La ora două, el își luase caietul de matematică și creioanele, așteptând tolănit pe pat sosirea Ioanei. Cu ochii ațintiți în tavan, încerca să nu se lase distras de diverse gânduri care i-au tot invadat mintea încă de noaptea trecută nedormită. Stând în poziția aceea, îi venea greu să se convingă că nu îi este somn și că are energie, dar, ca de fiecare dată, trebuia să-și găsească o ocupație ca să nu adoarmă, iar statul în pat nu era în discuție. Totuși, nu avea ce face, se deplasa destul de greu, așa că a închis ochii cu gândul să se odihnească puțin până sosește Ioana. S-a trezit brusc și a clipit de câteva ori. A oftat ușurat, când a observat că fata nu era acolo. Și-a îndreptat spatele, întinzându-și mușchii. Era ciudat de odihnit, deși i se părea că de abia ațipise. Și-a pus lucrurile de matematică lângă el, observând că încă le ținea în mână, și s-a uitat distras la ceas, văzând în treacăt ora patru pe ecranul digital, s-a mai uitat încă o dată. Ceasul arăta ora 18:45. Dormise câteva ore bune. Scandalizat, s-a ridicat greoi din pat și a pornit șchiopătând către sufragerie. Mama lui strângea masa, iar Ioana o ajuta. Când l-au văzut, cele două i-au zâmbit cu blândețe și au strigat la unison, ambele radiind de veselie, „’neața!!”.
-'Neața și vouă. Dar de ce nu m-a trezit nimeni? Ai venit demult?
Mama lui a ieșit ostentativ din cameră, prefăcându-se că duce farfuriile la bucătărie.
-Păi am venit pe la două și zece. Mama ta mi-a zis că ești la tine în cameră, dar când am ajuns adormiseși cu cărțile în brațe. Am încercat să le iau, dar am zis că o să te trezesc, așa că am rămas acolo și mă uitam la tine când a venit mama ta și a vrut să te trezească, dar nu am lăsat-o și… m-a rugat să rămân la masă și am stat de vorbă cu dânsa și da…
Vorbise mai repede ca de obicei, semn că era agitată. Sorin nu a dat importanță acestui detaliu și a zâmbit forțat. Nu pentru că ea se purta ciudat, ci pentru că acum avea o nouă problemă: ce anume vorbise ea cu mama lui? Nu îi plăcea când veneau musafirii la masă, tocmai pentru că mama lui, entuziasmată de atmosfera plăcută care se crea mereu când prietenii de familie veneau în vizită, începea să vorbească prea mult… și de multe ori despre el. Îl punea în situații stânjenitoare mai ales când aducea vorba de cât de bine învață, ce sportiv bun este și o mulțime de alte detalii care plictiseau sau stârneau invidia în invitați. Niciodată nu a știut dacă mama lui este prea fericită să vadă figurile antipatice, sau dacă pur și simplu continuă pentru a-i enerva în mod intenționat, dar asta nu schimba cu nimic situația.
-Scuze. Nu am crezut că nu mă va trezi nimeni. Of, și ce facem acum cu lecția?
-O lăsăm pe luni după-amiază?
-Nu pot eu. Am programare la doctor.
-Păi mama mă omoară dacă nu ajung acasă înainte de opt, deci nu știu dacă mai avem timp.
-Vorbesc eu cu mama ta! Dan e în delegație și avem o cameră liberă. Poți rămâne la noi peste noapte.
-Serios? Adică… nu vreau să deranjez!
-Niciun deranj!
Pe de-o parte, Sorin simțea că trebuie să se bucure, pe de altă parte însă, nu avusese așa ceva în minte, iar prezența ei o noapte întreagă l-ar fi tulburat îndeajuns de mult încât să-i cauzeze încă o noapte de insomnie. A zâmbit, fals din nou, și s-a îndreptat alături de ea spre camera lui. De atâtea ori se bucurase că tatăl lui pleacă în delegație, mai ales când și mama lui mergea la câte o vecină, pentru că rămânea singur. Acum însă ar fi dat orice să vină cu o zi mai repede.
Din fericire pentru el, Marius l-a sunat exact după ce i-a dat câteva probleme de rezolvat Ioanei și când știa el că dacă nu își găsește ceva de făcut se va holba la ea și o va deruta, cum face de obicei. A lăsat-o singură și s-a dus pe hol să vorbească.
-Bă, Sorine, vezi că m-a sunat Barbu. Să trimiți luni pe cineva să-ți depună o fișă pentru practica de peste două luni. Tre' să te grăbești că altfel de ocupă locurile.
-Bine, stai să-mi trimit secretara. Pe cine dracu să trimit să-mi depună mie formularu?
-Nu știu, dă-i-l lu Ioana, măcar pe post de…
-Marius!
-Ce ai mă, ți-e jenă?
Sorin a tăcut încleștându-și pumnii. Dacă ar fi fost acolo, Marius ar fi avut obrazul învinețit.
