poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2101 .



Femeia virtuala
proză [ ]
-

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Remy ]

2005-03-15  |     | 




Mintea este un foc ce sufera atunci cand nu arde cu flacara, dar cine reuseste sa stinga focul si sa aprinda lumina apasa pe toate culorile curcubeului mintii. La aceasta concluzie am ajuns intr-o dimineata, cand o raza de lumina imi directionase gandul spre un site unde ratacise curcubeul: era ea, femeia sperantelor, femeia nisipurilor. Ce-mi aparea pe ecranul computerului erau cuvinte superbe, duhuri ale inviorarii. Ideile ei erau asemeni unei amfore, starneau explicatii multiple, iar mintea mea nu stia decat sa arda ca o flacara.
Ascunse intr-o pajiste imaginara, trandafirii ei de munte si narcisele-i stinghere luceau sub artarul conversatiei virtuale. Pe chat exista cultul efortului discret: se face o urecheala de idei de pajiste intr-o verva complexa. Dar la acea femeie trebuia sa existe un destin al scoaterii din ascundere, „gestell-ul”. Nu-mi dezvaluise nimic despre ea insasi. Eram la a treia conversatie si ne prelungeam caderea in visare. Caderea-n paradisul visarii e la fel de vivace ca si caderea in iadul acesteia. Acel „ce” oniric e periculos de frumos. Cuvantul nu e nici calugar nici laic, dar este ispitit de amandoua. Aiureaza suspensia optiunii cand cuvantul nu comunica cu universul.
Dupa o vreme de scris pe chat ne doream sa avem parte si de tinerete vesnica, ceea ce e prea mult pentru o simpla relatare in cuvinte. In lumea virtuala avem curaj, dispare timiditatea. Pe chat simteam vorbele lui Faust: „actiunea e totul, gloria nu-i nimic”. Cu cat femeia actiona mai putin asupra spiritului meu cu atat ma stapanea mai putin. Si cand incerca sa se autodepaseasca in actiunea vorbei tragea consecinte cu riscul de-a ramane in contradictie cu ea insasi. Ma ridica, ma cobora...
Chatul poate fi un abis plin de capcane, dar femeia nisipurilor era altfel. Ea era omul launtric, cu ea aveai experienta dezintoxicarii, stand cu pleoapele ridicate, cu ochiul infometat dupa imaginar. Universul cuvantului pe chat e un patinoar fara o clara suprafata, fara inaltimi, interiorizarea fiind justa sa distanta.
Femeia nisipurilor e dirijata de timp. Ea e nisipul clepsidrei inganat de Ana Blandiana. Dupa ani de zile in care si-a trait viata contra-cronometru, intotdeauna sub presiunea timpului, haituita de secunde, incet-incet s-a transformat intr-un altfel de ceas. E mereu pe fuga, si respira prin bronhiile acelea argintii ale nisipurilor atat vise cat si tihna. Linistea ei launtrica e asurzitoare, ordinea ei e inceata, iar metaforele ei sunt pluton de executie. Ii place cum frunzele sunt purtate in vant, pe muzica lui Ceaikovski, nu are afinitate pentru respiratie cand vede tablourie lui van Gogh... Din intreg acest peisaj mirific eram prea convins ca sentimentele ridicate la urechile zeilor nu vor putea incolti vreodata in cenusa din inima mea.
Admirasem neputinta fortei de a pastra ceva din sirul de ganduri profunde si as fi dat dreptate celui ce spunea candva ca sunt doua puteri pe lume: sabia si spiritul, si intotdeauna ultima castiga. Iar daca se greseste in orice conversatie, chiar si de chat, marimea erorii e pe masura marimii gandirii. Un cuvant gresit te poate costa pierderea unui bun amic. Mintea devine o sfera incandescenta, oglindind greseala in cuvant, in sunet, in imagine.
Dar eu, cum nu stiu sa-i fi gresit, o intrebam retoric: „Cum ar putea sufletul meu sa lupte impotriva acestui timp nefast, cand tu nu doresti decat sa ingrosi bariera sangeranda ce ne desparte?”
Azi, din dorurile noastre nesfarsite mai zboara faptuirile „sfarsite” ale ecourilor vocii ei: „Nu te inseli, nu e inceputul, omule de dincolo de sticla! Este doar sfarsitul unui inceput. Sa nu te indepartezi prea mult, si sa ma faci sa strig: esti viu, esti viu?”.


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!