poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1158 .



Poiana Narciselor-Capitolul X
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [gmilescu ]

2011-01-24  |     | 



X

În anul întâi de profesională a umplut toată școala cu desenele ei. Profesorul Vasilache râdea în barbă și se felicita că reușise s-o determine pe fată să nu sufere după examenul pierdut. Colegii mari și mici o stimau. Cei din anul trei îi făceau ochi dulci, dar ea nu-i băga în seamă. Numai un blond din anul doi era foarte insistent. Unde era Ema, hop și el, ca din întâmplare. Se uita la ea cu niște ochi de pește fiert, lucru ce-o făcea să se gândească la el fără să vrea.
- Ema, peste câteva săptămâni vom termina școala, nu vrei să mergem sâmbătă să vedem un film? Este unul foarte frumos! Te rog, nu mă refuza!
- Nu știu, eu nu ies cu băieți și nu-mi dă voie de acasă, dealtfel cred că suntem prea mici pentru așa ceva. Mi se pare o prostie! Dacă tot vrei să vezi un film cu cineva, știu eu o fată care este moartă după tine, una blondă din clasa mea, este foarte, foarte frumoasă!
- Aia e moartă după toți, chiar mă miram că eu am scăpat! În fiecare zi se duce cu câte unul acasă. Da, este foarte frumoasă, dar mie îmi place de tine! Îl cunosc și pe frate-tu, Nelu. Așa că ai încredere, nu-ți fac nimic rău! Sunt băiat serios!
L-a lăsat cu vorbele în gât și a fugit după tramvai să ajungă cât mai repede acasă.
- Doamne, și cu băieții ăștia, văd că nu-i bagi în seamă și se țin scai de tine!
Seara în pat se uita în carte dar nu putea să citească, lampa parcă nu dădea lumină suficientă. Nelu i-a promis mamei că din primele salarii va băga lumină în toată casa și instalație pentru un difuzor. Aparatele de radio erau la început iar despre televiziune maistrul le vorbea ca despre un vis foarte îndepărtat.
- Auzi, gândea Ema, să-ți apară pe ecran ca la cinematograf și să vezi filmul sau alte cele stând în pat în propria ta casă! Să nu fii nevoit să-ți scuipe cu coji de semințe în cap, să nu-i vezi pupându-se ca niște neciopliți când se stinge lumina! Dacă este așa cum ne spune el la lecții o să fie frumos! Dă Doamne să apuc și eu zilele acelea!
În fiecare zi Covaci o aștepta și-o conducea până la tramvai. Fiecare o lua în sens opus. Cu timpul Ema l-a acceptat. Ba a început chiar să-i placă să stea de vorbă cu el. Într-o zi, de la școală s-au dus în Cișmigiu și-au stat de vorbă. Băiatul, în afară că era îndrăgostit de ea, nu prea aveai ce să vorbești cu el. Nu prea era citit, se vedea de la o poștă. Îi era milă de el și se complăcea să se lase iubită. Așa i-a prins sfârșitul anului. Pentru merite deosebite Ema a fost trimisă în vacanță la Vâlcele, iar el a plecat la țară la bunici.
În vila unde își petrecea vacanța erau numai fete din toate școlile profesionale. Alături de vila lor locuiau mulți studenți de pe meleagurile țării și foarte mulți din București. Din toate vilele veneau să ia masa toți în aceeași sală. Mare i‑a fost mirarea Emei când, a treia zi de când venise, poștașul a strigat-o și i-a întins un plic. Când a deschis plicul a văzut o scrisoare de la Covaci. Era plină de dragoste și încheia cu o inimă mare străpunsă de o săgeată. S-a înroșit toată. Liliana, care era lângă ea, i-a cerut să citească scrisoarea. Au făcut mult haz de tânărul îndrăgostit. Și în fiecare zi de vacanță venea câte o scrisoare. Nimeni nu primea scrisori ca Ema. În fiecare zi. Studenții de la mesele vecine se amuzau și ei ori de câte ori fata era strigată de poștaș. După ce au luat masa de seară, Ema și Liliana au fost încadrate de doi studenți care au intrat cu ele în vorbă. Cel ce o curta pe Ema părea fin și cu mult bun-simț, celălalt era cam golan și vorbea mult, nu puteai să-l urmărești. În fiecare seară cei doi conduceau fetele la vilă. Părea aproape plăcut. Scăpau de plictiseală. Au făcut excursii prin împrejur, erau locuri frumoase și interesante. Marcel era totdeauna prezent lângă Ema. Când au luat trenul spre București, Marcel i-a cerut Emei să-l aștepte la ceas la Națiunii, deoarece el trebuia să stea încă câteva zile. Ea i-a promis că vine și s-a ținut de cuvânt. Îi făcuse Meri o rochie albă de mătase. Arăta ca o domnișoară. Ema se întreba mergând la întâlnire: oare nu-i prea devreme? Ce o să facă ea la întâlnire? Mai ales cu un student la Litere! Era ea pregătită pentru așa ceva? A plecat când Nelu nu era acasă, altfel ar fi oprit-o.
