Aripile mai ard
îmbrățișate de gheață,
zborul meu s-a încins în himere,
simt iarna privirii
și pleoapelor tale
zbătânde, stinghere.

Iubirea-i un sloi răsucit
in plăman
și-ți respir răsuflarea
pe geamuri, plecând,
acum vreau
să-mi înghețe din îngeri
să moară, măcar unul
să-l văd eu, zdrobit, cu aripile
prinse-n pământ,
să moară și el
nu doar eu,
îngerul, el, spre pământ
eu înspre cer lunecând.

Plec îmbrăcat în orele
vânărilor de aripi cu gheață și vânt
am uitat, undeva,
într-un vis, într-un gând,
pieile solzoase-ale fiarelor
ce aș fi vrut să mă-mbrace
pe rând.

Noapte de noapte, apoi
am învățat, picurând gheața,
să m-acopăr cu alb,
o statuie în parc,
dimineața.

Si uite-așa visând adormit-am,
se făcea că pluteam
deasupra pustiitelor alei
hei, strigam fără glas,
sunt aici,
am ramas,
lăsați îngerii
să-și arate iar fața.