Sa nu spui Niciodata

Ma mir si eu de mine, in urma de privesc,
Cum, ce-am facut, ma minunez acum,
De la o vreme-incoace incep sa ma trezesc
Si-i ceata multa-n spate, peste fum.

Ce condamnam la altii, facut-am cu prisos,
Nu-s drac si nici vreo sfanta, doar fiinta,
In veci eu n-as mai zice, pe fata sau prin dos,
De altii cum c-o fi, ca nu am trebuinta.

Sa nu spui vreodata ca tu Niciodata,
Va da peste tine cand astepti mai putin,
E-intr-un fel dupa-o fapta rasplata,
Un fel de-a bea in loc de apa vin.

Ca o betie vine, chiar de nimic nu bei,
Si zau ca nu-i nimic mai minunat!
Decat sa uiti de toate-n saruturi pe alei,
Aleile ranam, din toate… Nu-i pacat?

Mi-a luat mintea Domnul, atat cat mai aveam,
Mi-a dus-o-n rai cu totul, sa vada nevazutul,
Acum mi-a dat-o inapoi, poate mai mult c-un gram,
De fapt m-a aruncat la loc, atat de bland, cu sutul…

Dar nu ma plang, pesemne alegeam la fel,
Mai bine sutul la final, decat sa nici nu stiu,
Cum sta povestea veche c-o ea si cu-un el,
Macar am o poveste, nu-n suflet pustiu.