Când a coborât din tramvai, în fața Cișmigiului Marcel o aștepta. Un zâmbet i-a luminat chipul văzând-o. Părea, așa îmbrăcată cum era, ca sora Primăverii, doar coronița de flori îi mai lipsea. Era mândru că dintre toți colegii ea pe el l-a ales. Gelu era gelos. Când a plecat la întâlnire a strigat:
- Bă, Marcel, ți-a căzut cu tronc puștoaica aia! Vezi să nu te dea ăștia la corupere de minori!
Treaba lui, putea să vorbească cum vroia, el știa că nu-i va face nimic rău pentru ca fata să se plângă de el.
Se îndrepta spre ea plin de recunoștință că a avut curaj să vină. A prins-o încet de mână și-au intrat în Cișmigiu. Parcă și păsărelele se bucurau de întâlnirea lor. Erau vesele și gălăgioase. În ciripitul lor, Ema auzea îndemnul de a fi curajoasă. Curaj, Ema, curaj!
Au discutat mult. Nici nu și-au dat seama când a trecut timpul.
- Ema, nu vrei să mergem puțin să vezi unde locuiesc eu? Acum sunt adunați mulți băieți și fete, dansăm, fetele ne fac ceai. Ne distrăm și noi puțin!
În ea se dădea o luptă, tata îi atrăgea atenția că, fiind atât de frumoasă, bărbații îi vor întinde multe curse. Cu cât îți vorbesc mai frumos cu atât sunt mai periculoși. Nelu nu-i făcea cunoștință cu prietenii lui, ba îi pusese pe aceștia să spună dacă o văd însoțită de vreun băiat.
Ce să facă, să se ducă? Dacă studentul s-a vorbit cu colegii lui să-i facă vreun rău? Trebuie să ia și ea odată viața în piept! S-a săturat de atâta sărăcie și o viață plată și fără bucurii. Și plină de curaj îl ia de braț:
- Să mergem!
Căminul era la câțiva pași de locul lor de întâlnire. Fumul de țigară a izbit-o nemilos pe fată. Erau multe siluete de fete și băieți, dar din cauza fumului, nu li se distingeau prea bine trăsăturile. O voce îi întâmpină pe cei doi:
- Ia uitați-vă, copii, a venit și Marcel cu frumoasa lui!
-Vezi-ți de treaba ta! Hai, Ema, nu te uita la Gelu, vino să-ți fac cunoștință cu colegii mei!
Fiecare dă mâna pe rând cu ea zâmbindu-i prietenos.
- Cu mine nu dai mâna? sare Gelu țâfnos.
Ema dă mâna cu el. Acesta îi întoarce spatele, se duce în fundul camerei unde stătea o fată pe pat și începe s-o sărute în neștire, uitându-se cu un ochi, să vadă impresia celor doi.
Rând pe rând studenții și-au luat locurile de mai înainte. După un paravan doi gemeau și icneau într-un ritm pe care fata nu-l înțelegea. Alții erau cu mâna sub fustele fetelor, alții se sărutau zgomotos...
Ema simte că ceva aici nu este în regulă. Îl ia pe Marcel de mână și-i spune cu reproș:
- Cred că am făcut o greșeală! Nu trebuia să te însoțesc, puteam să te aștept pe bancă în Cișmigiu!
