numărai treptele cu gustul sălciu al apei
una, două, trei...șapte și te nășteai într-un loc
până la genunchi cu vârsta potrivită după voie
cineva te lua de mână cu cinci instrumente
subțiind aerul până la transparență cu ochii lui
auzea pietrele de pe fund și norii în care se prăbușeau
brațe desprinse de trup și câțiva plopi tăiau în felii depărtările
cerul era întins în iarbă cu gust de cenușă în gură
te urmăream, încolăceai intimități pentru două inimi
ca un cuib pentru schimbat cuvinte noaptea ne decora scene
cu fugi și totul se prăbușea în zmee colorate ce furau privirile
fii cuminte, mi-ai spus, uneori șoaptele au ochii mici și urechile
de catifea acordate până la liniște ca o ninsoare cu spații îngemănate
totul se învârtea mirosind a lemn vechi atât de fragil la vremea aceea
iar noi ne jucam de-a marea cu ochii închiși ca pentru miracole...