“Stoluri, stoluri trec pin minte
Dulci iluzii. Amintiri...”
Mihai Eminescu

stau trist in odaia mea,
stau cazut pe ganduri,
si singuratatea mea
se transforma iar in randuri.

ea nu este langa mine,
altu-o tine-acum in brate,
altul i-a furat un zambet
din privirile ei hoate.

bate vantul pe la geamuri,
numele ei mi-l sopteste,
doar ca de ma uit afara
ea niciunde nu imi este.

trec prin mintea mea iluzii,
amintiri de o secunda
care mintea mea bolnava
reusi sa le ascunda.


si o vad cum n-am vazut-o,
si o vad in fel si chip,
ca Madona, Giconda
pictata de un antic.

sufla vantu-ncet si-n mine,
mangaindu-ma pe mana
cum doar ea ma mangaia
pan-acum o saptamana.

si ma trezesc din visare,
ca sa vad din nou ca nu-i
si-n nebuna-mi disperare
vreau sa atarn lira-n cui,

dar m-opreste inc-un vers,
rasarit in gandu-mi bun
si atunci m-apuc sa scriu
de ea si voua sa va spun.