Orbecăiam năuc pe internet.
Mă născusem cu o deficiență, cred. Nu, nu aveam chelie. Sau, cine știe, oi fi avut când am dat prima oară mâna cu lumea. Vorba vine, lumea. O lume mică, acolo, cam ce putea să fie într-un salon de nașteri, adică domn doctor, donșoara asistentă și ajutorul de primar, zvonacul, ăl de împrăștia veștile dinspre primărie în satele comunei.
Se nimerise pe la dispensar, fiindcă era o iarnă grea în februarie ' 72, d-aia nici nu mai ajunsese mama, a, da, era să uit, era și mama în lumea aia mică în care tocmai intrasem, de fapt ieșisem, mă rog, ideea e tot aia, deci după cum spuneam, din cauza iernii grele mama nu mai ajunsese să mă nască la unul din orașele apropiate, respectiv Roșiorii de Vede sau Turnu Măgurele, pentru Alexandria ar fi trebuit să mai număr vreo 30 de km și se oprise la dispensarul comunei Călmățuiu, iarnă din cauza căreia și zvonacul intrase la dispensar din două motive, unul să se mai încălzească, el fiind mai tot timpul pe drumuri, nu avusese timp să-și strângă lemne pentru iarnă și fiind mai rușinos din fire nici primarului nu-i ceruse și a doua, să dea veste în sat că născuse Tanța, nora lui Dovleac, văzuse cu ochii lui, băiat făcuse, dolofan, sănătos și nu chel, că neamu' ale Dovleac nu se pomenise chelie, deci nici motiv de gâlceavă nu va fi.
Zic că orbecăiam pe internet în căutare de reviste literare.
Toți amenință cu frumosul, refugiu al artelor, al bunei cuviințe, al sufletelor sensibile, al sferelor înalte etc. Fâs! Vorbe pe care nici ei nu le cred sau le-or fi crezut atunci când visul lor nici nu spera să se materializeze. Aceste site-uri literare sunt mici imperii, conduse în mod firesc de imperatori ( câți dintre noi n-om fi visat odată să conducem propria noastră lume!), care au nevoie de gloată, poporul aservit și de aparat administrativ ( altfel cum ții sub control poporul?).
Cum este și firesc toate aceste imperii se conduc cam după aceleași principii, reacție firească a stadiului în care a ajuns societatea mondială, însă fiecare are particularitatea lui, raportată la mentalul grupului conducător, grup care deseori schimbă gândirea însăși imperatorului.
Așa ia naștere o mică dictatură.
Acolo unde există o fărâmă de putere apare și dorința de a o folosi în interes propriu. Sau nici măcar. Este numai plăcerea de a-ți demonstra că ai putere și dispui de ea după bunul plac. Celorlalți nu prea le pasă, pentru că, deocamdată, nu a apărut și îngrădirea libertății de mișcare între imperii. Poate și pentru că aceste imperii apar ca ciupercile după ploaie.
Cine sunt aceste victime ale exercițiului de putere?
O categorie ar fi mitocanii. Corect, ăștia trebuie extirpați din orice comunitate literară. Libertatea ta nu are voie să-mi lezeze libertatea mea.
O altă categorie ar fi compusă din cei care prea își dau frâu liber ideilor intime. Ei, asta deranjează, domnule! Cum adică, dumneata gândești? Și te mai și exprimi? Asta se cheamă îngrădirea libertății de expresie și nu se face.
A treia categorie de victime o reprezintă cei care au tupeul să-i spună unui membru al aparatului central, precum Cocoșilă, că e prost. Ei, nu chiar așa, dar să nu fie de acord cu respectivul. Păi, asta este aproape crimă de lezmajestate! Jos cu instigatorul! Sus cu Republica!
Se mai creează curente în aceste imperii, gen francafoni, francmasaji sau thaimasaji, tajmahali, mă rog, fel și fel de simpatii și vai de fundul celor care, nu că au alte gusturi, dar au ceva împotriva simpatizaților de către aparatul central.
Delete! Textul. Și dacă nu se potolește, delete și autorul.
De ce n-or înțelege ei că nu cuvintele fac răul pe lume ci atitudinea oamenilor împotriva născătorilor de cuvinte?
Vorba combate-o cu vorbe. Dacă n-ai argumente las-o-n pace, că, dacă nu-i o vorbă mare, oricum nu o aude nimeni, iar dacă e chiar mare, apăi musai trebuia rostită.
Aceste imperii sunt clădite pe cuvânt. Distrugând cuvintele ele își sapă propria temelie.
Când o să învățăm să răspundem ideilor cu idei sau, dacă nu ne regăsim în ele, pur și simplu să tăcem?

24 iulie 2011