- Ema, nu te supăra, așa sunt ei, dar nu sunt răi!
- Hai să plecăm repede, mă îneacă fumul de țigară, acasă or să creadă că m-am apucat de fumat! O să-mi intre fumul în păr și în haine! În familia mea nu fumează nimeni!
Marcel și-a luat haina după care venise și a condus‑o pe fată acasă. El căuta s-a împace, să nu plece supărată pe el.
- Ema, de ce ești așa de naivă? Tot timpul azi te-am studiat. O fată care a citit pe Voltaire, Balzac, Baudelaire, Dostoievschi, trebuie să fie curajoasă! Să aibă încredere în ea! Parcă mereu îți este frică de ceva! Trebuie să te debarasezi de astfel de sentimente! Uite, eu te plac mult! De câte ori ne vom întâlni voi căuta să te ajut! Te voi învăța numai lucruri frumoase, am să te pregătesc pentru viață! Vrei?
- Da, într-adevăr, îmi este frică, nici eu nu știu de ce! Tăticul și fratele meu îmi spun mereu că voi, băieții, faceți și lucruri urâte, dacă o fată nu este educată și pregătită din familie, când ajunge mare se alege praful de ea. De altfel, nu din “navitate” fac eu ce fac!
Doamne, a spus “navitate”! Cum de i-a ieșit din gură asemenea prostie, de la ”naiv” trebuia să spună “naivitate”. Și este și student la Litere. Uite cum se uită la ea! Vroia să o contrazică și a rămas cu gura căscată. Nu îndrăznea să-și continue ideea…
- Ema, nu se spune “navitate”, se spune “naivitate”, trebuie să fii atentă când vorbești și ce vorbești!
- Vezi? Avea dreptate Nelu, sunt prea mică! Nu sunt pregătită, nu vreau să mă mai întâlnesc cu tine! Nu mă mai întâlnesc cu nimeni până când nu voi considera eu că este momentul. Trebuie să învăț să citesc și să-mi repar golurile pe care le am. Eu am schimbat multe școli, cred că ăsta este un motiv. Și în cărțile pe care le citesc găsesc multe lucruri scrise corect și-mi dau seama că eu nu le-am învățat de la profesorii mei! Am luat cu mine partea literară, dar corectitudinea și sensul adevărat nu le-am înțeles! Poate s-au predat când lipseam eu de la școală sau...
Ema în tot acest timp plângea. Îi era rușine de Marcel, dacă făcea această greșeală și în fața colegilor lui? Cum putea ea să-i mărturisească că lipsurile în vorbire le avea și de la Meri, pe care abia acum se chinuia Nelu s-o învețe să scrie și să citească? Erau expresii pe care le avea Meri, cum ar fi: piftele, chiftie, plahie, sunete auzite de urechile Emei încă de când era copil. Trebuia să facă mari eforturi să se debaraseze de ele. Un val de duioșie a cuprins-o pentru mama ei, care a fost așa de chinuită. De unde era să învețe ea corect când părinții nu au dat-o la școală? Lucru curios totuși, Nelu, crescut în aceeași familie, nu făcea asemenea greșeli și gafe. La el totul mergea șnur. Fata avea impresia de multe ori că și-a întrecut profesorii. La școală mulți profesori nu auziseră de cărțile pe care i le dădea el să le citească. Se uitau mirați la fată și dădeau din cap a neîncredere, credeau că sunt fanteziile ei.
- Nu plânge, Ema! Ea a tresărit; cu gândurile care o frământau, uitase de Marcel.
- Bine, m-am oprit! Întâlnirea cu tine m-a pregătit pentru o altă viață. De mică încă, de la vârsta de cinci ani, băieții îmi fac declarații de dragoste! De fapt nici nu le înțeleg! Doar mi se face milă de ei, mă întâlnesc, când de fapt ar trebui să stau acasă să citesc o carte. De fiecare dată simt că treptat, treptat, în mine moare ceva. Mă simt ca o moartă printre vii! Și sentimentul acesta crește odată cu mine. Sau poate o fi blestemul lui Ninel care mă îndeamnă să fac gafe, voi să renunțați din mândrie la mine și în felul acesta să-l aștept pe el. Nu a împlinit încă paisprezece ani! Suntem născuți în aceeași zi, lună și an. El trebuie să apară când va fi un bărbat adevărat, să mă ia de nevastă așa cum mi-a promis și să mă apere de ceilalți care nu-mi dau pace! Adio!
