Motto: „Lumea este un loc periculos. Nu datorită oamenilor care fac rău, ci a celor care nu fac nimic în legătură cu asta”- Albert Einstein.


Așa cum, prin afinități, se leagă prietenii, așa cum prin preocupări comune se nasc asociații, tot așa oamenii despre care vreau să vorbesc s-au adunat după aura lor, după corpul lor eteric, adică după acel corp care, după moarte, se desparte de cel fizic și care, în limbaj popular, se mai numește"stafie" sau "fantomă", începe Nimeni a povesti.

... Aveau acești oameni o aură închisă la culoare, cenușie, iar în zona capului lor se prefigurau niște urechi lungi, de măgar, vizibile numai pentru cei ca ei. Urechi lungi, de măgar. Așa s-au găsit, după urechi, și și-au dat repede seama că sunt mulți și că ar putea ajunge o forță, dacă se organizează.

Reproduce din memorie:
“Cine îl disprețuiește pe aproapele său păcătuiește, dar ferice de cine are milă de cei nenorociți.”

Taina lor comună - urechile- le-a asigurat o creștere rapidă și o unitate de monolit, căci secretul, ca și vina colectivă, îi solidarizează pe oameni. Astfel a apărut pe scena publică Partidul Unității Mondiale, de largă deschidere, care, prin inițialele P.U.M, ascundea și un mesaj ocult, dar de adâncă semnificație: Partidul Urechilor de Măgar.
Fără eforturi deosebite (program și doctrină viabile, propagandă și campanie electorală susținute), numai și numai pe seama nemulțumirilor iscate de proasta guvernare a momentului, P.U.M-ul se trezi câștigător în alegeri și își asumă responsabilitatea guvernării.

- Eu consider că oamenii politici confirmă boala de care suferă: disprețul față de oamenii de rând, declamă șeful statului. Voturile nu se negociază, nu se tranzacționează, votul nu este o marfă, ci exprimă încrederea într-un politician. Or, încrederea trebuie apărată, nu tranzacționată, a punctat dânsul.

Reia Nimeni, cu talent de povestitor:
... Totul mergea bine în ograda P.U.M-ului, marile afaceri se derulau între urecheați, fondurile externe nerambursabile ajungeau în buzunarele lor, posturile-cheie în administrația de stat le dețineau ei ori rudele lor, astfel că, în scurt timp, aceștia ajunseră să controleze toate sectoarele vieții sociale și economice.

- Sunt conștient că oamenii doresc reformarea statului și au înțeles că resursele se risipesc în privilegii și către clientela politică, perora șeful de stat…

... În mod inevitabil, continuă nimeni, începură să-și conștientizeze geniul. Președintele P.U.M-ului, ales în mod firesc după lungimea urechilor și ajuns șef al statului, vedea totul, de la înălțimea turnului, o construcție din metal ușor și sticlă, în care își avea cabinetul, ca și cum o densă rețea de sateliți îi aducea în fața ochilor, pe un ecran panoramic, fiecare centimetru pătrat de teritoriu și pe fiecare om surprins chiar în intimitatea lui.
"Încep să crâcnească viețuitoarele" - constată el, apoi îl chemă pe șeful Guvernului, al doilea om în stat, apreciat și el după lungimea și frumusețea urechilor.
- Domnule, mai pune-le ceva la salariu, să-i liniștim! Oamenii nu văd, nu aud, nu simt superior ca noi. Ca noi, supraoamenii. Ei știu numai să mănânce și să se înmulțească...

Ai imaginea unui furnicar în perpetuă agitație și al cărui rost nu-l înțelegi. Vezi bine, mișcarea nu înseamnă, neapărat, viață. A fi viu nu înseamnă că și trăiești. Lăcomia se măsoară prin diferența dintre a vrea mult și a vrea prea mult.

Oamenii își doresc multe lucruri în viață; multe.
- Eu sunt modest și îmi doresc un singur lucru. Îmi doresc viață fără de moarte.
- Să nu glumești cu lucruri grave.
- Nu glumesc. Le iau în derâdere.
- Porcule!
- Îmi place în pielea mea.
- Măgarule!
- Mi-ar surâde să am urechi lungi, de măgar. M-aș mândri cu ele. Midas și le ascundea sub o tichie. Știi legenda. O știi. Bărbierul său l-a văzut cu urechi de măgar. Regele Midas l-a amenințat cu moartea: „Dacă spui la cineva, te voi ucide”. Bărbierul nu a divulgat nimănui secretul. Dar acest lucru l-a făcut să sufere. S-a tot chinuit bietul de el să țină secretul în suflet, s-a tot chinuit, până la un pas de a înnebuni. Atunci a făcut o gaură în pământ și a strigat în ea: „Regele Midas are urechi de măgar”. Știi urmarea. Din groapă a crescut o salcie, iar foșnetul acesteia a divulgat taina, care s-a răspândit cu repeziciune. Nemaiputând suporta batjocura oamenilor, regele s-a sinucis. Eu mă bărbieresc singur, așa că n-o să chinuiesc pe nimeni. Iar adevărul îl pun pe hârtie. Din care hârtie va crește salcia cu foșnetul său.

- Noi, ăștia, cine suntem?
- Ni și Ci, Ni-Ci, Nici Supraoameni, nici Neoameni: Cineva și Nimeni simultan.
- „Mixtum Compositum” mirosind a om.
- Priviți, priviți, Pământul!

Președintele, povestește Nimeni, merse la geamul imens al turnului și privi în jos, în stradă: o mogâldeață posomorâtă, arcuită sub greutatea sacoșelor, își târa, gânditoare, picioarele. O mogâldeață.
-Vino, i se adresă președintele șefului Guvernului. Privește!, rosti, apoi, ascunzându-și, anevoie, disprețul: Om!

- În fază de proiect, s-a dorit un Om: o ființă liberă, inteligentă, instruită, pașnică, iubitoare de adevăr și dreptate, nesupusă viciilor..., concluzionez eu.

El, și nu altul, el, Nimeni, are ultimul cuvânt:
- După cum se vede, probabil, obosit, Creatorul nu și-a definitivat proiectul. I-a lăsat omului libertatea de a deveni.