!
- Deci, îi datorez viaţa unui dinozaur...
- Exact. Iar altădată să nu mai rupi ferigi cu mâinile goale. Protejează-te!
- N-aveam de unde să ştiu că afurisita aia de iarbă ar fi periculoasă. La pericol mă aşteptam din partea dinozaurilor, nu a vegetaţiei.
- Altădată să fii mai precaut, îl sfătui Rena.
- Cred că mi-am învăţat lecţia... murmură Als, care terminase de mâncat. Mulţumesc, chiar m-am săturat, spuse el, iar Rena luă tava şi i-o înmână robotului.
Syrinx plecă să ducă tava.
- Ce bine că ţi-ai revenit! zise Rena.
- Te bucuri? o suspectă Als.
- N-ar fi fost interesant să rămân singură, justifică ea. În plus, va trebui să-ţi reiei calculele. Nu le poţi abandona în stadiul acesta.
- Sigur, calculele... Asupritoareo! Mă voi ocupa de ele când mă voi simţi mai bine. În plus, vom relua incursiunile printre reptilele-gigant, în curând. Deocamdată însă, parcă m-aş mai odihni. Crezi că ar fi posibil?
- Bineînţeles, aprobă Rena. Nu doar posibil, ci şi necesar, zise ea, ajutându-l să ocupe poziţia de culcare. Chiar îţi recomand odihna, în calitate de medic.
- Şi tu? privi el întrebător spre ea, aşezându-şi mai bine capul pe pernă.
- Poate o să mai ies puţin pe afară, fără a părăsi perimetrul de protecţie, să urmăresc activitatea dinozaurilor din zonă; inclusiv pe cea a celui care ţi-a salvat ţie viaţa, zise ea.
- Aha... murmură Als, părând nemulţumit de remarca privitoare la salvarea vieţii lui.
- Ce este? Ce nu-ţi convine? zise Rena. Ar trebui să accepţi ideea că ai fost salvat datorită unui dinozaur erbivor.
- Bine, bine, o să accept... Acum mă laşi să dorm?
- Desigur, rosti Rena şi se retrase, lăsându-şi colegul să se odihnească.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!