Băiatul a vrut să spună ceva. N-a mai apucat. Ema fugea după tramvaiul care o ducea acasă.
Cu toată ființa ei încărcată de regrete și remușcări vrea să intre tiptil în casă, să n-o întrebe nimeni nimic. Erau toți. Nelu citea, cei mici jucau țintar ca de obicei, Meri cosea, George lucra la niște papuci.
La deschiderea ușii toți au întors capul, văzând-o pe Ema cu o față răvășită și plânsă.
- Unde ai fost până la ora asta? Bre, mămică, ți-am spus de atâtea ori să n-o îmbraci așa de elegant, când a dat examen la Belearte ai trimis-o în fiecare zi cu altă rochie, poate din cauza asta n-a luat examenul! Când o să înțelegeți odată că-i faceți mult rău și nu bine?
- Mamă, eu am crezut că-i bine așa, să nu sufere că nu e la fel de bine îmbrăcată ca ceilalți copii de vârsta ei! Iar tu mă cerți acum!
- Te cert, mămico, pentru că matale îi bagi în cap mereu că este frumoasă, ea trebuie să învețe și iar să învețe! Poate frumusețea asta de care ești matale așa de mândră o să‑i aducă nenorociri în viață dacă nu este pregătită, ce vrei, să tragă toți la ea?
Când vorbea Nelu, George nu se băga aproape niciodată în discuție. Îi plăcea să-l asculte și băiatul își lua rolul de tată în serios, ca și când el nu era de față. Lasă, lasă, gândea el, doi tați nu strică, să știe de frică, el are dreptate, așa frumușică cum e va avea mult de suferit în viață. Cele urâțele trec neobservate, dar culmea!, când se mărită au noroc. Asta-i viața, fiecare cu aia a mă-sii.
Ema nu avea putere să-i spună ceva lui Nelu, deoarece avea dreptate. De mâine le va arăta ea ce-i poate pielea. De fapt simțea că e puternică, dar vor vedea ei.
- Ema, am fost la spital și m-am interesat pentru boala ta! Mâine nu te duci la școală, mergem să vedem despre ce este vorba!
- Bine, tăticule, mă duc să mă culc! Nu-mi pot ține echilibrul.
Întinsă pe pernă ea visa la vremurile când va fi mare și va ști cu adevărat ce vrea. I s-a încălzit brusc mâna stângă, un pârâiaș cald s-a întins după obraz, pe perna albă care a fost brodată într-o secundă cu o floare mare, roșie. Ea spera ca acest șuvoi de sânge să fie ultimul din viața ei. Mâine se va opera. Va scăpa de acest necaz, cât și de celelalte.
Operația a fost o nimica toată. O doctoriță în vârstă a așezat-o pe un scaun, și-a pus un obiect luminos iar cu altul i-a cauterizat ceva în nara bolnavă. A plecat acasă pe picioarele ei. Uite pentru ce s-a chinuit ea atâta amar de vreme! Pentru câteva pișcături făcute de aparatul acela mic! George s-a întors la serviciu mulțumit că a făcut treabă bună.
Când a ajuns la școală era a doua zi de când începuse cel de-al doilea an la profesională. Nelu era în clasa a opta la seral.
Colegii se bucurau împreună cu profesorii de începerea școlii. Toți erau veseli și odihniți. Lângă poartă, Covaci cu Liana vorbeau și râdeau. Când au văzut-o, i-au întors amândoi spatele.
- Lasă-i, îmi fac un serviciu, mă scutesc pe mine să fiu bădărană cu ei!
