poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1198 .



Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - 42
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2012-02-01  |     | 



E bine la tușa de la țară. Stă la marginea satului, pe unde șerpuiește un drum sărat și alb, ca un brutar, care duce spre grădini și, ceva mai în lateral, la cimitir, unde e îngropată bunica. Drumul este străjuit de un canal de irigații, adânc de o sută de metri, și unde se pot pescui cărășei aurii și alți pești care-ți îndeplinesc trei dorințe. Eu n-am prins niciodată un astfel de pește.
În arie, mătușa trăncănește cu mama, lângă pirostrii, peste care stă un ceaun, unde fierbe o mână de apă amestecată c-o lingură de mălai. Terciul miroase tare frumos. A lut ars miroase. Și-a vânt.
Dacă vântul ar avea picioare, ar fi ca o sperietoare îmbrăcată în haine de mireasă și care ar alerga pe câmp, țipând precum locomotiva cu aburi, când intră în triaj, unde șinele de cale ferată se-amestecă precum venele, când ți se apleacă. Dar vântul nu are picioare, căci altfel ar fi nevoit să alerge cu tălpile goale și s-ar înțepa în ciulini. Ar sângera vântul și câmpia ar deveni roșie, ca o sân de femeie tânără, când alăptează. Așa că vântul are doar aripi și, cu ajutorul lor, mută norii și desenează pe cer forme ciudate de îngeri, fluturi și flori. Bunica vedea, însă, numai îngerii desenați de nori, după ce erau mișcați de vânt, pe cer. Spunea că sunt foarte mulți și că, atunci când plouă, de fapt plâng îngerii. Dar nu știa să-mi spună de ce. S-a-nrăit lumea, băiete, s-a-nrăit lumea...
Dacă ar mai fi trăit bunica, ar vedea și-acum fețele schimonosite de lacrimi ale norilor. Acum sunt albi și pufoși, precum vata de zahăr, și se plimbă cu o trăsură trasă de dropii. Dropiile sunt cele care aduc norii de-a lungul câmpiei, după care-i ascund printre tule, în gropile săpate de iepuri, printre mărăcinișuri. Când se usucă fața câmpiei, înseamnă fie că dropiile au plecat, fie că iepurii țin ferecați norii, în vizuinile alea ale lor care se întind pe sub pământ direct până pe lumea cealaltă. Când și când, la răspântii, norii țâșnesc la suprafață, sub formă de fântâni cu apă sălcie și de care niciodată nu te saturi. Nici câmpul nu se satură. Atunci când apa nu mai poate fi ținută de iepuri, aceasta țâșnește printre grădini și inundă câmpia și toată valea. Inundă și cimitirul de la capătul satului, primenind morții și făcând crucile să miroasă precum odăile bune, adică a mucegai și-a așternuturi curate, după ce au fost frecate cu leșie și zvântate la soare, în asfințit.
În spatele casei, în dreptul gardului, e un salcâm tânăr, în ramurile căruia și-a făcut cuib un guguștiuc. Mă privește mirat. Se-avântă în vârful unui stâlp de lemn, care e tot îmbibat de catran, după care se-apucă să-și scuture penele. E același guguștiuc de anul trecut, pe care am vrut să-l prind, pe când era pui. Dar eu n-am acum treabă cu el, ci cu cei doi corcoduși de lângă salcâmul tânăr, unul care face fructe galbene, precum febrele sau dovlecii-plăcintari, și un altul care face fructe roșii, ca amigdalele inflamate. Sunt dulci corcodușele. Și sățioase. Dacă mănânci numai corcodușe, apoi bei apă, te saturi pentru toată ziua. Numai că nu trebuie înghițiți și sâmburii corcodușelor. Dacă faci asta, sâmburii fac rădăcini la tine în burtă, te umfli și mori, iar din tine va crește un alt corcoduș, dar care nu face fructe, ci doar frunze, care vor fi mâncate de omizi, până la piele. Cei doi pomi sunt plini de fructe. Așa că mă cațăr pe gardul scund, făcut din șipci de coteț, după care mă sui în cel care face fructe galbene, precum flacăra opaițului sau precum fețele îndrăgostiților, între două așteptări. Sunt bune. Sunt foarte bune. Și sâmburii sunt buni. O să mănânc din acest corcoduș până când îmi vor înverzi brațele.
Lângă pirostrii, sub care arde o mână de coceni, mama privește în jos și povestește cu glas stins cum e viața la oraș. Mătușa nu înțelege cum reușește ea să trăiască la bloc, între pereții ăia de beton, cu atâția oameni împrejur. Nu știe nici dacă îi ajunge aerul și întreabă dacă ferestrele blocurilor sunt numai de formă sau se și pot deschide. Se deschid, fato, dar numai atât cât să poți vedea capătul cerului. Stau și eu ciuș, așteptând să bolborosească terciul, cu tricoul plin de corcodușe galbene. Și roșii. Mama privește prin mine și vede cum câmpia se umflă precum arpacașul, când clocotește apa. Tușa, în schimb, mișcă din cap mustrător: Fato, copilul ăsta nici nu are chiloți pe el. Și are dreptate. În picioare, fără șosete, am o pereche de teneși, iar prin găurile din vârf mi se văd degetele picioarelor. Am doar un tricou și perechea de pantaloni scurți. Și gura plină de sâmburi.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!