O rama se taraste
inconstienta de statutul ei.
Nu radeti! Ea e... rama!
Eu sunt ca voi!

Va imaginati cumva c-ati fi mai buni ca ea?
Ati vazut cum se zvarcoleste cand o zdrobiti?
Noaptea, in asternut, inveliti in plapume si intuneric
ce sunteti voi, va-ntreb:
sunteti altceva decat rame?
Eu sunt ca voi!

Va zvarcoliti in somn,
aveti cosmaruri: ce zvarcoleala nobila, nu?!
Trebuia inventat cosmarul pentru a putea spune
ca sunteti de o conditie superioara ramei!
Cand implorati ceva sau cand cersiti ceva,
cand indurati umilinte pe care o rama adevarata
nu trebuie sa le indure vreodata -
sunteti convinsi de superioritatea voastra,
rame destepte?
Eu sunt ca voi!

Va tarati ce colo-colo scotocind, cautand,
lovindu-va cu capul de pereti
pentru altii - rama o face pentru sine!
Aveti apoi copii, ii cresteti, le dati drumu-n viata,
dar nu uitati: niciodata o rama nu si-a ucis parintii!
Aveti inteligenta, veti zice...
un om construieste o masina de ucis oameni
si ucide cu ea,
o face pentru ca nu este rama sau pentru ca este om?
Si una si alta veti zice,
stiind ca oamenii ucid si cand au motiv si cand nu au.
Eu sunt ca voi!

Oamenii uneori sunt fericiti, imi spuneti,
eu pot sa va arat mii de rame la fel, voi aratati-mi un om,
un om macar, fericit.
Sunt negativist, ma intrebati?
Poate, dar nu uitati ca, din pacate
si eu sunt ca voi.