Ema s-a integrat în clasa ei care era de fete. Mulți se amestecau, după simpatii. Nu începuseră orele. La careul de dimineață, domnul Ghițoiescu întârzia să apară. Profesorii fumau și-și împărtășeau impresiile de vacanță. Soarele, bucuros de atâta zarvă și veselie, le mângâia obrajii cu degetele lui catifelate. Va avea o misiune în plus. Va însoți în drumul lui spre școală fiecare elev, îi va încuraja prin prezența lui pe toți dornicii de învățătură. Ema era singura fată îmbrăcată cu pantaloni. Întoarsă acasă de la operație, gândindu-se la viața nouă pe care vroia să o-nceapă, a găsit că e bine să-și schimbe întreaga înfățișare. A căutat uniforma lui Nelu și a probat pantalonii să vadă dacă i se potrivesc. Erau puțin cam lungi, dar cum fusese ucenica lui coana Nina și i-a ajustat pe măsura ei. A îmbrăcat bluza și vestonul, și-a strâns cozile în jurul capului, așa cum făcea Maria, și-a pus niște pantofi maro sport lucrați de George și, neavând o oglindă mare în casă, a dat buzna peste Nelu, care citea un ziar.
- Nene, privește-mă! Cum îmi stă îmbrăcată așa?
Acum nu se mai supăra când îi zicea nene. Se obișnuise. Când se știa vinovată de ceva, prin cuvântul ”nene” parcă își cerea iertare pentru ce a făcut.
Își ridică capul din ziar zâmbind îngăduitor. Simțea că se întâmplă ceva în ea. Era întotdeauna o telepatie, parcă erau gemeni. Ea nu-i spuse nimic din ceea ce avea de gând să facă și pentru ce.
- De ce te-ai îmbrăcat așa? Parcă ești un băiat! Semeni cu tăticu, când era în uniformă de soldat. Crezi că o să-ți dea voie la școală să porți pantaloni în loc de fustă? Cel puțin cât am fost eu nici pe stradă n-am văzut fete în pantaloni.
- Am să încerc! Vreau să mă port în tot ceea ce fac ca băieții, nu-mi pot vedea de învățătură din cauza lor! Mă obosesc cu insistențele lor! Sunt prea mică pentru astfel de lucruri. De altfel, când termin școala profesională și-mi iau serviciu, vreau să mă înscriu la liceul seral, ca tine, cu toate că-mi e frică că nu voi face față. Știi, eu stau prost cu matematica, cât te-ai chinuit tu să mi-o bagi în cap și nu se lipește de mine. Știi, nenică, se întâmplă un lucru ciudat! Cu toate că nu sunt elevă bună la matematică, toți profesorii totuși mă simpatizează. De multe ori, când mă încurc la tablă, aproape că-mi sugerează ce trebuie să fac! De obicei profesorii nu-și simpatizează elevii care nu le înțeleg materia! Îi lasă baltă și merg mai departe. Pe mine mă ajută ca și când aș face parte din cei mai buni elevi ai lor la matematică, dar din întâmplare exercițiul acela nu-l cunoșteam! Sau poate le e milă de mine, să nu-mi strice celelalte medii, văzând ce eforturi fac să fiu alături de cei buni la matematică. Mă întreb ce-o să fac când o să pleci tu în armată!
- Da! La asta nu m-am gândit, dar pentru orice există o soluție! În vacanță te învăț toată matematica pentru anul viitor și îți va veni mult mai ușor!
Ema s-a liniștit. El era atât de deștept, găsea soluții pentru toate. Acum înțelegea ea de ce mămica și tăticu, așa cum le ziceau ei, îl iubeau cel mai mult din cei patru copii. Ea nu era geloasă și îl iubea, având mare încredere în el, numai Viorica cu Motanu parcă din ce creșteau prindeau ură pe amândoi și se distanțau de ei. De multe ori oamenii, mai în glumă, mai în serios, îl întrebau pe George dacă a Meri făcut toți copii cu el. Parcă era mare diferență între cele două grupuri de copii, parcă făceau parte din familii diferite. Pe Nelu îl vedeau foarte rar. În cursul zilei era la fabrică, seara la liceu. Ema stătea mereu și-și făcea lecțiile alături de mama, care croșeta, și de George, care lucra cizmărie. Când se dădea la vorbă cu câte un client, acesta așa, ca din întâmplare și pe ton de glumă, îl întreba dacă fata care învăța era tot a lor. Prea nu seamănă cu ceilalți doi! Incidentul trecea repede. Cei din casă se simțeau jigniți și nu-l comentau.
