Mă pierd printre Eminescu
Ca-ntr-un labirint pustiu.
Ceasul s-a oprit, dar eu
Nu mai vreau pământ să fiu.

Nu mai știu că lumea toată
Este vânt ce se oprește,
Și jonglez cu clipa moartă
Ca o ființă ce trăiește.

Nu o lume, universul
Este prins și strâns în palmă,
Și din el se stoarce versul
Ca un trecător prin vamă.

Moarte n-am, timp nu mai este...
Ce să fac o veșnicie
Dacă am numai aceste:
Ființa mea, El ș-o făclie?