azi voi așeza pe soclu
o tentativă de sentiment
si voi scrijeli lava adormită
sub patina ploilor
voi scrie din nou despre jungla nesfârșită
încolăcită de liane fără înțelesuri
voi sorbi cu înghițituri încete
nectarul contrafacut al amăgirilor
și chiar de-i voi simți otrava
alergându-mi prin clipe
mă voi minți că port alt nume
decât cel al deșertăciunii
că în loc de nisipuri mișcătoare
îmi încolțesc în vorbe grădini de orhidee
necălcate de condei omenesc
voi scrie din nou
crezând că fiecare cuvânt mi se naște
din spuma viselor
cu puritatea sărutului de copil
nepângărit de alte gânduri sau buze
și poate maine nu va mai fi nevoie
să îmi mușc până la sânge cuvintele
pentru a le împiedica să izbucnească
la fel de banal ca ieri
ca alaltăieri
și ca întotdeauna
din preaplinul nimicului
adânc înfipt în inima mea