-Bine hai că glumeam, zi-mi ce-ți scriu și trec eu pe la Barbu și i-l dau… personal.
-Mă simt onorat. Oricum nici nu știu pentru ce vreau să aplic. Pune-mă la medicină.
-La ce? Tu ești dement? Ce să faci la medicină?
-Mă pui sau nu unde am vrut?
Și-au continuat conversația pe același ton ostil și s-au contrazis în privința opțiunii lui, care până la urmă a rămas aceeași. Nu îi plăcea că Marius avea să îi depună personal fișa la director care îi aprecia pe amândoi în mod deosebit, dar pe Marius, fostul lui elev preferat, în mod special.
Când s-a întors, Ioana terminase problemele și se uita abătută în jurul ei.
-Ești sigur că e în regulă să te plimbi atât? l-a întrebat când l-a observat ținându-se de tocul ușii și strângându-și buzele de durere după ce tocmai călcase greșit.
-Nu. Dar mi-a păsat vreodată?
I-a zâmbit cu subînțeles și fata l-a ajutat să se așeze la loc pe pat.
-Cred că am terminat pe ziua de azi. a mai adăugat, închizând caietul tocmai când el și-a coborât privirea ca să-i verifice rezultatele.
-Luni trebuie să ne depunem fișa pentru practică. Tu unde vrei să aplici? a schimbat Sorin subiectul, în timp ce închidea cărțile și le așeza pe noptieră.
-Păi eu nu vin la practică.
-Cum nu? Ai a doua medie din clasă. Cum să ratezi oportunitatea asta? Alții ar da orice să vină… mă rog, probabil ca să scape de școală, dar oricum…
-Nu știu nici ce vreau să fac. Sper să îmi iasă medii mari pentru a putea aplica la Oxford și să ies de aici. Nu sunt bună pentru informatică, deci…
-Dar nici nu trebuie. Totuși…

Sorin a căzut pe gânduri după discuția avută cu Ioana. Nu se simțea în apele lui, de aceea s-a bucurat când fata a declarat că vrea să se culce devreme și i-a urat noapte bună pe la zece. Un timp nu a putut dormi gândindu-se ce să facă pe viitor. Avea o medie mare, putea aplica oriunde pentru facultate și mai mult de atât, se putea descurca destul de bine în mai orice domeniu, ceea ce îi dădea dureri de cap când venea vorba să aleagă. Nu îi plăceau deciziile, mereu vedea posibilitatea fericirii depline oferite de o alegere bună, dar era convins că era doar un vis. În realitate, șansa de a lua o decizie proastă era mereu varianta la care se gândea prima oară și mereu stăruia asupra repercusiunilor unei alegeri proaste atât de mult încât se demoraliza imediat.

A doua zi, Ioana a plecat la prima oră și i-a mulțumit pentru lecția de matematică pe un ton bizar care îl intriga pe undeva, dar îi plăcea noua ei atitudine. Nu știa ce-i spusese mama lui, dar de atunci avea un soi de reținere care se putea asocia și cu timiditatea. Nu mai văzuse latura ei sfioasă și îi plăcea, deși nu o înțelegea deloc. Pe el necunoscutul îl atrăgea și rareori îi provoca teamă.
Mama lui a plecat și ea devreme, motivând că merge să caute o cârjă care să-l ajute să se deplaseze mai ușor. Acum în mod normal ar fi dat drumul la muzică și ar fi urmărit cu sufletul la gură un concert de muzică rock și ar fi râs cu poftă când solistul și-ar fi întins prea tare mușchii feței depășind pragul de rocker dement și intrând în zona ridicolului. Însă, în mod bizar, s-a întins pe pat și a închis ochii imaginându-se în viitor. Se vedea printre teancuri de hârtii, într-un sacou de tweed cu niște ochelari fără ramă pe nas și o asistentă cu părul prins în coc care să-l anunțe că are o ședință peste o oră. Apoi văzându-și soția întâmpinându-l la ieșirea din birou după o zi obositoare de muncă, pregătită pentru cină, avea să iasă cu mersul lui alert și spatele drept din instituție, răspunzând la salut unor importanți oameni de afaceri.
A deschis intrigat ochii alungându-și visele ca și cum ar fi fost un strat gros de praf așternut pe ochi care avea să dispară după ce a clipit nervos de câteva ori. Deși le-a alungat cu greu din minte, a rămas sentimentul bizar că înnebunea sau, mai rău, că se transforma într-un bătrânel plictisitor.
Atunci a primit un telefon neașteptat de la medicul lui de familie.
-Bună Sorine. Bă eu am niște treabă la cabinet azi și poți să vii și tu pe la vreo unu ca să mă uit și la piciorul tău. Că până luni sigur intri în belele.
Cei doi au râs și a rămas stabilit să meargă în ziua aceea. Atunci a primit și de la Marius un mesaj că vine pe la el peste 30 de minute, ceea ce era perfect pentru că și așa nu avea cine altcineva să-l ducă.