Turnul bisericii tremură și clopotele bat,
iar spasmele zilnice epuizează vorbirea,
turnurile nevăzute gestează dezastrele,
lecții despre curcubee și relativitate
au speriat pădurile și oasele noastre.

N-ai avut sete de mine, n-ai vrut nimic,
dar nu ajunge să te închizi într-un plic.

Am intrat cu vocale capsulate pe vocea mea,
apoi am amânat gândurile improbabile
prin ultimul tril recunoscut al viselor mele,
în cursele maratonului pe clape de pian
și am avut un colț de pâine, aburind prin stele.

Ne-am ascuns printre oglinzile pierdute
cu o lacrimă pe-un fagure de miere.

Nu sunt îndrăgostitul de nuanțe circulare,
eu prefer istoria paralelă cu nimicul,
știu că perpendicularitatea lovește tare,
gândurile mele m-au pictat în culori tinere,
dar ortodox mi-e votul și nota de la purtare.

Scrisori de adio indescifrabile
ți-au ascuns patetismul înfrânt cu zile.