"Speranța" e un cuvânt tăios.
"Þ"-ul ei de la "țață" zgârie auzul fin,
auzul meu...
"S"... de unde vine "s"?
"S" vine de la submarin.
La fel ca și sufletul meu.. submarin.
Iar "p"-ul meu vine de la perdeaua ta.
Perdea în speranța...
M-am obișnuit cu perdele și iar perdele...
"Rudimentarul" îmi dă litera "r".
Speranța toată e rudimentară, veche, ruginită.
"R" e de la răfuială, poate... de la râs...
Speranța e o glumă, nu-i așa?
"A" vine de la "antonim".
Antonimul meu, speranța, vrea să crească în livada mea.
Am s-o las să-și putrezească fructele în curtea mea.
Nu mai vreau sa-i gust fructele viermănoase.
M-am săturat să-mi spăl dinții de viermii verzi.
În fine, "nud"-ul a adus un "n" rușinos
Un "n" rușinos în întregul trupului meu.
Cum nudul oglinda nu-l mai recunoaște-al meu
Nu-mi mai este frică ca mă voi confunda cu cuvântul. Cuvântul a dipărut.