poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1210 .



Horus
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [war4peace ]

2005-04-29  |     | 



Și a fost o vară de fier, cu multe ascunzișuri. Copiii se topeau la soare ca untul in tigaie, balteau ici și colo in apus. Roșu apus. Eu, treabă de om batrân, îmi priveam mâinile, înfloriseră, cădea praful dintre degete, sfârâiau venele, vară de fier. Atunci, femeia a ridicat din umeri. Doar o dată. Parcă blestemase careva, tăișul securii se ciobea în rămurelele uscate, arbori de fier, vară de fier, nori de ceață cu gust metalic se mai agățau de privirile rugătoare ale celor mai înalți. Ca niște scame. Fierbea pielea pe broască, sapa râcâia prăfos zgrumți de nisip zburdalnic, frunzele uscate nu mai ajungeau jos, firimituri din ele se împrăștiau în tusea babei de la fântâna secată iar copii bălteau pe la umbre. Minunate bălți de untură moale, lipicioasă, de fierbințeală potrivită, dar de unde cartofi? Vitele, de mult oase colbuite. Vară de fier, vară de fier.
Lumea a trăit, atunci. Era voia cuiva, au ieșit certuri, cine a făcut vara ceea, ăl de sus, ăl de jos, ăia, ba nu, ăilalți, Ioane, tu nu ții minte, de la bombele alea mari, se bucură scaraoțchi, ucigă-l aia, bată-l ailaltă. Pe alocuri, mai țipa scurt, fără vlagă, câte o femeie prinsă în palmele zdrențăroșilor scoși din minți de fierbintele de fier. Nașteri au fost, mai bine nu erau. Bebeluși schilozi, mulți morți, mai puțini îngropați de vii prin grădinile cu pământ de sticlă și rar de tot, însă nu deloc, familii aruncau peste câteva zile cu fereală oase mici, roase complet, prin buruienile uscate ca iasca de pe lângă gardurile aproape fumegânde de căldură. Festin pentru puținii câini care nu turbaseră, apoi nu mai rămânea nimic decât o amintire repede ștearsă, poate visată de măcelarii improvizați câteva seri. Burta însă era amăgită. Cine să ia aminte?
Și n-au murit toți. Chiar bătrânii zâmbeau des, se duceau câte unul sau mai mulți și priveau cu ochii slabi, dar mai blânzi decât în alte dăți, către clocotul din înalturi. Le părea că dacă se limpezește bine, vor vedea calea lor. Și după câteva ore, încă mai priveau. Nu se întorceau însă toți, s-au crucit câțiva pe la început vazând întâmplător, pe dealuri, statui posmăgite de bătrâni cu capete de mumii date pe spate în vârf. Fără vânt, fără abureala zorilor, rămâneau cu zilele veghind apusul și răsăritul, neprivindu-le, mereu cu ochii de-acum de sticlă privind mereu în sus. Ceilalți bătrâni veneau lângă ei și priveau și ei în sus. Vorbeau cu mortul de lângă ei liniștit. Măi Gheo, ce vezi tu acolo? Apoi mai zdrelea cojile de praf o adiere venită de departe, și se prăbușeau pe rând sau deodată, și se mai vedeau un pic în acele locuri mușuroaie mici de praf, un pic mai închis la culoare. Ceilalți, cu invidie, neluați, murmurau și plecau: Dumnezeu să îl hodinească.
A trecut vara de fier, parcă prea repede a trecut, zilele erau una ca cealaltă, nopțile respirau fierbinte, uneori, diminețile aduceau cu ele vorbe scurte, zgârcite de epuizare: Uite la casa lu’ a lui Micescu, au intrat toți să se culce și nu i-am vazut azi. După multă codeală, lumea intra. În paturi, toți stăteau nemișcați. Cei mai curajoși încercau să îi îngroape, nu se putea, luați în brațe se rupeau în bucăți. Apoi oamenii tot mai puțini s-au învățat. Trăgeau o cruce în praf în fața casei: ’Mne Iartă-i.
De-atunci, a trecut timp. Au fost lucruri și mai de temut în lume. Au trecut și ele, trebuia să treacă tot, mereu-mereu alte înfiorări zgârceau inima, au apărut muguri în pomi, s-au ciocnit două sau trei sau mai multe popoare, au luat grânele foc și mai rar au gemut hambarele de-au și căzut multe sub povara merindelor de tot felul. S-ar fi uitat de tot vara de fier, dar sunt oameni care vor să-și amintească. Și-au amintit doar niște cifre împrăștiate, le-au crezut vii și-așa au rămas: 1945-1946.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!