Acum colegii s-au uitat mirați la Ema, văzând-o în uniformă de băiat. Îi stătea bine. Se detașa mult între colegele ei îmbrăcate în fuste. Ei nu bănuiau ce a determinat-o pe fată să se îmbrace așa.
După ce le-a urat Ghițoiescu bun venit în noul an școlar și a recomandat bobocilor să nu facă de râs uniforma și să se țină de carte să ajungă meseriași buni, s-au grăbit să-și ocupe locurile în clase.
Liliana a trecut pe lângă Ema fără să se uite la ea. Fata era contrariată de acest comportament, când se despărțiseră în Gara de Nord la întoarcerea din tabără erau încă prietene foarte bune.
- Dar lasă, am decis să nu mă supăr pentru toate fleacurile. Îi trece ei.
Lecțiile au început ca în fiecare an. Copiii crescuseră, profesorii îmbătrâniseră cu încă un an. La plecare Covaci stătea în poartă. Evita să privească în direcția din care venea Ema. Acesta parcă o evita cu dușmănie în mod intenționat. Ea își continuă drumul spre poartă, dar e depășită de Liliana, care se repede la băiat, îl ia de mână și ies împreună în stradă. Ce caraghioasă e lumea! Până acum Liliana comenta și râdea cu Ema de scrisorile care veneau în tabără de la Covaci și acum îi întoarce spatele ca și când n-ar învăța în aceeași clasă. Fata gândea toate acestea.
- Ema, unde te duci așa îngândurată? De când porți pantaloni nu ne mai bagi în seamă! o apostrofă Romulus, un băiat cam golănel, care era coleg cu Covaci.
- Mă grăbesc! se repede fata să răspundă. Am treabă, trebuie să ajung repede acasă!
- Eu cred că mă eviți, nici de dimineață la careu nu mi-ai răspuns la salut! Ești supărată pe mine!
- Nu, nu, nici vorbă! Stai liniștit, vorbim altă dată! și a plecat grăbită spre casă.
A doua zi, când profesorul de matematică a terminat ora, i-a făcut semn Emei să-l urmeze. Împreună au intrat în cancelarie, unde îi așteptau Vasilache și Ghițoiescu.
- Uite că am adus-o, să-i spunem despre ce este vorba!
- Ema, noi trei de aici ne-am consultat la propunerea lui Vasilache și am ajuns la concluzia că școala asta nu e de tine! După ce o termini trebuie să intri în fabrică! Acolo fete ca tine nu rezistă! Muncitorii mai înjură, te ciupesc, îți trag ochiade, îți fac fel de fel de propuneri! Așa că ne-am gândit, dacă ești și tu de acord, să te înscriem la seral la liceul Șincai, acolo unde predă Bănică și este prieten cu directorul, tu ce zici, ești în stare?
Fata simțea de emoție că se învârte cancelaria cu ea. Nu-i venea să creadă. Ea la liceu la fel ca Nelu. Ce bombă va fi acasă! Toți se vor bucura. Aici la profesională nu avea nicio șansă. Și uite, oamenii aceștia buni îi împlineau visul mai repede decât își propune. Mai e vorbă? Adică cum să nu fie de acord?
- Întrebi și părinții! spune Bănică.
- Poți și pe Nelu, care este și el la seral! o încurajează Vasilache.
- Nu, nu este nevoie, ai mei vroiau de mult lucrul acesta. Își închipuiau că nu se poate decât după ce termin profesionala.
- Așa este regula! Dar noi facem o excepție! Să vedem dacă merge, dacă nu, te duci la terminarea școlii, când te califici muncitoare.
- Atunci Bănică, du-te și înscrie-o chiar de azi! Vedeți cum aranjați lucrurile, tu să-ți iei haine obișnuite, nu te duce în uniformă, bate la ochi! Îmbracă‑te cât mai decent și mult noroc!
Ema a trecut pe-acasă, le-a împărtășit bucuria și s-a dus să se întâlnească cu profesorul Bănică la Spitalul Brâncovenesc, de unde luau tramvaiul pentru liceul Șincai.
