Mă doare păcatul că te-am lăsat în mine
să agonizezi după alte umbre..
tu nu știi cum am devenit femeie pentru un amant pierdut
încă mai citeam povești cu zâne
când m-a zidit brusc într-o gară.

Mă dor intrările și ieșirile tale
egoiste, rebele, cerșind a ploaie,
a noi, a nemurire.
Mă zidești și tu, Manole cu chip de apă
nu, nu e criptă
e banalul pat în care ne purtăm iluzoriu
coapsele, mâinile și pleiada de orgasme.

Sunt tot o gară,
tu știi să intrii și să pleci...