Fata a intrat cuminte în cancelarie, stând mereu în spatele profesorului.
- Bună seara la toată lumea! Uite dragă Mitică, ea este fata de care ți-am vorbit! Ne-a umplut școala de desene, sper să facă asta și pentru voi! La ce clasă zici că ai locuri?
- La clasa VIII C. La prima oră au rusa. S-o luați dumneavoastră, tovarășa Ileana, tot aveți oră acum!
În clasă erau fete și băieți de toate vârstele. Fețe destul de prietenoase, după cum le observa fata. Câțiva dintre ei stăteau singuri în bancă, unul dintre ei i-a făcut semn să se așeze lângă el. Așa a început o viață nouă căreia căuta din răsputeri să-i facă față.
Dimineața se ducea la profesională, mama îi dădea un leu să-și cumpere patru chifle. La prânz, după ce lua masa la cantină, se retrăgea într-un colț, unde se grăbea să-și facă lecțiile și să învețe pentru ambele școli. Seara, pe la ora unsprezece, ajungea istovită acasă. Nu era în stare de nimic. Nu avea putere nici să ducă lingura la gură din mâncare cu care Meri o aștepta pe ea și pe Nelu în fiecare seară.
- Mănâncă! se răstea Nelu la ea. Nu vei face față la atâta efort! Dacă nu-ți cauterizai vena din nas, acum învățam într-o baie de sânge! Să-i mulțumești lui tăticu că te-a vindecat!
Ea nu avea putere să-i răspundă. El îi lua lingura din mână și-o îndopa ca pe copilul lui, înghițea lingură după lingură fără să simtă gustul mâncării. Îi era indiferent ce mâncare era, numai să ajungă odată în pat. Adormea până să pună capul pe pernă, mama o descălța, o îmbrăca în pijama, așa moale cum era, o învelea. Și nu-și mai aducea a doua zi aminte nimic din cele întâmplate. Dimineața era rândul lui George să tragă de ea, o scula spunându-i că a întârziat la școală. Se spăla cât putea de repede, se îmbrăca, își lua cărțile pentru cele două școli și fugea cu leul dat de Meri să-și ia chifle calde și să nu întârzie la careu.
- Ema, mereu ești pe fugă, am început de atâta vreme școala și nu am reușit să dau de tine! Ce se întâmplă, mereu ești grăbită! Apropo, am aflat ce ți-a făcut prietena ta, Liliana, de-aia ești supărată?
- Nu mi-a făcut nimic, ce să-mi facă? Sunt mereu pe fugă pentru că m-am înscris la liceu și n-am timp decât pentru masa de prânz, pe care o servim la cantina școlii!
- Eu stau aproape! Mănânc acasă! Înseamnă că nu știi că Liliana s-a combinat cu Covaci! Ea îl plăcea de la începutul anului întâi, dar el n-a avut ochi să vadă, pentru că el te plăcea pe tine. Când s-a întors din tabără, Liliana i-a povestit că ai râs cu niște studenți de scrisorile lui, și a început să te urască, iar ea caută să-l consoleze. Mi-a povestit toate acestea sfătuindu-mă să mă feresc de tine, să nu pățesc și eu la fel!
- Și tu ce crezi? Ei au dreptate?
- După mine nu cred că ești în stare de așa ceva! Eu o cunosc bine pe Liliana. Am copilărit împreună, suntem vecini, știu câte îi poate pielea! El este băiat bun și te iubea sincer, dar i-a umplut capul cu prostii, cred că acum se răzbună. Vrei să ne întâlnim într-o duminică să ne plimbăm? Restul săptămânii am înțeles că ești super-ocupată.
- Îți mulțumesc pentru invitație, duminica îmi fac planșele la desen pentru ambele școli. Nu te supăra, nu am timp de chestii din astea!
Romulus a plecat profund jignit de răspunsul fetei. O urmărea din primul an, i-a plăcut și a aflat că era sora lui Nelu care terminase școala când a ajuns el în anul întâi. Din colegii care mai rămăseseră toți vorbeau cu respect despre el.
- Ce fată ciudată, dar cine știe, până când termin eu școala....



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!